În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Hramul de toamnă al Paraclisului Catedralei Naționale
Paraclisul Catedralei Naționale și-a cinstit duminică, 13 noiembrie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului. Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Altarul de vară de Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Credincioșii prezenți s-au putut închina și la racla ce adăpostește cinstitele moaște ale sfântului prăznuit, aflate în patrimoniul sacru al lăcașului de rugăciune.
Bogatul program liturgic dedicat hramului de toamnă al Paraclisului Catedralei Naționale a început încă din ajun cu purtarea în procesiune a raclei ce adăpostește cinstitele moaște ale Sfântului Ioan Gură de Aur și așezarea acesteia în pridvorul bisericii pentru închinarea pelerinilor, continuându-se apoi cu slujba Privegherii la Altarul de vară din vecinătate, săvârșită de un sobor de preoți și diaconi, condus de părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific.
A doua zi, credincioși de toate vârstele au venit în număr mare la Paraclisul Catedralei Naționale, unde au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, înconjurat de un sobor de slujitori. Pe esplanada cuprinsă de culorile toamnei din fața Altarului de vară s-au adăugat și alte culori vii, datorită pestrițelor costume naționale, adevărate piese de podoabă, purtate de pelerinii veniți tocmai din Maramureș pentru a se închina la moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai importanți ierarhi din „epoca de aur” a creștinismului.
Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu ierarhul la Sfânta Liturghie au făcut parte: părintele arhimandrit Paisie Teodorescu, vicar patriarhal; părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, eclesiarh al Paraclisului Catedralei Naționale; părintele arhimandrit Dionisie Constantin, consilier patriarhal; părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific; părintele Ioan Dragomir, consilier patriarhal; părintele Costin Spiridon, consilier patriarhal; părintele Ștefan Ababei, consilier patriarhal; părintele Liviu Nechita, consilier patriarhal; părintele prof. dr. Constantin Pătuleanu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București; părintele Valer Ulican, protopop al Protoieriei Sector 5 Capitală; părintele protosinghel Vasile Pîrjol, stareţul Mănăstirii Cernica;părintele Codruţ Toader, inspector eparhial; părintele Mihai Sfarghie, de la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, precum și alți preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Ieronim a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit, de la Luca 10, 25-37, care relatează Pilda samarineanului milostiv, evidențiind importanța filantropiei creștine: „Sfântul pe care îl sărbătorim astăzi, care a fost un mare teolog și tâlcuitor al textelor Sfintei Scripturi, nu a rămas numai la împărtășirea cuvântului lui Dumnezeu, ci a fost și un împlinitor. A știut cine este aproapele și cum să-l slujească. De aceea, în timpul păstoririi sale ca Arhiepiscop al Constantinopolului, a înființat diverse servicii filantropice vizând în primul rând copiii orfani, văduvele și pe cei bolnavi. A încercat să echilibreze societatea constantinopolitană, în care viețuiau oameni cu funcții înalte și bogați, dar și mulți oameni în suferință, săraci și loviți de diverse drame ale vieții. Până în zilele noastre, mai ales în vremea libertății, Biserica s-a reîntors la activitatea social-filantropică. Sunt peste 800 de instituții caritabile cu diverse profiluri la noi în țară, care funcționează în diverse eparhii, slujite de preoți întru întâmpinarea nevoilor poporului și celor în suferință. Dincolo de această activitate organizată, și noi, ca persoane, trebuie să fim sensibili. Știm că nu putem spune că Îl iubim pe Dumnezeu dacă nu iubim și pe aproapele nostru. Să fim sensibili la nevoile lor, să sărim în ajutor cu ce putem, iar cei care nu au posibilități să ajute cu o mângâiere, cu o vorbă bună și cu o rugăciune. Să căutăm ca în jurul nostru să facem un adevărat rai al binelui, al bunei înțelegeri și al dragostei creștine”, a reliefat Episcopul Daciei Felix. La final, ierarhul a prezentat repere din viața și învățătura Sfântului Ioan Gură de Aur.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Anastasis” al Paraclisului Catedralei Naționale.