În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Hramul Bisericii „Buna Vestire“ din Iaşi
Biserica „Buna Vestire“ din Iaşi îşi serbează luni, 25 martie 2013, hramul. Slujba Vecerniei unită cu Litia va fi oficiată duminică seara de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. „Luni dimineaţă, în ziua hramului, de la ora 6:30, se vor oficia Agheazma mică, Acatistul Bunei Vestiri, Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru ctitori. Acest program liturgic se doreşte a fi un nou moment de plinătate a lucrării harului în viaţa celor care sunt legaţi sufleteşte de Biserica «Buna Vestire» din Iaşi“, a spus pr. paroh Iulian Necula, care este şi consilier al Sectorului economic-financiar al Arhiepiscopiei Iaşilor. În ultimul an, în Biserica „Buna Vestire“ din Iaşi a fost intensificată activitatea catehetică în cadrul căreia s-a insistat asupra prezentării şi explicării Sfintei Scripturi. „La finalul Sfintei Liturghii s-au adus în atenţia credincioşilor anumite pasaje din Vechiul şi Noul Testament. Ne-am dorit ca Sfânta Scriptură să-şi găsească mai mult locul prin explicaţii în sufletele credincioşilor. În acelaşi timp, am dat o atenţie deosebită cântării de la strana bisericii noastre. Avem un grup de tineri care oferă răspunsurile după notaţia psaltică. De o lună de zile s-a format şi un grup coral mixt care oferă răspunsurile la Sfânta Liturghie. În ultimul an s-a început redactarea documentelor pentru consolidarea şi restaurarea sfântului lăcaş“, a amintit pr. paroh Iulian Necula. (C. Ciofu)