După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Hramul istoric al Mănăstirii Antim din București
Mănăstirea Antim, Paraclis Patriarhal, din București și-a sărbătorit în prima duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, a Tuturor Sfinților, 30 iunie, hramul istoric, stabilit de ctitorul său, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești. La ceas de luminată prăznuire, în mijlocul obștii și al pelerinilor a poposit Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.
Cu acest prilej, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat ce reprezintă sfințenia, ca stare a omului aflat în comuniune cu Dumnezeu.
„Despre sfințenie, despre sfinți, cu acest limbaj al Bisericii se pare că suntem obișnuiți, însă, atunci când ne întrebăm ce este sfințenia în sine, este greu de găsit o definiție simplă. Sfințenia este lăudată, cântată, dorită, uneori percepută existențial, dar definirea ei conceptuală rămâne totuși o dificultate, pentru că ea poate fi descrisă în manifestările ei, în rodirile ei, dar nu poate fi definită în esența ei. Sfințenia se manifestă în lumea aceasta, în creația lui Dumnezeu, dar nu este din lumea aceasta; sfințenia este Însuși Dumnezeu prezent în lume, dar Care nu este din lume. De aceea tot ce apare sfânt sau sfințenie în lumea aceasta își are izvorul unic în Dumnezeu, Singurul Sfânt în Sine și prin Sine. În raport cu oamenii, Sfânt este numai Hristos-Omul, «căci în El locuiește trupește plinătatea Dumnezeirii» (Coloseni 2, 9). Însă Hristos comunică naturii umane nu numai sfințenia Sa, ci sfințenia Sfintei Treimi Celei nedespărțite. Sfințenia Preasfintei Treimi, a Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt, este sfințenia absolută. Toți oamenii sunt chemați să devină sfinți, dar devin sfinți doar cei care răspund chemării lui Dumnezeu și cultivă comuniunea cu El, Cel Unul Sfânt”, a subliniat Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.



.jpg)
