În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Îndemnuri ale ierarhilor la săvârșirea milosteniei
În Duminica a doua a Postului Mare, credincioșii eparhiilor Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au participat la Sfânta Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare săvârșită de ierarhi în catedrale, biserici parohiale și locașuri mănăstirești. În cuvintele de învățătură rostite în cadrul slujbei, arhiereii au subliniat importanța ajutorării aproapelui aflat în nevoi și au vorbit despre viața și teologia Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, pomenit duminică.
În Catedrala Patriarhală din București, Sfânta Liturghie a fost săvârșită duminică, 24 martie, de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. După citirea pericopei evanghelice, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat importanța ajutării aproapelui aflat în nevoie. „Această duminică, a iertării și a vindecării sufletului omenesc, este și duminica în care Sfânta Evanghelie ne cheamă la săvârșirea binelui față de o anume categorie de oameni care au o suferință ce îi scoate din circuitul obișnuit de muncă și activitate și îi face dependenți de alții. Mare dar de la Dumnezeu au cei care se îngrijesc de oamenii paralizați, fie că sunt medici sau asistenți, fie că sunt persoane din familie”, a spus Episcopul-vicar patriarhal. De asemenea, ierarhul le-a vorbit credincioșilor prezenți despre viața și opera Sfântului Ierarh Grigorie Palama. Răspunsurile liturgice au fost oferite la slujba Utreniei de membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, iar la Sfânta Liturghie, de Corul de copii și tineret „Symbol” al Patriarhiei Române.
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, s-a aflat duminică în mijlocul obștii Mănăstirii Radu Vodă din Capitală. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica așezământului monahal, înconjurat de un sobor de slujitori. În cuvântul de învățătură rostit în cadrul slujbei, ierarhul a vorbit despre faptele vrednice de pocăință la care ne cheamă Biserica în perioada urcușului lăuntric către slăvita sărbătoare a Învierii Domnului. „Sunt mulți frați ai noștri care împletesc în aceste zile postul cu rugăciunea, adăugând deasupra lor faptele cele bune. Evanghelia de astăzi, așezată de Sfinții Părinți ai Bisericii tocmai în Duminica a doua a Sfântului și Marelui Post al Paștilor, ne îndeamnă să căutăm cu toții iertarea păcatelor. Iertarea păcatelor este tema centrală a acestei Evanghelii”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Biserica „Buna Vestire” din Constanța. Parohia a oferit după slujbă 1.000 de pachete cu hrană pentru persoanele defavorizate aflate în mai multe aziluri de bătrâni și centre de plasament constănțene.
Un nou preot în Parohia Frătici-Vârșești
Credincioșii din parohia argeșeană Frătici-Vârșești au participat duminică la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. „Motivul principal al prezenței chiriarhului eparhiei în Parohia Frătici-Vârșești a fost instalarea părintelui Constantin Ghețea în funcția de paroh al bisericii. Cu această ocazie, ierarhul i-a oferit noului preot paroh Sfânta Evanghelie, o Sfântă Cruce de binecuvântare, cheile bisericii, precum și un set de cărți care îl au ca autor pe Înaltpreasfinția Sa”, ne-a declarat părintele consilier eparhial Ovidiu Vlăsceanu.
„Să îmbinăm rugăciunea cu fapta bună”
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a slujit duminică în Catedrala Voievodală din incinta Centrului eparhial de la Buzău. În cuvântul de învățătură, ierarhul a explicat semnificațiile textului evanghelic al vindecării slăbănogului din Capernaum, ne-a transmis părintele Dragoș Olteanu, inspector eparhial. Referindu-se la viața și teologia Sfântului Grigorie Palama, pomenit în Duminica a doua din Post, ierarhul a menționat că: „În rugăciune, trebuie să punem accentul pe dobândirea luminii dumnezeiești prin isihie și prin păstrarea comuniunii cu Dumnezeu. Numai prin rugăciune poți să-L cunoști și să-L simți pe Dumnezeu, să preguști încă din această viață lumina taborică, adică lumina dumnezeiască ce izvorăște din ființa divină”. Răspunsurile la strană au fost oferite de psalții Catedralei Voievodale și de o parte din membrii Corului psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei.
Copii cu autism în catedrala din Galați
În Duminica Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Galați. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Catedralei Arhiepiscopale. Cu sprijinul filialei Galați a Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe Române, la slujbă au fost prezenți și 25 de tineri cu autism, membri ai Centrului de zi pentru copii cu autism din Galați. „Activitatea se înscrie în programul manifestărilor desfășurate în luna martie, numită și «Luna pentru viață», în Eparhia Dunării de Jos, când mai multe instituții care funcționează cu binecuvântarea Bisericii, dar și numeroși voluntari, se implică în sprijinirea și susținerea unor campanii umanitare îndreptate către semeni de-ai noștri cu nevoi speciale. La momentul cuvenit, cei 25 de tineri din comunitatea gălățeană, împreună cu alți copii și credincioși, au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine. De asemenea, ierarhul Dunării de Jos le-a oferit câteva daruri de suflet acestor copii prezenți la biserică”, ne-a declarat părintele consilier eparhial Rareș Bucur.
Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, s-a aflat duminică în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Sfântul Mucenic Galaction” din Crângu, județul Teleorman. În predica rostită în cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a subliniat importanța credinței pentru tămăduirea sufletului și a trupului. Soborul de preoți și credincioșii prezenți la slujbă au participat în continuare la o procesiune cu icoana Maicii Domnului „Axionița”, din secolul al 18-lea, aflată în patrimoniul sacru al mănăstirii.
Duminică, numeroși credincioși au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, în biserica Mănăstirii Comana, județul Giurgiu. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a explicat sensurile duhovniceşti desprinse din pericopa evanghelică a vindecării slăbănogului din Capernaum, subliniind credinţa şi dragostea pe care le-au avut prietenii celui aflat în suferinţă.
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a slujit duminică Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” din localitatea Slava Cercheza, județul Tulcea.