„Hristos Domnul prin Cruce a schimbat suferința în biruință”

În ziua sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Preafericirea Sa a explicat că această sărbătoare se referă la cinstirea lemnului Sfintei Cruci pe care S-a răstignit Mântuitorul Iisus Hristos pentru mântuirea neamului omenesc, prezentând, totodată, și evenimentele istorice care au avut loc în legătură cu Sfânta Cruce.

Întâistătătorul Bisericii noastre a spus că Mântuitorul, prin Învierea Sa din morți, transformă crucea din instrument de tortură în semn de biruință și de slavă. „Crucea lui Hristos devine semnul mântuirii noastre, al unirii omului cu Dumnezeu pentru a învinge păcatul și moartea. Iisus Hristos, din iubire smerită față de Dumnezeu și din iubire milostivă față de oameni, a primit de bunăvoie să pătimească și să fie răstignit. El de bunăvoie S-a făcut ascultător până la moarte,  și încă moarte pe cruce, ca să vindece păcatul neascultării al protopă­rin­ților Adam și Eva și să ne dăruiască prin Învierea Sa viața veș­ni­că”, a spus Preafericirea Sa.

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că această sărbătoare începe în mod concret în secolul al 4-lea, prin aflarea Sfintei Cruci de către Împărăteasa Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. „Sfânta Împărăteasă Elena a fost trimisă de fiul său la Ierusalim ca să caute lemnul Sfintei Cruci și să fie zidită o biserică apoi în cinstea răstignirii și Învierii Mântuitorului. Această căutare a început în anul 326. În cele din urmă, Împărăteasa Elena a aflat după ce a dăruit mulți bani unor bătrâni din Ierusalim care știau din tradiție că Sfânta Cruce a Mântuitorului Hristos era îngropată într-o peșteră sub un templu păgân. Locul unde a fost răstignit Mântuitorul a fost acoperit din ordinul împăratului roman păgân Adrian în anul 119. El a ordonat ca acolo să fie zidit un templu închinat zeiței Venus și zeului Jupiter. Atunci, Sfânta Împărăteasă Elena a cerut ca fiul ei să dea ordin ca templul păgân să fie dărâmat și în locul lui să se facă săpături până se va găsi Crucea. După multe osteneli și cheltuieli, în cele din urmă s-a ajuns la peștera respectivă și au fost găsite cele trei cruci. În mod minunat, prin însănă­to­șirea unei femei bolnave care s-a atins de Crucea Mântuitorului și s-a vindecat, s-a văzut care din cele trei cruci este Crucea lui Hristos. Împărăteasa Elena a oferit Crucea Episcopului Macarie al Ierusalimului, iar acesta a înălțat-o pe un amvon să o vadă credincioșii, în anul 328, și toți au răspuns zicând «Doamne, milu­iește!» de multe ori”, a arătat Preafericirea Sa.

De asemenea, Patriarhul României a amintit că pe locul unde a fost găsită Sfânta Cruce Împăratul Constantin cel Mare a hotărât ca să fie înălțată o biserică mare, care să cuprindă atât locul mormântului Domnului, cât și locul răstignirii: „Această biserică va fi numită Biserica Mormântului de Viață Făcător sau Biserica «Învierii Domnului». Lăcașul a fost terminat în anul 335 și a fost târnosit sau sfințit în data de 13 septembrie a acelui an. În ziua următoare, 14 septembrie 335, Episcopul ­Ierusalimului a ridicat Crucea Mântuitorului de data aceasta, nu afară, ci în interiorul bisericii, pe amvon, și cre­dincioșii au cântat din nou «Doamne miluiește!». De atunci, începe cinsti­rea Sfintei și de Viață Făcătoarei Cruci. Înălțarea Sfintei Cruci este sărbătoare din secolul al 4-lea. În anul 614, perșii au atacat Țara Sfântă și au răpit Crucea Mântuitorului și au dus-o în capitala lor, în Ctesiphon. De aceea, împăratul Heraclie al Bizanțului a pornit un război îndelungat și foarte greu împotriva perșilor, care a durat din 614 până în 628, când Heraclie i-a învins pe perși și i-a obligat să returneze Crucea pe care au răpit-o de la Ierusalim. Astfel, Crucea a fost dusă în anul următor de la Constantinopol din nou la Ierusalim. Atunci, în data de 14 septembrie 629, a fost din nou mare bucurie. Patriarhul Zaharia al Ierusalimului a ridicat Crucea și a arătat-o mul­țimii și în această zi a fost din nou reafirmată”, a explicat Întâi­stătă­torul Bisericii noastre.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a precizat că această sărbătoare ne aduce aminte de jertfa Mântuitorului pe Crucea de lemn. „Crucea este lăudată ca fiind Altarul cel mai sfânt pe care Hristos Însuși S-a adus pe Sine în mod voit jertfă. Crucea este Altarul de jertfă al Mântuitorului și de aceea, Crucea, cu icoana răstignirii pe ea, se află lângă masa Sfântului Altar, care simbolizează mormântul Domnului și Tronul lui de slavă, pentru că El a înviat cu slavă din mormânt. Deci, Crucea, fiind primul Altar pe care Hristos S-a răstignit, stă totdeauna lipită de Sfânta Masă din Sfântul Altar pe care se aduce Jertfa cea nesângeroasă a lui Hristos, adică Sfânta Euharistie. Crucea se află pe catapeteasma bisericii, aducându-ne aminte de răstignirea lui Hristos, pe turlele bisericii, pe veșmintele preoților și pe vasele sfinte. Ea nu rămâne închisă sau încuiată în biserică, ci se află și pe porțile de intrare în curtea sau casa creștinilor, pe înălțimi, ca să ne aducem aminte de răstignirea lui Hristos pe colina Golgotei. Crucea se află la răscruce de drumuri, ca să ne amintim că Hristos a zis «Eu sunt calea, adevărul şi viaţa»; se află lângă fântâni, ca să ne amintim că El ne va da apa cea vie. Crucea se află pe mormintele celor dragi, care s-au înmormântat cu nădejdea Învierii și a vieții veșnice. Peste tot semnul Sfintei Cruci ne arată iubirea smerită, milostivă și jertfelnică a lui Hristos, iubire mai tare decât moartea. (…) Hristos Domnul prin Cruce a schimbat suferința în biruință. El ne dăruiește putere ca să purtăm crucea vieții noastre”, a spus Patriarhul României.