La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
„Hristos împărtăşit copiilor“ din toată ţara
▲ Ieri, la Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul“, a început sesiunea de formare în vederea implementării proiectului „Hristos împărtăşit copiilor“, la nivelul întregii Patriarhii Române ▲ În cuvântul transmis, Patriarhul Bisericii noastre a spus că activitatea catehetică, organizată prin noile birouri eparhiale de catehizare, reprezintă o necesitate educativ-misionară, o necesitate pastorală şi o investiţie spirituală pe termen lung ▲
Ieri a început sesiunea de formare cu participarea reprezentanţilor tuturor eparhiilor din ţară şi din străinătate, în vederea implementării proiectului „Hristos împărtăşit copiilor“, la nivelul întregii Patriarhii Române. Prin hotărârea Sfântului Sinod din şedinţa de lucru de la începutul lunii iulie a acestui an, implementarea proiectului a căpătat o bază şi un statul legal. Va beneficia şi de o structură prin deschiderea unor birouri de catehizare atât la nivelul parohiilor, cât şi la nivelul central al Patriarhiei Române. Proiectul este susţinut în ţara noastră prin organizaţia „World Vision România“. Directorul acestei organizaţii, doamna Anita Del Haas van Dijk, a deschis lucrările seminarului printr-un cuvânt de bun venit. Domnia sa a schiţat în linii mari preocupările şi istoricul implicării organizaţiei pentru implementarea acestor proiecte în ţara noastră. A urmat cuvântul coordonatorului regional al proiectului, domnul James Morgenroth, dar şi al inspectorului general şcolar pe Religie, domnul Vasile Timiş. Didactica din şcoală şi catehetica de la Biserică Acesta din urmă a spus că „educaţia religioasă se focalizează pe două rute, didactica din şcoală şi catehetica de la Biserică, care reprezintă de fapt proiectul. Pentru prima dată, după 90 de ani, avem parte de un proiect foarte bine pus la punct care respectă rigorile. Ceea ce se întâmplă prin acest seminar este de fapt punerea unei pietre de temelie, astfel încât demersul să se focalizeze pe cele două rute de care vorbeam“, a subliniat Vasile Timiş. S-a făcut şi prezentarea participanţilor, moderată de Pr. Dr. Constantin Naclad, care este managerul naţional al proiectului „Hristos împărtăşit copiilor“ şi inspector pentru cateheza parohială în cadrul Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române. Domnul Bogdan Popescu, consilier patriarhal în cadrul Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române, a rostit cuvântul de binecuvântare din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Seminarul Naţional „Hristos împărtăşit copiilor“ a continuat după masa de prânz cu dezbaterea asupra Ghidului Catehetic propus la acest seminar, dar şi prezentarea proiectelor „Chanels of Hope“ de către Venera Botescu, manager în cadrul „World Vision România“ şi „Scholarship“, de către Violeta Moisa, director marketing în aceeaşi organizaţie. ▲ Activitatea catehetică are o triplă semnificaţie: misionară, pastorală şi spirituală Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, transmis cu prilejul primului Seminar Naţional „Hristos împărtăşit copiilor“ Activitatea catehetică, organizată prin noile birouri eparhiale de catehizare a tineretului, are o triplă semnificaţie şi importanţă. În primul rând, această activitate reprezintă o necesitate educativ-misionară, lucrarea Bisericii de transmitere a credinţei noii generaţii fiind o nevoie constantă şi o datorie permanentă: „Lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi!“ (Matei 19, 14 şi Marcu 10, 14). Credinţa curată, ancorată în valorile perene, este antidotul necesar unei societăţi afectate de o criză moral-spirituală profundă, de relativism şi materialism. În al doilea rând, această lucrare reprezintă o necesitate pastorală, deoarece ora de Religie din şcolile de stat riscă să fie redusă la asimilarea unor cunoştinţe intelectuale didactice. Cateheza parohială are în vedere legătura copiilor cu o comunitate vie, mărturisitoare şi rugătoare, pentru ca predarea Religiei să nu rămână un act de cultură despărţit de cult. Experienţa liturgică şi catehetică a credinţei este foarte importantă, mai ales astăzi, când o mulţime de copii sunt lăsaţi singuri acasă, întrucât părinţii sunt plecaţi la muncă în străinătate. Dacă nici Biserica nu vine în ajutorul lor, integrându-i în această familie spirituală care este parohia, atunci creşterea copiilor va fi marcată de lipsa de afecţiune părintească şi de atmosfera de familie. În al treilea rând, activitatea de catehizare este o investiţie spirituală pe termen lung. Diferenţa între credinţa creştină vie şi umanismul secularizat se reflectă în faptul că Biserica trebuie să formeze caractere umane pentru toată viaţa şi chiar mai mult: nu doar cetăţeni ai patriei pământeşti, ci şi cetăţeni ai raiului sau ai împărăţiei cerurilor. Am putea spune, deci, o investiţie spirituală pentru eternitate. Nădăjduim că birourile de catehizare a tineretului, înfiinţate cu aprobarea Sfântului Sinod (Temei nr. 1924/2008), vor trata cu responsabilitate şi dăruire această întreită datorie - misionară, pastorală şi spirituală - oferind copiilor şi tinerilor români, din ţară şi din străinătate, valorile religioase, morale şi culturale perene ale poporului nostru. Bunul Dumnezeu să binecuvânteze pe toţi cei ce ostenesc în această nobilă activitate de catehizare şi de formare spirituală, astfel încât să aducă multă lumină în suflete şi să contribuie la întărirea rugăciunii şi a comuniunii frăţeşti în parohie, în familie şi în societate, pentru sfinţirea vieţii pe calea mântuirii. ▲ Educaţie ortodoxă, la parohie În toate eparhiile Bisericii noastre se vor înfiinţa birouri de catehizare a tineretului care vor coordona, la rândul lor, activitatea catehetică din parohii. Inspectorii responsabili de cateheza parohială pot fi clerici sau mireni. Fiecare parohie va înfiinţa un birou de catehizare care va organiza ore de cateheză la care preoţii vor ţine cursuri, diferite de cele de la ora de religie din şcoli, pe baza ghidurilor catehetice „Hristos împărtăşit copiilor“. Acestea nu înlocuiesc manualele de religie, ci reprezintă instrumente complementare de lucru de care preoţii şi cateheţii au nevoie pentru a transmite copiilor, încă de la cele mai fragede vârste, învăţăturile biblice şi de a-i ajuta astfel să atingă maturitatea întru credinţă. Temele întâlnirilor vor fi adaptate vârstei şi capacităţii de înţelegere a copiiilor şi a tinerilor. Preoţii care nu vor organiza aceste întâlniri, din diverse motive, nu vor fi sancţionaţi, dar dezvoltarea şi susţinerea acestor programe va constitui un criteriu pentru promovare.