„Iată, Mirele vine…“

Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, numită şi Săptămâna Mare, este perioada în care credincioşii se pregătesc în mod special pentru Înviere. În Duminica Floriilor, seara, în toate bisericile s-a săvârşit Denia, care este, de fapt, Utrenia zilei de luni, când se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos şi de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului. Înţelesurile duhovniceşti ale acestei zile ne sunt explicate în interviul ce urmează de către Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii.

La Sinaxarul din Sfânta şi Marea zi Luni se face pomenirea smochinului care s-a uscat prin blestemul Domnului Hristos. Care este semnificaţia acestuia?

Fiecare zi a Săptămânii Mari are o semnificaţie duhovnicească aparte, fiind închinată unui anumit eveniment sau personaj din Vechiul sau Noul Testament.

În Sfânta şi Marea Zi Luni se face pomenirea smochinului neroditor care s-a uscat la cuvântul Domnului atunci când n-a găsit roadă întru el.

Sfinţii Părinţi tâlcuiesc această întâmplare ca fiind dovadă a puterii pe care Mântuitorul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, o avea asupra oamenilor, dar şi asupra naturii. Unii consideră că smochinul cel neroditor reprezintă Sinagoga şi Legea cea veche care n-a fost în stare să-l mântuiască pe omul căzut în păcat. Ele reprezentau doar „umbra legii“ celei noi care va veni prin moartea şi Învierea lui Hristos şi care va putea să mântuiască întreaga creaţie: Smochinul cel neroditor reprezintă umanitatea depărtată de Dumnezeu şi de valorile morale, împietrită în rău şi în egoism şi care nu răspunde chemării harului spre a lucra cele de folos vieţii spirituale.

Cum se împacă bunătatea lui Dumnezeu cu gestul Său aparent aspru prin care blesteamă smochinul care s-a uscat?

Prin gestul de a blestema smochinul neroditor, Domnul Hristos arată că are putere şi asupra lucrurilor neînsufleţite, asupra naturii înconjurătoare. Toţi contemporanii Mântuitorului Îi cunoşteau doar bunătatea şi altruismul, dragostea şi jertfelnicia.

Prin acest act El arată că are puterea şi de a pedepsi cu dreptate şi iată, face acest lucru nu asupra oamenilor ci asupra firii înconjurătoare.

Mântuitorul a făcut această minune asupra smochinului pentru ca să ne dea pildă de urmările nelucrării faptelor bune, dar şi ca să ne îndemne la pocăinţă, la părăsirea păcatelor şi la săvârşirea virtuţilor. Fiecare suflet lipsit de roadă duhovnicească este un smochin neroditor. De aceea şi imnograful grăieşte: „Eu sunt, Doamne, pomul cel neroditor, care nici o roadă de pocăinţă nu aduc şi mă tem de tăiere şi de focul cel nestins mă înfricoşez. Pentru aceea mă rog Ţie; mai înainte de împrejurarea aceea, întoarce-mă şi mă mântuieşte!“

Care sunt roadele duhovniceşti pe care trebuie să le aducem pentru a scăpa de pedeapsa smochinului neroditor?

În primul rând trebuie să aducem roade duhovniceşti prin împlinirea poruncilor şi prin observarea cu stricteţe a legii iubirii în care, după cuvântul Mântuitorului: „se cuprinde toată Legea şi proorocii“. Apoi să aducem roade prin lucrarea şi cultivarea virtuţilor, prin nevoinţă, prin asceză, prin rugăciune, ca şi prin săvârşirea faptelor celor bune, a milosteniei şi a întrajutorării aproapelui. Să căutăm să fim consecvenţi cu noi înşine, în aşa fel încât să arătăm doar ceea ce suntem cu adevărat, nu ceea ce ni se pare nouă sau altora a fi.

Roadele duhovniceşti izvorăsc din împreună-lucrarea noastră cu cea a Duhului Sfânt care întăreşte pe om în credinţă, îl fortifică în dragoste şi îl îndreptează să lucreze doar ceea ce este bineplăcut lui Dumnezeu şi semenilor.

După cuvântul Sfântului Ioan Botezătorul, suntem chemaţi să facem roade vrednice de pocăinţă pentru a putea dobândi calitatea de fii ai lui Dumnezeu şi de moştenitori ai Împărăţiei cerurilor.

De ce în această perioadă se repetă la slujbe motivul Mirelui care vine pe neaşteptate şi îşi surprinde slugile, aflându-le în stări sufleteşti diferite?

„Iată Mirele vine la miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednic este iarăşi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morţii şi afară de împărăţie să te încui; ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi“ este troparul ce devine laitmotivul acestor zile ale Săptămânii celei Mari. Şi aceasta pentru că aidoma fecioarelor din parabolă, suntem şi noi în aşteptarea Mirelui Ceresc Care vine la noi la miez de noapte şi ne doreşte să ne afle cu candelele aprinse în trezvie, în priveghere şi în rugăciune.

Hristos este Mirele Bisericii Care vine tainic şi vrea să intre în cămara duhovnicească a celor ce priveghează în rugăciune, trăiesc în duhul Evangheliei Sale şi lucrează cu dreptate căutând lumina cea neînserată a Împărăţiei Sale.

Perioada Postului Mare şi în special a Săptămânii Patimilor este o perioadă de trăire intensă a misterului credinţei în jertfa mântuitoare a lui Hristos Care, Mire fiind al Bisericii, intră în cămara de nuntă simbolizată prin mormântul Său, pentru ca apoi triumfal să iasă „ca un mire din cămara de nuntă“ şi să ofere întregii lumi biruinţa Învierii Sale din morţi.

Aşadar prin Înviere de fapt noi anticipăm momentul Parusiei şi al Judecăţii, pe care-l trăim într-o priveghere continuă îndreptată spre veşnicia întâlnirii noastre cu Mirele şi Judecătorul, Hristos Cel răstignit şi înviat. (Alexandru Chituţă)