În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Hramuri de Sfinții Epictet și Astion
Biserica Ortodoxă Română îi cinstește duminică, 8 iulie, pe Sfinții Mucenici Epictet preotul și Astion monahul. O sărbătorire deosebită va avea loc la biserica Mănăstirii Halmyris, din comuna Murighiol, județul Tulcea, înălţată în apropierea vechii bazilici episcopale din Halmyris, unde s-au descoperit sfintele lor moaşte. Alte sărbătoriri vor fi în locașurile de cult care îi au ocrotitori pe cei doi mucenici și care păstrează fragmente din sfintele lor moaște.
În apropierea sărbătoririi Sfinților Mucenici Epictet preotul și Astion monahul, numeroși credincioşi din Dobrogea și din alte părți ale țării sosesc la Mănăstirea Halmyris pentru a se închina la raclele cu sfintele moaşte ale sfinţilor martiri şi să participe la slujbe. Duminică, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de un sobor de ierarhi, după cum ne-a declarat părintele protosinghel Iov Archiudean, starețul Mănăstirii Halmyris.
Așezământul monahal se află în partea de nord-est a Dobrogei, la 2,5 km de localitatea Murighiol, Tulcea. Descoperite în anul 2001, în ziua de 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, moaştele Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion au fost aşezate spre cinstire timp de 7 ani în Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa. În această perioadă, părticele din sfintele lor moaşte au fost dăruite şi altor biserici din ţară. În prezent, raclele cu odoarele duhovnicești se găsesc spre închinare la demisolul bisericii Mănăstirii Halmyris. Locașul de cult se află în continuare în stadiul lucrărilor de construcție a bisericii mari.
În Capitală, una dintre bisericile care păstrează spre închinare permanentă părticele din sfintele lor moaşte este biserica Parohiei Teiul Doamnei-Ghika, Protoieria Sector 2 Capitală, ctitorie a primului domn pământean Grigorie IV Ghica, în partea de nord-est a Bucureştiului. Sărbătorirea celor doi ocrotitori începe astăzi, de la 19:00, prin săvârșirea Vecerniei cu Litie, iar mâine continuă de la ora 8:00 cu Utrenia și Sfânta Liturghie, ne-a precizat pr. paroh Emilian Vâlcu al Parohiei Teiul Doamnei-Ghika. Sfintele moaște au fost dăruite parohiei de IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în data de 8 septembrie 2005, cu prilejul târnosirii locașului de cult.
O altă biserică din Capitală în care se păstrează fragmente din moaștele Sfinților Epictet și Astion este „Sfântul Ioan”-Piață, aflată în Piața Unirii. Odoarele sfinte au fost primite în luna decembrie 2009, iar alături de ele se mai păstrează din anul 2010 spre cinstire moaște ale Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, Sfântului Apostol Filip și Sfântului Varnava de Vassa.
Cunoscuți pentru grabnicul ajutor dăruit celor care se află în suferințe sufletești și trupești, Sfinții Mucenici Epictet și Astion sunt ocrotitori și ai locașurilor de cult aflate în unitățile medicale, astfel mâine, în Capitală, este hramul capelei Centrului medico-social „Sfântul Luca”. De asemenea, sfinții martiri sunt ocrotitori și ai capelei din Cimitirul Izvorul Nou din București. Mâine, la acest locaș de cult (str. Drumul Murgului nr. 47), este săvârșită slujba de binecuvântare a lucrărilor executate la exteriorul capelei, urmată de Sfânta Liturghie arhierească, după cum ne-a precizat preotul de caritate Viorel Petcu.