Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Hramul Mănăstirii Secu din județul Neamț
Credincioși din întreaga zonă a Moldovei au venit și în acest an la hramul Mănăstirii Secu din județul Neamț, joi, 29 august, în ziua pomenirii Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul. Sfânta Liturghie a fost oficiată, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de către Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. În cadrul slujbei, ierarhul mehedințean a fost înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi.
La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Nicodim a mulţumit ierarhului locului pentru invitaţia de a participa la acest praznic mare al aşezământului monahal, apoi s‑a adresat credincioșilor în cuvântul de învățătură, subliniind rolul Înaintemergătorului Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul, în iconomia mântuirii, acesta fiind un model de viață smerită și mântuitoare.
Domnitorul Petru Rareș (1527‑1546) a construit biserica Schitului Zosima pe locul actualei biserici din cimitirul Mănăstirii Secu. Valea Pârâului Secu era cunoscută ca fiind o vatră monahală încă din jurul anului 1500.



.jpg)
