Proiectul educațional „Cu Dumnezeu în vers și slovă”, aflat la a IV-a ediție, inclus în Calendarul activităților educative municipale din Bucureşti, s-a desfășurat de-a lungul a șase luni, din decembrie 2025 până în iunie 2026, adunând laolaltă profesori coordonatori, reprezentanți a 57 de școli și licee și 430 de elevi. Luni, 8 iunie, în biserica Parohiei Parcul Călăraşi din Protoieria Sector 2 Capitală a avut loc premierea câştigătorilor.
„În Hristos şi în Biserică - soţ, soţie, părinţi şi copii“
Un părinte duhovnicesc şi un tată a 13 copii este, fără îndoială, un model pentru tinerii din ziua de astăzi. Invitat în cadrul conferinţelor pascale organizate de către Asociaţia Tineretul Ortodox Român, filiala Piatra Neamţ, părintele profesor universitar Vasile Mihoc a supus atenţiei o temă de interes pentru familia neamului românesc: „În Hristos şi în Biserică - soţ, soţie, părinţi şi copii“.
Aşa cum a explicat părintele, familia este unirea dintre un bărbat şi o femeie, unire ce se realizează în Hristos şi în Biserica Ortodoxă, model ce nu a putut fi contestat niciodată, în ciuda contextului ateist al ultimelor veacuri. „Viaţa este şi rămâne sacră. Nu e nimic mai frumos decât doi tineri care au ales calea Domnului şi care trăiesc o iubire jertfelnică. Nu există iubire fără cruce, Dumnezeu creându-ne din iubire, pentru iubire. O iubire trăită în Hristos şi cu Hristos, cu o temelie sănătoasă şi care promovează familia tradiţională va trece în veşnicie, fiind mai tare decât moartea“, a accentuat părintele profesor Vasile Mihoc.
După finalizarea expunerii, tinerii au intrat în dialog cu invitatul. Ei au aflat, astfel, că există o vârstă a căsătoriei, ce depinde de fiecare persoană în parte, dar fără ca aceasta să accepte, între timp, păcatul. „Pentru a face acest pas, important este să fim curaţi, nu să avem o situaţie materială aşezată“, a pus părintele punctul pe i.
Familia - cea mai mare bogăţie
Preotul Vasile Mihoc a îndemnat, în schimb, ca tinerii să nu fie exclusivişti într-un sens îngust, formalişti şi rigizi, pentru că Hristos îi vrea mărturisitori şi trăitori. Creştinul este dator să mărturisească întotdeauna, cu propria viaţă, ca model de vieţuire şi trăire creştină, mărturisire care se poate face chiar şi prin cuvânt, acolo unde situaţia o cere. De aceea, oricine are şansa la mântuire, şansă ce se manifestă doar în condiţia conlucrării voinţei omului cu harul lui Dumnezeu. „Dacă noi suntem în duhul lui Dumnezeu, suntem biruitori în Hristos şi cu Hristos. Dumnezeu, în măsura în care este lăsat să lucreze, lucrează, de aceea părintele face apel ca să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne construiască familia, aşa cum ştie El pentru fiecare în parte, căci El este autoritatea supremă, iar o viaţă pusă în slujba Domnului, dedicată slujirii Lui, este extraordinară“, a explicat preotul Nicolae Nicău, coordonator ATOR Piatra Neamţ.
În mare, ideea întâlnirii s-a bazat pe faptul că familia reprezintă cea mai mare bogăţie. Domnul care dă viaţă ştie de ce este nevoie în fiecare familie şi El este Cel care binecuvântează casa şi familia cu toate cele de trebuinţă. De aceea, tinerii au fost îndemnaţi să nu facă avort, iar familia să se consolideze pe naşterea de prunci.



.jpg)
