În seara zilei de duminică, 22 decembrie, de la ora 18:00, la biserica Parohiei Iancu Vechi-Mătăsari din sectorul 2 al Capitalei va avea loc tradiționalul concert de colinde „Iată, vin colindători!”, ajuns la
Hramul Parohiei „Sfântul Proroc Ilie” din municipiul Galaţi
La biserica ocrotită de Sfântul Proroc Ilie din cartierul gălăţean Micro 17, sărbătoarea a debutat încă din ajun prin oficierea slujbei Privegherii şi Acatistul Sfântului Ilie de către un sobor de preoţi din Eparhia Dunării de Jos.
În ziua hramului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat slujba Sfintei Liturghii la Altarul de vară din curtea bisericii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
La eveniment au participat şi tinerii de la programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”, voluntari de la câteva şcoli din Galaţi, precum şi copiii de la Fundaţia „Familia” din Galaţi, care au prezentat mai multe programe artistice, ateliere de creaţie şi educaţionale.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre viața Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, model al râvnei, al dragostei şi al slujirii lui Dumnezeu. „Acest sfânt a făcut din casa unei văduve deodată loc de înviere a copilului care era mort, dar a făcut şi din sărăcia văduvei, prin milostenie, izvor de făină şi untdelemn, care au devenit apoi în Biserica Mântuitorului Iisus Hristos medicamentele vindecării noastre de moarte, prin credinţa în Învierea Domnului, şi din suferinţa secetei sufleteşti şi trupeşti, căci uleiul înseamnă vindecarea noastră prin milostenie, prin frângerea pâinii de la Sfântul Altar la masa creştinului, din casă în casă, aşa cum fac astăzi Biserica noastră şi creştinii în casele lor. Mai presus de toate, creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie prin ridicarea de biserici şi mănăstiri”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
După slujbă, credincioşii au fost miruiţi şi au primit iconiţe, iar copiilor le-au fost oferite pachete cu dulciuri şi alte daruri tradiţionale. De asemenea, prin grija şi implicarea membrilor Consiliului şi Comitetului parohial au fost oferite pachete cu alimente mai multor instituţii de ocrotire a persoanelor defavorizate din municipiul Galaţi.
La final, ierarhul locului împreună cu clericii şi credincioşii prezenţi la hram au vizitat expoziţia de vase tradiţionale şi obiecte populare organizată de parohie, în cadrul căreia au fost amenajate diverse standuri de prezentare a modalităţilor de pictat icoane şi de realizat vase de lut, ţesături şi produse de panificaţie. Expoziţia a fost realizată cu sprijinul mănăstirilor Adam, Cudalbi şi Lacu Sărat, al grupului de tineri din localitatea Vameş şi al meşterilor populari din zonă.
Toţi copiii participanţi la hramul parohiei gălăţene au beneficiat în zilele premergătoare hramului de o excursie în nordul Moldovei, prilej cu care au fost vizitate mai multe obiective bisericeşti şi turistice din zonă.