Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Hramul bisericii din campusul Politehnicii
De sărbătoarea Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, și-a serbat hramul biserica din campusul Universității Politehnica din București. Credincioșii au participat la rânduiala Privegherii din ajunul sărbătorii și la Sfânta Liturghie din ziua hramului, săvârșită de un ales sobor de slujitori.
Potrivit tradiției îndătinate în acest loc, numeroși credincioși bucureșteni au adus laudă duhovnicească luni, 14 noiembrie, Sfântului Grigorie Palama. Duminică seara a fost săvârșită rânduiala Privegherii, care a cuprins Vecernia și Utrenia sărbătorii. Slujba Sfântului Grigorie Palama a fost cântată alternativ în limba română, de Grupul psaltic „Nectarie Protopsaltul”, și în limba bulgară, de un grup psaltic al Mitropoliei de Plovdiv din Biserica Ortodoxă a Bulgariei, invitat special la sărbătoarea hramului.
Ieri, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de slujitori din care au făcut parte: conf. dr. Gheorghe Holbea, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel; pr. Costel Burlacu, protoiereu al Protopopiatului Sector 6 Capitală; pr. asist. dr. Silviu Tudose, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București; pr. lect. dr. Marian Mihai, parohul Bisericii „Sfântul Grigorie Palama”; pr. Maricel Popa, slujitor la această biserică, precum și alți preoţi și diaconi. Credincioșii care au venit la hram au cinstit și o părticică din moaștele Sfântului Grigorie Palama care sunt adăpostite în această biserică. Despre personalitatea și viața Sfântului Grigorie Palama a vorbit credincioșilor părintele Gheorghe Holbea. „Mărturisirea «Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel Ceresc, am aflat credința cea adevărată, Nedespărțitei Sfintei Treimi, închinându-ne», pe care o spunem la sfârșitul Sfintei Liturghii, caracterizează viața, învățătura și teologia Sfântului Grigorie Palama. Acest sfânt părinte, care a trăit la sfârșitul veacului al 13-lea și la începutul veacului al 14-lea, a teologhisit asupra legăturii care există între taina lui Dumnezeu și viața împreună cu Dumnezeu. Cel care vorbește numai despre taină și mister, acela este departe de Dumnezeu și are impresia că Dumnezeu este retras în transcendența Sa, iar cel care vorbește numai despre viața aceasta, dezvoltând o teologie naturală, este iarăși departe de Dumnezeu. Grigorie Palama, prin teologia sa, face legătura dintre Ființa lui Dumnezeu, care este necunoscută și necuprinsă, și lumea aceasta. El ne arată că dragostea lui Dumnezeu se revarsă pe calea energiilor dumnezeiești necreate. Sfântul Grigorie nu este un teolog neapărat original, ci, așa cum ne spune și în tomosul său aghioritic, el este fidel Sfintei Tradiții și Sfinților Părinți înainte de el”, a explicat părintele Gheorghe Holbea.