În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Icoane din 12 biserici bucureştene au fost purtate în procesiune
La Biserica Icoanei din Bucureşti au continuat ieri manifestările religios-culturale organizate de parohie împreună cu Primăria Sectorului 2.
Sărbătoarea din Duminica Ortodoxiei a început cu Sfânta Liturghie săvârşită de PS Ciprian Câmpineanul, episcop-Vicar Patriarhal, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, la care s-au alăturat mulţi credincioşi. La sfârşitul slujbei, PS Episcop Ciprian a citit Pastorala Sfântului Sinod către clerul şi dreptcredincioşii creştini din Patriarhia Română. După citirea acesteia, 50 de personalităţi din lumea cultural-artistică şi cea politică au primit, din partea primarului Nicolae Onţanu, medalii inscripţionate cu chipul Maicii Domnului, pentru susţinerea activităţilor administrativ-sociale desfăşurate în cadrul parohiei. „Suntem strâns legaţi de Biserică şi de activităţile ei sociale. De la început am oferit medalii celor ce s-au implicat alături de noi în proiectele bisericeşti, începând cu medalia Mănăstirii Plumbuita, oferită pentru prima oară familiei regale din România. Apoi, am făcut acelaşi lucru la Biserica «Sfântul Silvestru», cu ocazia centenarului, iar acum, suntem aici pentru a ne bucura împreună, toţi cei care am ajutat şi am participat la diverse proiecte. Medaliile sunt oferite în semn de cinstire şi de preţuire faţă de aceste personalităţi marcante ale culturii româneşti“, a precizat primarul Sectorului 2. Sfinţirea icoanelor aduse de credincioşi După aceasta, PS Episcop Ciprian, împreună cu soborul de preoţi, a plecat, alături de credincioşi, în procesiune cu icoane pe traseul: Biserica Icoanei-Parcul Icoanei. Aici, s-au întâlnit cu credincioşii de la Mănăstirea Darvari; Biserica Pitar - Moşu; Biserica Popa Chiţu; Biserica Dichiu; Biserica Batiştei; Biserica Precupeţii Vechi; Precupeţii Noi; Biserica Oţetari; Biserica Rusă; Biserica Vatra Luminoasă şi Biserica Boteanu. În Parcul Icoanei, a avut loc o slujbă de sfinţire a icoanelor aduse de credincioşi, după care s-a mers în procesiune din nou în jurul parcului. În cuvântul de învăţătură, PS Episcop Ciprian a precizat: „Astăzi prăznuim biruinţa ortodoxiei asupra tuturor rătăcirilor de la dreapta credinţă. De aceea, din duminica de 11 martie 843, când s-a hotărât cinstirea sfintelor icoane şi a sfintelor moaşte, o dată pentru totdeauna, credincioşii, împreună cu preoţii lor, după săvârşirea sfintei Liturghii, făceau procesiune cu icoanele. Astăzi se continuă tradiţia aceasta şi în alte biserici surori. Se fac pelerinaje cu sfintele icoane purtate în mâini şi se cântă tropare şi imne închinate sfinţilor, Maicii Domnului şi Mântuitorului Hristos. La noi, această tradiţie a fost întreruptă în perioada regimului comunist, dar acum, când au reînviat acele vremuri iconoclaste şi când trăim într-un context special, în care unii vor să elimine icoanele din spaţiile publice, avem mare nevoie de comuniune şi unitate pentru afirmarea şi cinstirea icoanelor, care sunt izvor de sfinţenie, de har şi de înţelepciune“. Sărbătoarea a continuat, mai târziu, prin săvârşirea Pavecerniţei la Mănăstirea Darvari. Manifestările dedicate Duminicii Ortodoxiei vor continua astăzi prin săvârşirea Sfintei Liturghii la Biserica Precupeţii Noi şi Pavecerniţa, la Biserica „Sfântul Silvestru“.