Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Înălţarea Domnului

Înălţarea Domnului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Adrian Onica - 14 Iunie 2013

La marele praznic al Înălţării la cer a Domnului Iisus Hristos, ierarhii transilvăneni au oficiat Sfânta Liturghie şi slujbe de pomenire pentru eroii poporului român care au căzut pe câmpurile de luptă pentru apărarea neamului şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti.

Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la Mănăstirea Muntele Rece, din judeţul Cluj, cu ocazia hramului. În cadrul cuvântului de învăţătură, IPS Mitropolitul Andrei a arătat semnificaţia sărbătorii Înălţării Domnului pentru creştinul de azi. De asemenea, la aşezământul monahal situat pe locul numit „La eroi“, din Bordeşti, comuna Măguri Răcătău, ierarhul a oficiat slujba Parastasului pentru toţi eroii neamului, căzuţi la datorie pentru apărarea ţării. La slujba de pomenire a eroilor au participat, pe lângă mulţimea de credincioşi, şi reprezentanţi ai instituţiilor militare, autorităţi judeţene şi locale şi delegaţi ai instituţiilor publice. Cu toţii au depus coroane şi jerbe de flori la mormintele eroilor aflate în cimitirul din incinta mănăstirii. În urma luptelor purtate în zonă, în anul 1944, aici au căzut la datorie aproximativ 250 de ostaşi, iar în cimitirul din incinta mănăstirii au fost înmormântaţi iniţial 26 de eroi, dintre care nouă necunoscuţi. După 1989, credincioşii din zonă au cerut parohului să iniţieze demersurile pentru construirea unei biserici. Mănăstirea a fost înfiinţată în 1994, an în care au început şi lucrările la biserică. După ce s-a ridicat o bisericuţă din lemn în care s-a slujit până în 2006, au fost începute lucrările la o nouă biserică din zid, aflate în plină desfăşurare, conform celor precizate de pr. Arsenie Gălăţan.

Hram la Catedrala mureşenilor

Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Înălţarea Domnului“, Catedrala mare din municipiul Târgu-Mureş, cu ocazia hramului acesteia. Răspunsurile liturgice de la strană au fost date de grupul de muzică bizantină „Justinian Marina“ din Targu-Mureş, compus din studenţi ai Facultăţilor de Istorie, Medicină (din Târgu-Mureş) şi Teologie (din Alba Iulia).

După Sfânta Liturghie, în Cimitirul Eroilor din zona Clinicilor, IPS Arhiepiscop Irineu a participat la manifestările organizate de către autorităţile judeţene cu prilejul Zilei Eroilor, oficiind un Parastas pentru eroii neamului şi asistând la depunerea de coroane şi la defilarea Gărzii de Onoare a Garnizoanei Târgu-Mureş. De asemenea, în Cimitirul Eroilor de la Oarba de Mureş, înconjurat de oficialităţi locale şi judeţene şi de reprezentanţi ai armatei române, ierarhul a slujit Parastasul în cinstea eroilor căzuţi în lupta pentru apărarea pământului şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti şi a rostit un cuvânt de învăţătură.

Catedrala ortodoxă din Târgu-Mureş, care şi-a sărbătorit hramul, este un monument reprezentativ al spiritualităţii ortodoxe româneşti din Transilvania. Prin ţinuta sa arhitectonică, aceasta domină zona centrală a municipiului. În prezent este considerată, din punctul de vedere al suprafeţei interioare, drept cea mai mare construcţie de acest gen din ţară. Impozantul edificiu face parte dintr-un plan de anvergură, de „explozie arhitecturală“ a ortodoxiei ardelene de după 1918, căruia îi aparţin şi monumentalele biserici din Cluj-Napoca, Alba Iulia, Orăştie, precum şi din alte oraşe din ţară. În prezent, la altarul acestei biserici slujesc pr. Silviu Negruţiu şi pr. Gheorghe Şincan.

Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor, la Oradea

La biserica militară cu hramurile „Înălţarea Domnului“ şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din cadrul Garnizoanei Oradea, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La slujbă au participat numeroase cadre militare active şi în rezervă, oficialităţi locale şi judeţene şi mulţime mare de credincioşi. Cu toţii s-au adunat la ceremonia religioasă pentru a-i comemora şi a le aduce un omagiu eroilor poporului român.

După citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, Chiriarhul Oradiei a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit celor prezenţi despre semnificaţiile praznicului Înălţării Domnului, dar şi despre importanţa pomenirii eroilor neamului românesc.

“Această zi, a prăznuirii Înălţării Domnului la cer, în care sunt pomeniţi şi eroii neamului românesc, a fost aleasă, ca un prinos de recunoştinţă, drept mulţumire înaintea lui Dumnezeu pentru cele ce a săvârşit pentru mântuirea noastră, trimiţându-L pe Fiul Său Cel Unul Născut în lume, să Se facă om şi să ne mântuiască pe noi, dar şi mulţumire faţă de înaintaşii noştri, care au făcut cu putinţă împlinirea visului de veacuri al poporului nostru, acela de a locui într-o singură ţară, întregită, aşa cum s-a întâmplat după primul război mondial din veacul trecut“, a spus PS Sofronie.

La finalul Sfintei Liturghii, PS Sofronie a primit, din partea Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria“, filiala Bihor, titlul de preşedinte de onoare al filialei judeţene a acestei asociaţii, precum şi o diplomă de excelenţă. După oficierea Sfintei Liturghii, toţi cei prezenţi au format o procesiune de la biserica militară până la Cimitirul Municipal din Oradea, unde au continuat manifestările dedicate Zilei Eroilor cu o slujbă de pomenire a eroilor, iar la final au fost rostite alocuţiuni şi au fost depuse coroane, jerbe şi buchete de flori la cele patru monumente ale eroilor. Evenimentul de la Oradea s-a încheiat prin defilarea Gărzii de Onoare.

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

Catedrala episcopală din Zalău şi-a serbat hramul la praznicul Înăţării Domnului. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, înconjurat de un sobor format din părinţii slujitori ai bisericii. Cu această ocazie a fost săvârşită şi o slujbă de Parastas pentru eroii neamului. În cuvântul de învăţătură, PS Petroniu a explicat credincioşilor felul în care şi-a însuşit Fiul lui Dumnezeu firea umană şi a arătat că, prin moartea pe cruce, Acesta a biruit moartea nu ca Dumnezeu, ci ca Om, prin sufletul Său lipsit de păcat. Ierarhul a subliniat, în cuvântul de învăţătură, şi diferenţa dintre moartea trupească şi moartea sufletească, arătând că poate fi un om viu trupeşte, dar mort sufleteşte. „După apariţia morţii trupeşti în lume, prin uciderea lui Abel de către Cain, raiul a rămas închis, iar Mântuitorul a luptat pentru învierea sufletelor noastre, urmând ca învierea trupurilor să se facă la sfârşitul lumii. Doar Mântuitorul şi Maica Domnului sunt în Împărăţia lui Dumnezeu cu sufletul şi cu trupul unite, ceilalţi oameni sunt în aşteptarea învierii“, a spus PS Petroniu care a adăugat că excepţie fac doar Enoh şi Ilie, care au avut o viaţă atât de curată, încât au fost ridicaţi cu trupurile la cer fără să guste moartea, dar care vor veni la sfârşitul veacurilor în lume să arate cine este antihristul, iar după aceea vor muri şi ei, aşteptând şi ei învierea cea de obşte.

Catedrala episcopală de la Zalău face parte din Compexul „Sfânta Vinere“ care mai cuprinde un monument al eroilor cu înălţimea de 50 de metri, iar la subsol adăposteşte un paraclis şi spaţii muzeale pentru cele aproximativ 3000 de cărţi şi obiecte ce fac parte din Patrimoniul Cultural Naţional. Piatra de temelie a complexului „Sfânta Vinere“ a fost sfinţită în 1990, iar în momentul de faţă au fost executate aproximativ 85 la sută din lucrări. Catedrala din Zalău are planul de cruce greacă înscrisă, iar spaţiul interior se desfăşoară pe mai multe niveluri, permiţând participarea la slujbe a unui număr de aproximativ 5000 de credincioşi.

Omagiu eroilor căzuţi la datorie pe Vârful Grui

Sute de credincioşi bistriţeni, maramureşeni şi suceveni au urcat pe Vârful Grui din Munţii Călimani, judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru a aduce un omagiu eroilor români. După Sfânta Liturghie, săvârşită de Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a avut loc slujba Parastasului. În ultimii ani, de Ziua Eroilor, la mormântul celor 60 de militari români căzuţi aici în timpul primului război mondial se oficiază o slujbă de pomenire. Monumentul de pe Vârful Grui a fost ridicat în 2005, la iniţiativa PS Vasile Someşanul, de către maicile de la Mănăstirea Piatra Fântânele, după cum a precizat maica stareţă Pamfilia Solcan.

Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a liturghisit şi a predicat în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Baia Mare. Ierarhul a oficiat, apoi, slujba Parastasului cu ocazia Zilei Eroilor, în faţa Monumentului Ostaşului Român din Parcul Central, după care a participat la festivităţile oficiale organizate cu acest prilej de către autorităţile judeţene şi locale.

Cinstirea eroilor patriei

În Piaţa Drapelului Naţional de lângă Monumentul Eroilor din Beclean, s-a săvârşit slujba parastasului de către un sobor de preoţi format din protopopul Doru Zinveliu, pr. Vasile Cherhaţ, pr. Claudiu Zinveliu şi pr. Ioan Giurgiuca. Au participat peste 500 de credincioşi, precum şi primarul Nicolae Moldovan, alături de autorităţi locale şi judeţene, care au depus coroane de flori.

De asemenea, la Biserica „Înălţarea Domnului“ din Cluj-Napoca, s-a oficiat Sfânta Liturghie, urmată de o slujbă de pomenire pentru toţi eroii români căzuţi pe câmpul de luptă. Membrii grupului „Românaşul“ de la şcoala Generală „Simion Bărnuţiu“ au cântat pricesne şi cântece patriotice. Au fost prezenţi la Sfânta Liturghie şi copiii de la cele două grădiniţe de pe raza parohiei, coordonaţi de educatoarele lor, conform celor precizate de pr. Ioan Turc.

Beneficiarii serviciului socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice din cadrul Aşezământului Social „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Roşia de Secaş au comemorat Ziua Eroilor. După Sfânta Liturghie oficiată în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Roşia de Secaş, a urmat slujba de Parastas pentru eroii satului, la Monumentul Eroilor din centrul comunei.

Manifestarea a continuat cu prelegerile susţinute de primarul localităţii, Nicolae Bogdan, profesorul de istorie şi geografie Lupean Nicolae, director al şcolii din localitate şi de preotul Ovidiu Nicolae Pop despre semnificaţia jertfei eroilor pentru neamul românesc. În cadrul manifestării s-au vizionat materiale documentare cu referire la istoria României. Acţiunea s-a încheiat cu vizitarea expoziţiei etnografice din localitate. Activitatea a fost inclusă în campania „Zilele Filantropiei“, organizată de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în perioada 10 iunie - 10 iulie, conform biroului de presă al Asociaţiei. Aşezământul Social „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Roşia de Secaş funcţionează în cadrul reţelei sociale a Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia din anul 2008, fiind coordonat de părintele Ovidiu Nicolae Pop.

În cadrul aşezământului îşi desfăşoară activitatea un centru educaţional pentru 25 de copii şi serviciul socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice.