Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Ideea creştină: La alt nivel al spiralei

Ideea creştină: La alt nivel al spiralei

Un articol de: Emil Baltag - 03 Feb, 2010

Spre sfârşitul sec al XIX-lea, F. M. Dostoievski, cu forţa extraordinară a artei sale, atrăgea atenţia asupra pericolului pe care îl prezintă pentru omenire viziunea antropocentrică, acea viziune în virtutea căreia omul este măsura tuturor lucrurilor, iar într-un fel sau altul Dumnezeu este exclus din viaţa oamenilor.

Lumea a citit, desigur, cărţile lui Dostoievski. Soarta de care au parte, în marile lui romane, personaje precum Raskolnicov sau Ivan Karamazov care au mers în viaţă pe calea ce derivă din viziunea antropocentrică sau schimbările radicale din viaţa lui Markel şi a lui Zosima, odată cu abandonarea căii celei largi pe care merg cei mai mulţi, au produs o foarte puternică impresie asupra cititorilor. Dar, cu toată gravitatea mesajului pe care acesta îl comunica prin opera sa, omenirea a mers imperturbabil pe drumul pe care a pornit. A trecut astfel prin epoca modernă, prin avangardism, prin postmodernism, şi, odată cu asta, criza morală atrăgând după sine alte crize, la alte niveluri ale socialului sau ale persoanei umane, s-a adâncit tot mai mult. Separându-se şi îndepărtându-se tot mai mult de Dumnezeu, omul a pierdut reazemul sufletesc pe care-l avusese şi care constituia, de fapt, temelia de granit a vieţii sale. A pierdut în acelaşi timp criteriul adevărului; nu reuşeşte să mai dea un sens vieţii sale şi se înstrăinează tot mai mult de semeni şi chiar de sine însuşi, de esenţa sa umană. Îşi caută zadarnic fericirea şi nu găseşte decât înşelătoare şi distrugătoare surogate de fericire: alcoolul, drogul, sexul, pornografia etc. Senzaţia lui nu poate fi decât asemănătoare celui care trăieşte în junglă, căci el se simte pândit la tot pasul de pericole mari, din moment ce lumea lui este lumea celor cărora totul le este permis. Neliniştea şi psihoza pun stăpânire pe tot mai mulţi oameni şi se adâncesc tot mai mult.

Dar, din fericire, există în lumea noastră debusolată şi oameni responsabili, oameni care ştiu să vadă cu luciditate gravitatea situaţiei în care omenirea a ajuns, au curajul de a descoperi cauzele acestei stări maladive a societăţii umane şi forţa morală de a crede în existenţa unor soluţii, de a căuta şi de a găsi aceste soluţii. Sunt oameni care au înţeles că ieşirea din criza morală profundă în care omenirea se află nu se poate face decât prin revenirea, dar la alt nivel al spiralei, la Calea care cu atâta uşurinţă şi lipsă de responsabilitate a fost abandonată.

Cele două domenii importante ale culturii, ştiinţa şi teologia, care multă vreme, în cel mai bun caz, s-au ignorat, dacă nu chiar s-au dispreţuit reciproc, se apropie acum tot mai mult una de alta. Psihologii şi psihiatrii, care se confruntă cu probleme tot mai grele în domeniile lor de activitate şi nu de puţine ori se simt copleşiţi de mulţimea cazurilor care trebuie rezolvate, se orientează cu un interes crescând spre soluţiile pe care le dă teologia în rezolvarea cazurilor de dereglare psihică, în timp ce, mai ales în SUA, un mare număr de psihoterapeuţi sunt preoţi.

Preotul ortodox Filothei Faros, spre exemplu, originar din Grecia, a făcut şi studii de Psihologie, şi Consiliere Pastorală la Universitatea din Boston şi a fost, între 1970-1976, conducătorul secţiei de Sprijin al Familiei din cadrul unei clinici de psihiatrie din Boston. În cartea sa, „Mitul bolii psihice“, recent apărută şi la noi, el observă această tendinţă de apropiere între cele două domenii ale culturii. Referindu-se la concepţia lui Freud asupra fiinţei umane, el consideră că, fragmentară fiind în comparaţie cu cea a Părinţilor Bisericii, privită din perspectivă teologică, ea este eretică. Totuşi, observă în continuare părintele Filothei Faros, antropologia lui Freud, ca să ne referim doar la un exemplu, conţine şi importante elemente ortodoxe. Freud a dezavuat dezastruoasa erezie creştină a puritanismului, afirmând şi promovând o foarte importantă învăţătură ortodoxă atunci când a spus că „un om nu poate fi redus doar la comportamentul lui exterior, el având o adâncime abisală“. Dar iată că acest lucru deranjează mai mult decât orice pe unii care se declară ortodocşi, dar care, în realitate, îmbrăţişează antropologia puritanismului, dobândind sau cultivând la modul legalist o imagine desăvârşită despre propria persoană, fiind înfricoşaţi ori de câte ori se pune problema cercetării interioare a „paharului“. (...)

Dar toate aceste elemente ale Ortodoxiei de care ne vorbesc psihologia şi psihiatria, precum şi alte contribuţii importante ale acestor ramuri ale ştiinţei la cunoaşterea sufletului omenesc se regăsesc din plin în învăţăturile lăsate nouă de Sfinţii Părinţi. Nu trebuie decât să încercăm a le cunoaşte şi a beneficia de aceste învăţături, atât de importante pentru omul modern.

Îmbucurător este faptul că tot mai mulţi dintre slujitorii altarului au început să renunţe la caracterul ritualistico-ceremonial şi formalist al practicii liturgice şi revin către izvorul curat şi adânc al gândirii patristice, o gândire care nu ignoră, ci, dimpotrivă, se orientează cu competenţă şi interes către zonele de adâncime ale fiinţei umane.

Şi pentru ca răspunsul la întrebările grave pe care omul zilelor noastre şi le pune să fie pe măsura aşteptărilor sale, este bine să fie consultaţi chiar Părinţii contemporani, care, desigur, sunt mai apropiaţi de problematica zilelor noastre decât cei din vechime şi de care Biserica noastră Ortodoxă nu duce lipsă.

Impresionantă este, între altele, la aceste personalităţi ale Ortodoxiei stăruinţa cu care vorbesc despre necesitatea apropierii oamenilor, din nou, cu o autentică deschidere a sufletului, de Taina Spovedaniei, iar pe de altă parte de nevoia tot mai mare, în zilele noastre, de duhovnici buni care cunosc marea valoare a sufletului uman şi de aceea se orientează către acesta cu competenţă, cu durere şi cu dragoste. Cuviosul Paisie Aghioritul, spre exemplu, spune în una din cărţile care consemnează învăţăturile ce ni le-a lăsat: „Fără duhovnici buni, bisericile se golesc şi se umplu psihiatriile, închisorile şi spitalele“.

La fel de insistenţi sunt aceşti Părinţi, contemporani cu noi, în a arăta cât de importantă este, pentru omul zilelor noastre, cultura inimii, preocuparea pentru partea afectivă a sufletului omenesc. Dorind să atragă atenţia asupra acestui aspect al vieţii din timpul pe care îl trăim, arhimandritul Sofronie de la Essex arată: „Noi trăim într-o lume uimitor de cultă, însă în sfera duhului oamenii sunt prea departe de starea în care ar trebui să fie. (...) Intelectualului îi apare ca o mare bogăţie informaţia despre evenimente, realizări ştiinţifice ş.a.m.d., acolo unde, în ceea ce priveşte cultura inimii, el se află foarte jos“.

Sigur că multe alte probleme grave ale omului zilelor noastre îşi găsesc dezlegarea în cărţile pe care aceşti oameni ni le-au lăsat, adevărate comori ale cunoaşterii sufletului omenesc. Rămâne doar ca noi să le căutăm şi să ni le apropriem spre cel mai mare bine al nostru şi al celor din jurul nostru.