Începuturile prăznuirii Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Alexandru cel Bun (1400-1432), rămas în istorie şi drept voievodul care a obţinut recunoaşterea canonică a Mitropoliei Moldovei din partea Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol, are şi meritul de a fi hotărât ca în 1402 (după alţi istorici în 1415) să fie aduse moaştele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou în Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Suceava (cca 1300), reşedinţa mitropolitului Iosif Muşat - fostul episcop al Cetăţii Albe, unde vor sta până la 24 iunie 1589.

În 1686, moaştele au fost luate ca pradă de armatele lui Ioan Sobieski şi, însoţite de Mitropolitul Dosoftei, aşezate în cele din urmă la Zolkiew, de unde vor fi readuse la 13 septembrie 1783, prin intervenţia episcopului de Rădăuţi, Dosoftei Herescu, sub dominaţia Imperiului Habsburgic. Situaţia creată de Primul Război Mondial face ca din toamna anului 1914 şi până la 25 iulie 1918 sfintele moaşte să fie din nou înstrăina-te şi păstrate în paraclisul ortodox român din Viena.

Sfântul Ierarh Varlaam, în  în „Cazania“ din anul 1643, arată că pomenirea sfântului se făcea în ziua de joi, după Rusalii, iar Axinte Uricariul, în întregirile sale la „Letopiseţul Ţării Moldovei“ al lui Grigore Ureche, scrie că este serbat „miercuri şi joi în săptămâna Rusaliilor. Oficial, în anul 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărăşte ca data de prăznuire a Sfântului Ioan cel Nou să fie 2 iunie, ziua salvării minunate a Sucevei de atacul cazacilor zaporojeni din 1622, deşi se păstrează ca hram şi ziua de Aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Mirăuţi la catedrala închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (1514-1522), la 24 iunie din an.

Probabil devastarea Mirăuţilor, despre care se vorbeşte în primii ani ai veacului al XVI-lea, nu a fost o simplă afectare, ci o distrugere, altfel voievodul Bogdan al III-lea (1504-1517) nu ar fi fost nevoit să construiască o mitropolie nouă în loc de a o repara pe cea veche, de la sfârşitul secolului al XIV-lea. În urma unei vizite la câteva mănăstiri din Bucovina, episcopul Melchisedec descria „încă o biserică antică românească la marginea Sucevei...“, descoperită, servind ca magazie închiriată unor negustori ai oraşului (Gh. Balş, „Bisericile lui Ştefan cel Mare“).

Această construcţie de stil romanic, masivă ar fi avut o structură de cruce greacă înscrisă şi prezenta la un moment dat, cel puţin în naos şi pronaos, un paviment realizat din plăci ceramice de formă pătrată, smălţuite verde, galben-închis şi galben-deschis. Ctitoria din secolul al XVII-lea prezenta un pavaj din plăci hexagonale, cu latura de 12-13 cm şi grosimea de 5-6 cm, dezafectat şi folosit la construirea cavourilor din pronaos. Observaţiile lucrărilor de restaurare din 1992 arată că în zidărie au fost inserate plăci de paviment identice cu cele din interior şi se confirmă ipoteza emisă cu aproape un secol în urmă, referitoare la faptul că primul lăcaş al Mirăuţilor avea decor policrom ceramic. Dacă analizăm paramentul actual observăm că arcadele absidelor sunt de tradiţie bizantină, iar arhivoltele sunt intrate în raport cu planul zidului, acest detaliu negăsindu-se nici la Rădăuţi, nici la Siret, ci abia la ctitoriile din veacul al XVI-lea, începând cu biserica Mănăstirii Galata (1590). Nici ferestrele, nici contraforturile, nici soclul nu indică formele şi tipul de profiluri întâlnite în veacurile XV-XVI în Moldova, iar pe turlă se văd colonetele angajate ca în Muntenia, fapt ce indică puternica influenţă sudică (I. Mareş, „Biserica «Sfântul Gheorghe» Mirăuţi din Suceava - prima Catedrală mitropolitană a Moldovei“).

Din 1589, moaştele Sfântului Ioan cel Nou au fost aşezate în biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (1514-1522), ridicată de voievodul Bogdan al III-lea şi urmaşul său la tron, Ştefăniţă, între anii 1514 şi 1522, cunoscută mai mult sub numele de Catedrala „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“.