Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Hramul Seminarului Teologic Ortodox din Bucureşti
Biserica Ortodoxă l-a prăznuit duminică, 25 ianuarie, pe Sfântul Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului. Elevii şi profesorii Seminarului Teologic Ortodox din Bucureşti au participat ieri, în zi de hram, la Sfânta Liturghie ce a fost oficiată în biserica Mănăstirii „Radu Vodă“ de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de slujitori din cadrul Administraţiei eparhiale şi profesori ai acestei instituţii de învăţământ teologic.
La ceasul de sărbătoare a elevilor seminarişti bucureşteni au participat preoţi, profesori, părinţi şi foarte mulţi credincioşi. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul le-a explicat credincioşilor prezenţi învăţăturile duhovniceşti ce reies din Evanghelia rânduită a se citi în Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu). Preasfinţia Sa a evidenţiat că, prin pocăinţa sinceră, vameşul Zaheu a găsit adevărata comoară veşnică, pe Mântuitorul Iisus Hristos. Totodată, Preasfinţia Sa le-a vorbit celor prezenţi şi despre viaţa şi personalitatea marcantă a Sfântului Grigorie Teologul, arătând că acesta este un model pentru toţi teologii. „Sfântul Grigorie a slujit ca preot, de multe ori retras în liniştea unei mănăstiri din Pont, pe care o întemeiase împreună cu prietenul său, Sfântul Vasile cel Mare. L-a slujit pe Dumnezeu şi a predicat cuvântul Evangheliei cum puţini au făcut-o în istoria Bisericii. După 10 ani de lucrare preoţească, prietenul său, Sfântul Vasile, l-a hirotonit episcop în anul 371 pentru eparhia care se numea Sasima, o eparhie din Capadocia, care se mai păstrează şi astăzi în dipticul Patriarhiei Ecumenice. (…) Marele Grigorie Teologul reprezintă una dintre cele mai strălucite icoane ale slujirii arhiereşti în Biserica Mântuitorului Hristos. Deşi a trăit relativ puţin, numai 60 de ani, el a strălucit printr-o lucrare intensă şi ca arhiepiscop al Constantinopolului, în scurta sa perioadă de arhipăstorire, dar şi ca episcop în Nazianz şi în Sasima. Rămâne pentru elevii seminarişti şi pentru teologi un model“, a spus Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul.
Despre viaţa şi opera Sfântului Ierarh Grigorie Teologul a vorbit la momentul chinonicului, potrivit unei vechi tradiţii, unul dintre seminariştii din anul IV al Seminarului Teologic Ortodox din Bucureşti. La final, Preasfinţia Sa a oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii seminarului, dar şi pentru profesorii şi studenţii trecuţi la Domnul de-a lungul timpului. Seminarul Teologic din Bucureşti a fost înfiinţat de Mitropolitul primat Nifon, în anul 1872. După 1948, seminarul a fost desfiinţat şi transformat în şcoală de cântăreţi, iar după câţiva ani de exil a fost readus în Bucureşti în anul 1957.