În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Hramul Bisericii „Sfânta Ana” din municipiul Galaţi
În ziua de 9 septembrie, Parohia „Sfânta Ana" din cartierul gălăţean Micro 19 şi-a sărbătorit hramul. An de an, praznicul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana s-a constituit într-un prilej de bucurie duhovnicească, dar şi de misiune educaţională şi filantropică a parohiei. Şi anul acesta s-au desfăşurat o serie de activităţi liturgice, educaţionale, misionare şi catehetice.
Pe teritoriul parohiei fiinţează multe unităţi şcolare. Astfel, există trei grădiniţe de copii („Codruţa", „Motanul încălţat" şi „Step by step"), trei şcoli gimnaziale (Şcoala Gimnazială nr. 29 „Sfânta Ana", Şcoala Gimnazială nr. 22 „Dimitrie Cantemir" şi Şcoala Gimnazială nr. 17 „Nichita Stănescu"), precum şi Colegiul economic „Virgil Madgearu".
Având în vedere apropierea începutului de an şcolar, o parte din activităţile prilejuite de hramul bisericii i-au avut în vedere pe cei mai tineri membri ai parohiei. Dând curs protocoalelor existente între parohie şi unităţile şcolare, împreună cu membrii Consiliului şi ai Comitetului parohial, la iniţiativa membrilor Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie (APOR) din parohie şi cu consultarea direcţiunilor şcolilor, s-au identificat 30 de elevi proveniţi din familii cu situaţie materială modestă. Pentru aceştia s-au achiziţionat ghiozdane şi rechizite şcolare, specifice nivelului de clasă al fiecărui elev. Acestea s-au constituit într-un binevenit ajutor pentru ca fiecare elev să poată începe cu bine noul an şcolar. Tot în cadrul activităţilor educaţionale, copiii de la grupul catehetic al parohiei au participat la un atelier de pictură de icoane pe sticlă, creaţiile lor fiind valorificate într-o frumoasă expoziţie.
Activităţile Comitetului filantropic al parohiei au avut în vedere 25 de familii sărace, bătrâni singuri sau suferinzi. Pentru fiecare în parte s-a realizat o anchetă socială şi, în preziua hramului, tinerii din parohie le-au făcut o vizită, dăruindu-le pachete de hrană şi alimente de strictă necesitate, dar şi un zâmbet şi o vorbă bună care au mai înseninat frunţile acestor semeni ai noştri.
Sfinţii Ioachim şi Ana reprezintă totodată şi modelul familiei creştine, sprijinitori şi ocrotitori ai celor care-şi doresc copii. De aceea, credincioase din Comitetul parohial, împreună cu preoţii parohiei, au făcut o vizită la Maternitatea „Buna Vestire" din Galaţi, unde au dăruit scutece şi şerveţele pentru tinerele mame cu mai puţine posibilităţi, făcându-se părtaşi la bucuria acestora de a aduce pe lume un copil.Tot în cadrul activităţilor filantropice ale parohiei putem consemna şi bucuria agapei de hram, unde s-au oferit 800 de pachete de hrană pentru toţi creştinii participanţi la Sfânta Liturghie din 9 septembrie.
Ca mulţumire pentru toţi cei care s-au implicat în organizarea şi desfăşurarea activităţilor de hram de la parohia noastră, se va organiza un pelerinaj la mănăstirile din Moldova, unde se va vizita şi Mănăstirea Bistriţa, creştinii noştri având astfel prilejul de a se închina la icoana Sfintei Ana de la această mănăstire.
Punctul central al prăznuirii hramului l-a constituit, aşa cum e şi firesc, rugăciunea comună a creştinilor din parohie. Precedată fiind în ajun de săvârşirea Vecerniei cu Litie şi a Acatistului Sfinţilor Părinţi Ioachim și Ana, Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoţi a primit la momentul cuvenit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Arhipăstorul nostru s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, a binecuvântat pe cei prezenţi şi a rostit un cuvânt de învăţătură. Adresându-se credincioşilor,
Înaltpreasfinţitul Părinte a spus: „Printre multele programe lăudabile ale Parohiei «Sfinţii şi Dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana» din acest cartier mare al Galaţiului, unde sunt, din darul lui Dumnezeu, mai mulţi copii, o mulţime dintre ei, purtaţi pe braţe de mamele lor, de părinţii şi bunicii lor, s-au împărtăşit la Sfânta Liturghie cu Sfintele Taine. Dar şi Biserica îi împărtăşeşte astăzi: parohia împreună cu Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie, Consiliul şi Comitetul parohial au oferit pentru 30 de copii, la sfârşitul Sfintei Liturghii, ghiozdanul complet pentru a începe un nou an şcolar, cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi cu sprijinul oamenilor buni. Iată că funcţionează parteneriatul între Biserică şi Şcoală în parohia aceasta şi în toată arhiepiscopia. Dumnezeu să ne ajute să fim de ajutor copiilor şi tinerilor întru slava Sa și binele Bisericii şi neamului nostru!".
La finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a oferit ghiozdanele şi rechizitele şcolare celor 30 de elevi care au participat la sfânta slujbă, a vizitat atelierul şi expoziţia de icoane pe sticlă, a săvârşit o ectenie pentru ctitorii bisericii trecuţi la Domnul şi a binecuvântat cele 800 de pachete oferite credincioşilor.