Hramul schitului buzoian Cetăţuia

Praznicul Schimbării la Faţă a fost o zi de sărbătoare specială pentru Schitul Cetăţuia, din judeţul Buzău, care şi-a serbat hramul principal. Obştea monahală şi credincioşii care au urcat pe drumul anevoios spre schitul din deal au participat la Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, înconjurat de un sobor de slujitori.

Schitul Cetăţuia se află în apropiere de cunoscuta Mănăstire Ciolanu, aşezat pe vârful unui versant unde în vechime se afla o cetate dacică. La început, zona schitului a fost un loc de retragere şi rugăciune pentru monahii de la mănăstire. Drumul anevoios şi locul retras, fără sursă de apă în apropiere, au făcut ca acest spaţiu să fie ideal pentru o sihăstrie sau un schit. Schitul de la înălţime a primit hramul „Schimbarea la Faţă a Domnului“, devenind pentru monahi un simbol al Muntelui Tabor şi al descoperirii luminii dumnezeieşti. 

La sărbătoarea hramului a participat, miercuri, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Ciprian, care a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica schitului.  „În toate bisericile ortodoxe unde există o colină, un vârf de munte, credincioşii au dorit să construiască un schit sau o mănăstire, punându-i hramul «Schimbarea la Faţă», aşa cum este cazul schitului de pe acest vârf din Munţii Buzăului. Nu întâmplător, ci pentru a da expresie dorinţei lor de a urca spre Dumnezeu şi de a se împărtăşi, asemenea celor trei Apostoli, de lumina cea neînserată a Învierii lui Hristos, pe care El a anticipat-o în momentul transfigurării pe Muntele Taborului“, a spus ierarhul în cuvântul de învăţătură. Cântările Sfintei Liturghii au fost date de grupul psaltic misionar al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.

Existenţa Schitului Cetăţuia a început în secolul al XIX-lea. Înainte de construcţia bisericii de piatră, călugării Agaton duhovnicul şi Iosif singhelul de la Mănăsirea Ciolanu au ridicat o cruce de piatră pe locul unei cetăţi dacice. Biserica schitului a fost construită, începând cu anul 1845, de monahul Iosif, împreună cu ucenicii Eftimie şi Isidor, ajutaţi de Episcopul Filotei al Buzăului. La ridicarea locaşului s-a folosit piatra de la cetatea dacică. Biserica a fost sfinţită în 1862, iar pictura s-a realizat cu cheltuiala domnitorului Carol I al României, care a vizitat această zonă căutând loc potrivit pentru construirea unei reşedinţe. Lipsa unei surse de apă l-a determinat pe domn să caute în altă parte, şi aşa a găsit mai potrivită zona de pe Valea Prahovei, unde a ridicat castelul Peleş.