După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Hram la mănăstirea buzoiană Răteşti
Biserica Ortodoxă l-a prăznuit, luni, 12 mai, pe Sfântul Ierarh Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului. Cu acest prilej, paraclisul din incinta Centrului social-filantropic „Sfânta Elisabeta“ de la Mănăstirea Răteşti din Buzău şi-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, înconjurat de un sobor de slujitori. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Ionuţ-Radu Vintilă, consilier eparhial, pe seama Catedralei voievodale „Adormirea Maicii Domnului“ din Buzău. De asemenea, la final, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Ciprian a hirotesit-o întru stareţă pe monahia Ghelasia Tănase. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre Sfântul Ierarh Epifanie al Ciprului. „A fost un ierarh foarte devotat Bisericii, cu o mare intransigenţă în ceea ce priveşte respectarea dreptei credinţe. Tocmai de aceea, a fost numit «sabia necruţătoare a credinţei în cuvânt şi în scris». Nu s-a limitat doar la predică, ci a lăsat şi o întreagă literatură teologică, o operă de o mare însemnătate. Una dintre scrieri se numeşte, în limba greacă, «Panarion», şi s-ar traduce: Cutia cu leacuri, pentru cei care sunt îmbolnăviţi de virusul învăţăturilor greşite, al ereziilor“, a spus Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. La sărbătoarea hramului au participat, alături de obştea monahală, bătrânele găzduite la Centrul social-filantropic „Sfânta Elisabeta“, precum şi alţi credincioşi. (M. Nedelcu)



.jpg)
