După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Hramul Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Piteşti
Marţi, 7 ianuarie, în ziua de sărbătorire a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul“ din municipiul Piteşti, în a cărei biserică a săvârşit Sfânta Liturghie. „În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa i-a îndemnat pe cei prezenţi să împlinească cuvântul rostit de Sfântul Ioan Botezătorul care ne cere să ne îndreptăm viaţa pentru că Împărăţia cerurilor este aproape.
De asemenea, Chiriarhul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului a mulţumit credincioşilor din municipiul Piteşti pentru grija şi dragostea pe care o au faţă de Biserica lui Hristos. La final, a fost oficiată slujba Parastasului pentru ctitorii bisericii, iar credincioşii prezenţi au primit din partea parohiei diferite daruri. Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din municipiul Piteşti a fost construită în anul 1888, pe locul unei biserici de lemn din secolul al XVII-lea. Între ctitorii acestui sfânt lăcaş de rugăciune se numără şi episcopul Ghenadie al Argeşului“, a precizat pr. Ciprian Necula, inspector mass-media al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. (I.B.)



.jpg)
