Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit vineri seara, 20 decembrie, ultimele trei cete de colindători care au adus la Reședința Patriarhală, prin cântări tradiționale,
Hramuri la Mănăstirea Logreşti şi Biserica Harşu
Sfinţii Ioachim şi Ana, părinţii după trup ai Maicii Domnului, au fost cinstiţi marţi, 9 septembrie, în toate locaşurile de închinare din Arhiepiscopia Craiovei. Între acestea, la loc de cinste au stat Mănăstirea Târgu Logreşti, din judeţul Gorj, şi Biserica Harşu, din Craiova, care şi-au serbat hramul.
În prima zi de după prăznuirea Naşterii Maicii Domnului, marţi, 9 septembrie, Sfânta noastră Biserică a rânduit slăvita pomenire a Sfinţilor Ioachim şi Ana, părinţii după trup ai Preacuratei Fecioare. O sărbătoare plină de încărcătură duhovnicească, în cinstea căreia sute de credincioşi au trecut pragul sfintelor biserici din Arhiepiscopia Craiovei, şi nu numai. În chip deosebit, praznicul a fost aşteptat cu bucurie de obştea de maici de la Târgu Logreşti, a căror mănăstire şi-a serbat cu acest prilej hramul. În mijlocul lor a poposit preotul Grigorie Vulcănescu, consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, încredinţat de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, cu ascultatea liturghisirii şi a rostirii cuvântului de învăţătură. Slujba euharistică a fost împodobită de un numeros sobor de preoţi şi de numeroşi pelerini, veniţi aici pentru a aduce mulţumire şi laudă Sfinţilor Părinţi.
Mănăstirea de la Târgu Logreşti, de-a lungul timpului
Biserica Mănăstirii Logreşti este aşezată pe malul drept al râului Amaradia, în localitatea Târgu Logreşti, la limita teritorială a judeţelor Gorj şi Vâlcea. Primul aşezământ monahal datează din 1718 şi a fost ridicat din lemn. Biserica din zid a fost construită mai târziu, în anul 1769, şi închinată ca metoh al Episcopiei Râmnicului. Viaţa monahală a fost întreruptă în repetate rânduri datorită secularizării averilor mănăstireşti şi celor două războaie mondiale. Abia în 1940, obştea a fost reînfiinţată la iniţiativa Mitropolitului Olteniei, Nifon Criveanul. Tot în acest an biserica mănăstirii a fost resfinţită şi aşezată sub patronajul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana. În timpul regimului comunist, mănăstirea a fost din nou închisă. S-a reînfiinţat abia în 1992 cu ajutorul monahiilor de la Mănăstirea Polovragi.
De-a lungul timpului au mai fost executate lucrări de restaurare şi reconsolidare la biserică, la chiliile vieţuitoarelor şi la dependinţele existente. Osteneala acestei laborioase lucrări a fost purtată de maica Fevronia, stareţa mănăstirii, laolaltă cu maicile din întreaga obşte. Răsplata a venit chiar în ziua prăznuirii Sfinţilor Ioachim şi Ana, la zece ani de la ultima resfinţire, când întregul aşezământ monahal de la Târgu Logreşti a fost resfinţit de IPS Părinte Mitropolit Irineu. Aşa se face că anul acesta, de hram, s-au împlinit doi ani de când sfântul locaş a fost reînnoit cu slujbă aleasă şi binecuvântări arhiereşti.
Parohia Harşu din Craiova, în veşmânt de sărbătoare
Praznicul Sfinţilor Ioachim şi Ana a fost primit cu bucurie şi de credincioşii craioveni, prezenţi în număr mare la Biserica Harşu, care şi-a sărbătorit hramul principal. Cu acest prilej, cei doi preoţi, Viorel Dică şi Ioan Picu Ocoleanu, slujitori la Altarul sfântului locaş, au săvârşit Sfânta Liturghie. În cadrul slujbei, preoţii au înălţat rugăciuni de pomenire pentru preafericiţii ctitori şi pentru toţi binefăcătorii şi slujitorii care au trecut la cele veşnice. În cuvântul de învăţătură, rostit la finele slujbei, pr. paroh Viorel Dică le-a vorbit credincioşilor despre locul pe care îl ocupă Biserica Harşu în istoria Băniei, ca martoră a celor mai importante evenimente din viaţa cetăţii: Războiul de Independenţă, Marea Unire, Revoluţia din 1989 etc. La finalul slujbei, credincioşii prezenţi au primit, după tradiţie, pachete cu prinoase. Nu au fost uitaţi nici copiii de la Centrul de plasament „Casa Călimăneşti“, aflat în parohie, care au primit, de asemenea, daruri din partea bisericii.
Biserica Harşu din Craiova este închinată Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana şi Sfântului Mare Mucenic Haralambie. Este monument istoric, numărându-se printre cele mai de seamă locaşuri de închinare din Arhiepiscopia Craiovei. În actualitatea vieţii filantropice şi catehetice s-au înrădăcinat cu timpul mai multe activităţi, organizate de fiecare dată cu mare folos duhovnicesc pentru credincioşi, tineri şi vârstnici deopotrivă: Serile Harşu, şcoala de vară, darurile pentru săraci sau parteneriatele cu şcolile şi grădiniţele din parohie. (Diac. Ioniţă Apostolache)