„Hristos a venit în lume să-l caute pe om“

Iată, prin mila lui Dumnezeu am ajuns să ne împărtăşim azi din bucuria îngerilor la acest mare Praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Îngerii sunt slugile neadormite ale Preasfintei Treimi Dumnezeu. Îngerii, aceste fiinţe cereşti, L-au însoţit pe Hristos din Cer şi până aici, în peştera din Betleem, unde S-a născut din Preacurata Fecioară Maria.

Iată locul unde s-au întâlnit Cerul cu pământul, Dumnezeu, îngerii şi omul. Oare de ce, aici, în peşteră, în staulul oilor?! Se pare că acesta era cel mai nepătat loc de pe pământ. Ieslea a fost tronul lui Dumnezeu pe pământ. Ieslea a fost şi altarul la care a slujit Fiul lui Dumnezeu mai întâi omului. Aici au primit binecuvântare cete de îngeri care au adus vestea naşterii Fiului lui Dumnezeu păstorilor şi întregii lumi. Tot de la acest altar au primit binecuvântare păstorii şi magii care au adus daruri Pruncului Iisus şi le-au pus pe acest sfânt altar - ieslea din peştera Betleemului.

Câte altare nu erau în acea vreme în Egiptul antic sau în Mesopotamia?! Câte temple măreţe, care azi sunt declarate minunile lumii şi la niciunul n-a vrut să slujească Hristos?! (...) Peştera a fost cel mai sfânt loc de pe pământ, iar Golgota a devenit mai apoi locul cel mai sfinţit prin Sângele lui Hristos. De ce ieslea şi nu templu!? Răspunsul la această întrebare se află la marginea minţii de unde vedem, din când în când, razele stelei care i-a călăuzit pe magi.

Era noapte, păstorii îşi păzeau turmele şi s-a făcut arătare de îngeri. Locuitorii Betleemului dormeau, o lume întreagă dormea, treji erau doar neadormiţii îngeri şi păstorii; ei privegheau, doar ei Îl aşteptau pe Mesia. Aceasta a fost cea mai luminoasă noapte de pe pământ, de la Facere şi până la Naşterea Fiului lui Dumnezeu. Păstorii au văzut pentru prima oară albastrul infinit al cerului, unde şi-au înălţat şi ei mintea o clipă, însă nu şi-au putut scutura aripile de umbra timpului şi au rămas pe mai departe anonimii păstori din Betleem.

După cucerirea Daciei, la Roma a fost sărbătoare o sută douăzeci şi trei de zile, dar la Betleem, la Naşterea lui Hristos, niciuna. Azi, frate creştine, eşti chemat să fii alături de îngeri şi de păstori, să te bucuri că a venit în lume Hristos Domnul şi pentru tine. Peştera şi ieslea sunt în Altarul bisericii unde ai fost dus şi tu ca prunc în braţe, de maica ta, ca dar Pruncului Iisus. Când te-a dus spre a fi botezat, maica ta a luat atunci chipul magilor care I-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. Maica ta te-a dus pe tine dar lui Hristos, să fii pe veci al Lui şi să trăieşti în veşnicie întru bucuria sfinţilor în Cerescul Rai. (...)

Epoca martirilor

Era prima noapte din univers în care strălucea Soarele dreptăţii - Hristos. Un Soare Care nu va mai apune, ci doar asfinţeşte. Bucuria îngerilor şi a păstorilor a fost stinsă nu după multă vreme, căci Soarele, ce abia răsărise, scotea la lumină fărădelegile unei lumi întregi. Irod a fost primul care, pus în faţa Luminii celei de Sus, s-a văzut pe sine şi apoi a căzut în sine şi din sine a căzut în adânc, în râul de sânge al nevinovaţilor prunci pe care i-a ucis vrând să stingă Soarele.

Irod nu s-a luptat cu pruncii, ci cu Soarele Hristos. A vrut să stingă lumina Soarelui cu sângele pruncilor, lovind cu sabia, fără milă, grumazul lor. Irod deschide poarta unei noi galaxii în univers, galaxia martirilor. Cei ce se luptă cu Dumnezeu au o gândire cu sumă zero şi au intrat în noaptea minţii. Ei nu pot gândi ce se întâmplă dincolo de apusul soarelui şi nu au nicio amintire din viitor. Pendula timpului pentru ei se opreşte deasupra mormântului.

Oare şi în spaţiul mental al neamului nostru mai sunt mulţi oameni care se luptă şi azi să stingă Soarele?! Azi se taie, nu capul pruncilor, ci li se taie mintea. De nu le vom păzi mintea, iubite mame, vom deveni în curând un neam cu capul tăiat. Apăraţi mintea pruncilor aşa cum îşi apără pasărea puii în cuib, cu aripile ei, de păsările răpitoare. Mutaţi minţile pruncilor din această lume în lumea Pruncului Iisus. Este singura lume unde vom trăi întru bucuria Duhului Sfânt. (...)

Mântuirea omului

Iubiţilor, viaţa omului nu este o sumă de amintiri precum nici veşnicia nu este o sumă a timpului. Timpul s-a născut în veşnicie şi se va odihni tot în veşnicie. Iubite mame, ce vom răspunde lui Dumnezeu şi sociologilor la întrebarea de ce, în satele noastre, în urmă cu o sută de ani, erau mai mulţi copii la şcoală decât azi?! Oare suntem noi, cei de azi, autorii ultimului act din tragedia neamului nostru românesc?

Iubiţi credincioşi, oare Irod este modelul nostru, sau Hristos Care a spus: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor“ (Mt. 19, 14)?! A face socoteli cu moartea este cea mai cumplită aritmetică pentru un neam. Mulţi, în decursul frământatei istorii a neamului românesc, au făcut socoteli cu moartea pentru neamul nostru, dar n-au reuşit, pentru că Dumnezeu a fost cu noi şi cu strămoşii noştri. (...)

Hristos a venit în lume să-l caute pe omul care căzuse în păcat. L-a aflat într-o peşteră, în peştera Betleemului şi acolo m-a găsit şi pe mine. Peştera preînchipuia mormântul pe care îl găsise omul, era casa omului. Omul nu mai găsea drumul spre Cer, ci mergea mereu tot mai jos, mai în adânc. Peştera era lumea întunericului. Aşa cum Adam, după ce păcătuise, se ascunsese de Dumnezeu în Rai, aşa şi omul se ascundea de Dumnezeu în întuneric.

Omul fugea de lumină, fugea de Dumnezeu. Omul se ascundea în întunericul minţii, omul cobora tot mai în jos, la iad, acolo unde s-a stins iubirea. Hristos S-a născut în această noapte sfântă aducându-ne lumină, ca în zorii acestei zile sfinte să ne dezlipim din îmbrăţişarea nopţii păcatului. Odată cu Naşterea lui Hristos, omul dobândeşte dreptul la veşnicie şi astfel putem spune că ne-am născut cu dreptul la veşnicie.

Omul nu este un adaos la lume, ci este bucuria şi coroana creaţiei lui Dumnezeu. Omul a alungat tristeţea din Rai. Omul este bucuria îngerilor şi împreună Îl preamăresc pe Dumnezeu. Azi, omului îi este frică de iubire şi trăieşte tot mai însingurat, precum un val fără ţărm, ca un val care nu mai îndrăzneşte să sărute ţărmul. Societatea ne împinge azi spre o utopie impusă. Oare acesta este ţărmul sărutului nostru - utopia?! Noi sărutăm azi icoana Naşterii, de unde primim dulcea îmbrăţişare a Pruncului Iisus.

„Înmulţiţi dreptatea“

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este „maica sărbătorilor creştine“. Să prăznuim în această zi aşa cum au prăznuit îngerii şi păstorii din Betleem, prin privegheri, rugăciuni şi laude aduse Fiului lui Dumnezeu, Care pentru noi a venit şi a dat prima binecuvântare omului în peştera din Betleem.

El este Darul Tatălui făcut omului: Îl aşază în iesle ca să fie hrană omului. De azi, omul se hrăneşte, spre a sa nemurire, cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat din Fecioara Maria. (...)

Vă îndemn, la acest Praznic Dumnezeiesc, să petreceţi în rugăciune, la care să adăugaţi fapta cea bună, aceasta fiind mărturia dragostei ce o purtăm semenilor noştri. Cercetaţi azi cele mai sărace familii, făcându-le şi pe ele părtaşe bucuriei Naşterii lui Hristos. Hristos S-a născut şi pentru cei din palate şi pentru cei de la o margine de lume. Înmulţiţi dreptatea, bunătatea şi milostenia şi peste toate acestea adăugaţi iertarea. Bucuria cea cerească să vă însoţească toată viaţa! (...)