Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Hramuri de sărbătoarea Nașterii Botezătorului Ioan în Eparhia Caransebeșului
Zilele trecute, în Eparhia Caransebeșului au avut loc mai multe evenimente dedicate cinstirii Sfântului Ioan Botezătorul. La Mănăstirea Poiana Mărului, județul Caraș-Severin, a avut loc un tradițional pelerinaj, iar Paraclisul eparhial din Caransebeș și-a sărbătorit hramul.
Sărbătoarea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” a început în ajun, 23 iunie, la Mănăstirea Poiana Mărului din județul Caraș-Severin, cu procesiunea din Parohia Măru până la acest așezământ monahal. Un sobor de preoți a săvârșit o slujbă de mulțumire în biserica parohială din Măru, după care a urmat procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului până în stațiunea Poiana Mărului. În continuare, icoana a fost așezată lângă Altarul de vară al mănăstirii, unde toți credincioșii și pelerinii s-au putut ruga Maicii Domnului și Sfântului Ioan Botezătorul participând la slujba Vecerniei cu Litie, Utreniei, la Taina Sfântului Maslu și rugăciunile de dezlegare.
În ziua hramului, 24 iunie, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, tot în Altarul de vară al mănăstirii, participând câteva sute de pelerini din întreg Banatul, dar și din alte zone ale țării noastre. De asemenea, au fost prezenți copii și tineri, înscriși la „Tabăra din inima satului”, din parohiile Măru și Zăvoi, un program duhovnicesc și educațional pe care Episcopia Caransebeșului îl desfășoară în această vară în mai multe localități.
În contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice, la finalul Sfintei Liturghii, două familii din satul Poiana Mărului, ce împlinesc aproximativ 60 de ani de căsătorie, au primit din partea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, dar și din partea administrației locale, diplome de excelență, Noul Testament cu Psalmi și plachete.
„Îi mulțumim Domnului pentru că ne-a dăruit acest timp favorabil și am putut sluji Sfânta Liturghie în Altarul de vară. Bucuria noastră a fost deplină când în Altarul de vară au urcat cele două familii din Poiana Mărului, ajunse la o vârstă venerabilă, soț și soție, care au împlinit aproximativ 60 de ani de căsnicie, oameni credincioși, oameni ai Bisericii, care au fost recompensați de către noi, dar și de către autoritățile locale”, a afirmat ierarhul locului.
În ajunul sărbătorii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, 23 iunie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul episcopal din incinta Centrului eparhial din Caransebeș, întrucât hramul principal al acestui sfânt lăcaș este sărbătoarea din 24 iunie. Paraclisul a fost amenajat între anii 1934 și 1935, iar hramul a fost dat de Episcopul Vasile Lăzărescu al Caransebeșului cu ocazia târnosirii în data de 9 octombrie 1935.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.