Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Începuturile Conferinţei Bisericilor Europene
Iniţiativa înfiinţării unui organism care să faciliteze dezvoltarea relaţiilor dintre diferitele Biserici europene a apărut imediat după cel de-al Doilea Război Mondial. Separarea Europei în două blocuri a afectat grav şi relaţiile dintre Bisericile creştine de pe bătrânul continent, care întreţinuseră bune relaţii întreolaltă în perioada interbelică. Urmările catastrofale ale acestui război au provocat şi Bisericile la acţiuni comune pentru a contribui la restaurarea păcii şi la depăşirea conflictelor dintre popoare.
Astfel, această iniţiativă a venit din partea unor reprezentanţi ai Bisericilor de diferite tradiţii, atât din Europa de Vest, cât şi de Est. Cazul cel mai grav de separare a fost acela al Bisericilor din Germania, care fuseseră divizate în două părţi, odată cu separarea politică a acestei ţări. Trebuie menţionat de la început că iniţiativa înfiinţării Conferinței Bisericilor Europene (CBE) a fost susţinută nu numai de Biserici Protestante, ci şi de unele Biserici Ortodoxe, tot atât de mult afectate de schimbările politice din perioada respectivă.
Primele discuţii concrete privitoare la o întrunire a reprezentanţilor Bisericilor europene în vederea stabilirii unei forme concrete de cooperare între ele au avut loc în anul 1951 (v. „CEC at 40. Celebrating the 40th anniversary of the Conference of European Churches 1959-1999”, compiled and edited by Robin Gurney, Geneva, 1999, p. 10). Aceste preocupări au dus la organizarea unei conferinţe la Bruxelles, în septembrie 1955, pentru cooperare bisericească în Europa. Pe parcursul acestei conferinţe au fost delegate două persoane să organizeze o întrunire mai largă, în vederea înfiinţării unei Conferinţe a Bisericilor Europene (CBE). Cele două persoane au fost pastorii Egbert Emmen, din Olanda, respectiv Ernst Wilms, din Germania, care au organizat în anul 1957 o întrunire la Liselund, în Danemarca, la care au participat delegaţi din 30 de Biserici reprezentând 15 ţări atât din Europa de Vest, cât şi de Est. La cele 30 de delegaţii se adăugau şi observatorii a şapte Biserici, între care se număra şi Patriarhia Ecumenică (Robin Gurney and Luca M. Negro, „CEC at 50. A brief and incomplete history of the Conference of European Churches”, Geneva, 2009, p. 13).
Această întrunire a constituit punctul de începere a pregătirii adunării din ianuarie 1959 de la Nyborg, Danemarca, când a luat fiinţă CBE. Programul pregătirilor acestei prime Adunări Generale a CBE a fost coordonat de pastorul Egbert Emmen, înlocuit în această funcţie încă dinaintea acestei adunări de pastorul dr. Hans Heinrich Harms din Germania.
Prima Adunare Generală a CBE s-a desfăşurat între 6 și 9 ianuarie 1959 şi a dezbătut, după modelul adunărilor Consiliului Ecumenic al Bisericilor (CEB), o temă teologică intitulată „Creştinătatea europeană în lumea secularizată de astăzi” (European Christianity in Todays Secularized World). La această adunare au participat reprezentanţii a 50 de Biserici din 21 de ţări. Adunarea a stabilit un program de lucru al acestei organizaţii, prin care se sublinia organizarea de Adunări Generale la fiecare doi ani. Cu toate acestea, noua organizaţie era lipsită de un sediu, ca şi de un cadru legal care să precizeze caracterul, scopul şi compoziţia sa. Aceste aspecte au fost precizate la a 4-a Adunare Generală, când a fost adoptată prima constituţie a CBE. Prima Adunare Generală a CBE a delegat pe cei trei membri ai comitetului de pregătire - Episcopul D. Lilje (Germania), Dr. Egbert Emmen (Olanda) şi Arhiepiscopul luteran J. Kivit (Estonia) - să continue coordonarea acestei activităţi. Ca secretar executiv cu normă redusă de lucru (part-time) a fost delegat pastorul german Hans Heinrich Harms, care activa la Geneva în cadrul CEB.
În sfârşit, prima Adunare Generală a CBE a numit un Comitet Consultativ format din 11 membri, care avea mandatul să pregătească următoarea adunare. Printre membrii acestui comitet întâlnim pe prof. L. Parissky de la Leningrad, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse, precum şi pe Episcopul Iacob de Milet, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, care era în acel timp directorul biroului de legătură al Patriarhiei Ecumenice cu CEB de la Geneva şi care la 1 aprilie 1959 a devenit Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe din America de Nord şi de Sud. Acest ierarh a şi făcut o interesantă prezentare la Nyborg cu tema „Contribuţia din trecut şi astăzi a Ortodoxiei Răsăritene la civilizaţia europeană”. Întrunirea din 1959 a demonstrat că una dintre îndatoririle principale ale Bisericilor din Europa în acel timp era de a se lua reciproc în considerare şi de a se asculta una pe alta, precum şi de a învăţa să lucreze împreună în ciuda barierelor de diferite feluri dintre ele. Acesta a devenit programul de lucru al nou-înfiinţatei organizaţii ecumenice europene pentru cele trei decenii care au urmat.
Potrivit programului stabilit în 1959, cea de a II-a Adunare Generală a CBE s-a desfăşurat tot la Nyborg, în Danemarca, între 3 și 8 octombrie 1960 şi a discutat tema: „Lucrarea Bisericii într-o lume în schimbare” (The Service of the Church in a Changing World). Se cuvine subliniat faptul că CBE se străduia să răspundă problemelor vremii de atunci, fapt evidenţiat prin alegerea temei generale de la această adunare, căci Europa era atunci într-adevăr într-o mare schimbare, care doar după un an avea să culmineze cu construirea zidului din Berlin, expresia cea mai concretă a perioadei „Războiului Rece”. Un cuvânt foarte des folosit pe parcursul acestei adunări a fost acela de „dreptate”, recunoscându-se faptul că nu poate exista pace fără dreptate. În acest sens, CBE se afirma încă de atunci prin faptul că nu vorbea despre pace doar într-un stil pacifist utopic, ci pleda pentru o pace consolidată prin dreptate. În ceea ce priveşte organizarea CBE, adunarea din 1960 a confirmat ca secretar pe dr. Harms şi a decis să lărgească ceea ce s-a numit până atunci „Comitet Executiv” de la 3 la 5 persoane şi să-i dea numele de Prezidiu. Printre cei cinci membri ai prezidiului s-a numărat şi Episcopul Johann Wendland, de la Berlin, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Ruse. Ca preşedinte al acestui Prezidiu a fost ales episcopul anglican din Marea Britanie, Leslie Hunter. Pe lângă Prezidiu, cea de-a doua Adunare Generală a CBE a ales şi un Comitet de Continuare, format din 15 reprezentanţi de Biserici, printre care se numărau şi doi reprezentanţi ortodocşi: Episcopul Emilianos Timiadis, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice la Geneva, respectiv prof. L. Pariski de la Leningrad, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Ruse.