După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Hramul Mănăstirii Băișoara, județul Cluj
La sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, cu ocazia hramului Mănăstirii Băișoara, județul Cluj, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care a rostit un cuvânt de învățătură, subliniind că „Sfântul Ilie este omul judecății pentru că este prietenul Adevărului”: „E nevoie să învățăm de la Sfântul Ilie și să alegem lucrurile cele mai bune în defavoarea celor mai slabe, să le alegem pe cele ale Împărăției în defavoarea celor ale lumii acesteia care pier și nu mai rămân”. În cadrul slujbei, diaconul Ovidiu Joldeș a fost hirotonit preot pentru Parohia Ciuleni, Protopopiatul Huedin.
În Duminica a 6-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca și a rostit un cuvânt de învățătură: „Astăzi, Domnul Hristos ne spune și nouă, la nivel individual, dar și la nivel social, comunitar: Scoală-te și umblă! Nu mai e nevoie să cultivăm o cultură a fricii, (...) ci, având con-știința că Dumnezeul nostru este Tată și că ne poartă de grijă, ne ridicăm și umblăm privind spre El, de unde vine tot binele și adevărul”. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. dr. Vasile Stanciu.



.jpg)
