Hramul Salonului Sfinților Români din Reședința Patriarhală

În Duminica a 2-a după Rusalii, a Sfinților Români, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Salonul Sfinților Români al Reședinței Patriarhale, care și-a sărbătorit hramul. Preafericirea Sa a subliniat că cea mai mare comoară a unei Biserici este comuniunea sfinților.

Salonul de la intrarea Reșe­dinței Patriarhale din București este împodobit cu pictură în tehnica mozaic cu tematica „Sfinții români canonizați în ultimele decenii, 1955-2015”. În cuvântul de învățătură rostit ieri, în zi de sărbătoare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că Duminica Sfinților Români ne ajută să ne concentrăm în mod deosebit asupra istoriei crești­nis­mului românesc: „Această duminică este simbolizată aici, într-un mod deosebit în Salonul Reședinței Patriarhale din București, prin faptul că au fost pictați cei mai mulți dintre ei pe provincii, pe zone ale României. Sfinții reprezentanți în pictura aceasta în mozaic sunt în mod intenționat pictați aici ca să arătăm că cea mai mare comoară a unei Biserici este comuniunea sfinților. (...) Duminica Sfinților Români ne ajută să ne concentrăm în mod deosebit asupra istoriei crești­nismului românesc, care începe cu propovăduirea sau vestirea Evangheliei lui Hristos la protopă­rinții noștri geto-daco-romani din Dobrogea, Sciția Minor, când Sfântul Apostol Andrei împreună cu Sfântul Apostol Filip din Betsaida, din Țara Sfântă, au predicat Evanghelia și i-au convertit pe strămoșii noștri geto-daco-romani și de alte etnii de pe pământul Dobrogei. Acest teritoriu al patriei noastre de astăzi a fost uneori ocupat de popoare migratoare. De aceea, uneori, Dacia este numită în sinaxare Goția. Pe timpul goților au fost o mulțime de mucenici, de oameni sfinți, care au mărturisit credința și au plătit cu viața lor mărturisirea credinței”.

În continuare, Preafericirea Sa a mai subliniat că poporul român a fost creștinat lent, în etape, spre deosebire de alte popoare, care au fost creștinate la ordin. „Creștina­rea poporului român, spre deosebire de creștinarea altor popoare vecine, ca de pildă Bulgaria în secolul al 9-lea și Rusia în secolul al 10-lea, nu s-a făcut prin ordinul cneazului, al regelui sau împăratului, ci a fost o crești­nare de jos în sus. Nu era o creștina­re la ordin, ci o creștinare lentă, prin soldați romani care au devenit, unii dintre ei, creștini. (...) Numai între secolele 3 și 6 avem 76 de sfinți români sau străromâni care au fost înscriși în calendarul Bisericii noastre. În luna martie sunt înscriși 26 de mucenici din Goția, adică din Dacia, plus încă trei sfinți, deci în total 29 de sfinți. Aceștia erau cei mai mulți din veacurile 3-6. De asemenea, 77 de sfinți din secolele al 9-lea până în secolul al 20-lea, inclusiv, au fost înscriși în calendarul nostru. (…) Avem un proces de creștinare lentă prin soldații romani creștini, prin negustorii creștini care veneau din Răsărit și prin misionari de limbă greacă sau de limbă latină. Această creștinare lentă de jos în sus a fost o creștinare profun­dă și a permis creștinis­mu­lui românesc să reziste în fața popoa­­relor migratoare. Avem o mul­țime de popoare migratoare care au trecut pe teritoriul țării noastre. Poporul român a rezistat și a păstrat credința apostolică primită de la Sfântul Apostol Andrei”, a reliefat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

De asemenea, Întâistătătorul Bisericii noastre a precizat că în Duminica a 2-a după Rusalii, în Biserica Ortodoxă Română, se face pomenirea tuturor sfinților români care au predicat sau au trăit în sfințenie Evanghelia lui Hristos pe pământul țării noastre, începând cu Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat la apostolie: „Este Duminica Tuturor Sfinților Români cu­nos­cuți și necunoscuți, care au fost cano­ni­zați și care nu sunt încă trecuți în calendar. Aici îi amintim pe Sfântul Apostol Andrei și pe ierarhii, preoții și diaconii care au mărturisit cre­dința apostolică primită de la Sfântul Apostol Andrei, Sfântul Apostol Filip și de la ucenicii lor. Apoi, este pomenită marea ceată a sfinților mucenici și mărturisitori. Cei mai mulți sfinți din calendar sunt mucenici sau martiri, urmați de ceata sfinților cuvioși și cuvioase, din schituri, din crăpăturile pământului, din păduri și locuri retrase. O mulțime de pustnici din munți, unii cunoscuți și trecuți în calendar, alții încă necunoscuți, dar cu adevărat sfinți. Desigur, avem mulțimea sfin­ților credincioși mireni, mulțimea mamelor, taților, bunicilor, care au cres­cut copiii în credință, i-au învă­țat să-L iubească pe Hristos, să iubească Biserica Sa și să iubească țara și neamul românesc”.

La final, Patriarhul României a subliniat că Sfinții Români sunt dascăli ai noștri privind păstrarea credinței în vremuri grele: „Sunt o mulțime de sfinți care s-au jertfit pe câmpurile de luptă în timpul invaziilor, năvălirilor barbare și în timpul stăpânirilor de alte credințe asupra teritoriului țării noastre, până în vremurile mai recente ale stăpânirii comuniste, când o mulți­me de oameni au murit în închisori, în lagăre și au suferit pentru că au crezut în Hristos, L-au iubit și L-au mărturisit. De 2.000 de ani poporul român a iubit mai mult credința în Hristos și în iubirea Preasfintei Treimi decât orice ideologie politică sau filosofică trecătoare. De aceea, Sfinții Români sunt dascăli ai noștri privind păstrarea credinței în vremuri grele. Creștinismul românesc este profund înrădăcinat în sufletul poporului român și a dat rugători în ceruri”.