De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Icoana „Deisis“ sau „Ruga Maicii Domnului“
Aşezată cu grijă în Muzeul de artă eclesială din cadrul Centrului de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova, icoana „Deisis“ de la Roşia de Jiu este o valoroasă lucrare din secolul al XVIII-lea. Lucrarea cu autor anonim îl prezintă pe Mântuitorul Hristos în centru, aşezat pe jilţ poleit cu foiţă de aur, ţinând în mână Evanghelia deschisă şi binecuvântând. Detaliile minuţios lucrate, ca specificitate a artei de secol XVIII, impresionează prin abundenţa simbolurilor, în mare parte inspirate din natură şi din tradiţia Sfintei Biserici. Astfel, pe lângă broditurile florale, apar zugrăviţi şarpele şi îngerul (arhanghelii aflaţi pe jilţ, de-o parte şi de alta a Mântuitorului, serafimul reprezentat pe epigonat). De-o parte şi de alta a nimbului Mântuitorului stau în rugăciune Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul, prezenţe specifice icoanei „Deisis“ (care în limba greacă înseamnă „rugăciune“). Culorile folosite de zugrav sunt vii, oferind lucrării o pronunţată notă mistică. De altfel, ele confirmă faptul că în iconografia bizantină culoarea nu este doar un element decorativ, ci joacă un rol cu totul deosebit. Dacă arta, aşa cum afirma Michel Quenot, poate prelua ştafeta cuvintelor, când acestea se împiedică în faţa inexprimabilului, atunci e de la sine înţeles că în domeniul picturii culorile au rolul esenţial.
În ceea ce priveşte nota vestimentară a celor trei persoane sfinte, de observat rămâne forma geometrică a veşmintelor. Aceste detalii fac ca faldurile să nu imite fidel volumele şi liniile anatomice. Este un mod de reprezentare ce face parte din „strădania generală a artei iconografice tradiţionale de a fi artă duhovnicească, ... înălţând gândul privitorului de la lumea naturală, materială, la Împărăţia Duhului“ (Constantine Cavarnos, „Ghid de iconografie bizantină“). Cu toate acestea, gama cromatică cuprinde o paletă restrânsă, culorile fiind roşu, verde şi ocru. Între acestea, roşul este una dintre cele mai întâlnite culori din icoanele ortodoxe, având o simbolistică deosebită. Este culoarea căldurii, a iubirii, a energiei de viaţă dătătoare şi din acest motiv a devenit simbol al Învierii. În acelaşi timp este şi culoarea sângelui şi a jertfei. Tot cu o nuanţă de roşu sunt scrise şi numele celor trei, fiind aşezate cu grijă de o parte şi de alta a nimburilor.
În concluzie, putem spune că icoana „Deisis“, din patrimoniul Centrului de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova, este din punct de vedere practic o confirmare concretă a efervescenţei iconografice din Oltenia. (Andra Niţă)