Elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au dus vocea școlii și aspirațiile lor la Arad, participând, în perioada 18‑19 septembrie, la Festivalul Național Francofon „Jeunes voix pour la
Hramul Mănăstirii Stavropoleos din Bucureşti
Sfântul Atanasie cel Mare este şi ocrotitorul Mănăstirii Stavropoleos, aşezământ monahal situat în Centrul Istoric al Capitalei, informează Agenţia BASILICA. Cu prilejul hramului, la Sfânta Liturghie au participat, pe lângă obştea monahală, şi credincioşi bucureşteni. "Mănăstirea Stavropoleos îl sărbătoreşte astăzi pe Sfântul Atanasie cel Mare care, alături de Sfinţii Arhangheli, este unul dintre ocrotitorii bisericii mănăstirii încă de la zidirea ei, din anul 1724. Sfântului Mare Ierarh Atanasie şi Sfinţilor Arhangheli li s-a alăturat ca ocrotitor la redeschiderea mănăstirii, prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful", a spus stavrofora Mihaela Luchian, stareţa Mănăstirii Stavropoleos. Sărbătoarea Sfântului Atanasie cel Mare este prilej de bucurie şi pentru cei care îi poartă numele. Potrivit tradiţiei aşezământului, monahiile din cadrul obştii Stavropoleos au primit, la tundere, numele ocrotitorilor lăcaşului de cult.



.jpg)
