„Înger în trup, temeiul prorocilor, al doilea înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie măritul“

Ilie prorocul a fost un înger în trup pe pământ, viaţa lui a fost atât de sfântă, încât dorinţa după Dumnezeu era temeiul şi sensul vieţii lui. Prin post, rugăciune, răbdare şi biruinţa multor încercări prin care a trecut, el a biruit legile fizice trupeşti, prefăcându-le în dar de sfinţenie, devenind o flacără care arde spre luminarea şi trezirea la credinţă a tuturor celor din întunericul deznădejdii şi al necredinţei.

Biserica Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne cheamă să cinstim pe marele Proroc Ilie din cetatea Tesba din Galaad, care s-a arătat, încă de la naşterea sa, înger în trup, chemat de Dumnezeu să fie temei prorocilor, al doilea înaintemergător al venirii lui Hristos. Încă din pruncia sa a urmat calea Domnului, păstrând credinţa şi împodobind-o cu fapta cea bună. Activitatea sa profetică începe în timpuri extrem de tulburi pentru regatul lui Israel. Ţara se împarte în două părţi, regatul de Sud şi cel de Nord vor fi în nesfârşite lupte, regii se vor schimba, detronându-se unul pe celălalt, adevăratul Dumnezeu va fi uitat, în locul Lui vor fi adoptate zeităţi străine, iar oficializarea lor se va petrece în timpul regelui Ahab (873-852 î. Hr.), care-i întrece în răutăţi şi fărădelegi pe toţi înaintaşii săi. Condus de soţia sa, Izabela, păgână din Fenicia, nedreptăţile, idolatria, luptele, fratricidurile vor atrage mânia dreaptă a lui Dumnezeu asupra lor, încât, timp de 3 ani şi 6 luni, cerul s-a închis, pământul devenind ca arama, din pricina lipsei de apă.

În aceste timpuri, de grea încercare, este chemat prorocul Ilie să facă cunoscută fărădelegea şi păcatul neascultării de Dumnezeu a fiilor lui Israel şi să-i întoarcă spre calea cea dreaptă.

Mesajul lui a fost respins cu vehemenţă, ba mai mult, el era acuzat că aduce asupra ţării toate suferinţele: „Tu eşti cel care aduci nenorociri peste Israel“ (IV Regi 18, 17).

„Părinte, părinte, carul lui Israel şi călăreţii lui“

Pe muntele Carmel, pentru a arăta pricina răului abătut asupra ţării, printr-o minune, la rugăciunea sa, cerul a trimis foc, arătând care este adevăratul Dumnezeu. Izabela hotărî să ia viaţa sfântului care, călăuzit de îngerul Domnului, a mers 40 de zile, până a ajuns într-o peşteră de pe muntele Horeb. Aici, osteneala călătoriei, tristeţea neîmplinirii şi limita sufletească au făcut ca marele proroc să cadă în descurajare. Atunci glasul lui Dumnezeu îl întreabă, căutând să-l întărească spre împlinirea misiunii lui: „Ce faci aici, Ilie? Încă nu a venit timpul răzbunării. Am 7.000 de bărbaţi care au păstrat credinţa, nu s-au plecat idolului fertilităţii Baal“. Într-o adiere de vânt, după cutremur şi foc, Domnul i s-a arătat, întărindu-l şi trimiţându-l să ungă un nou rege, iar ca ucenic, care să-i continue misiunea, să-l cheme pe Elisei, fiul lui Şafat.

Astfel, Ilie, întărit, se întoarce din nou spre misiunea sa. Pentru fărădelegile lui, regele Ahab va fi ucis şi dezonorat într-o luptă cu sirienii, iar Izabela, soţia sa, va fi strivită şi ucisă. Pe Elisei, Ilie îl va rândui proroc, luându-l de la munca câmpului. După multe zile ostenitoare, pline de încercări, dar încununate cu biruinţă, în anul 896 î. Hr., Ilie va fi înălţat la ceruri. Pământul nu a fost vrednic să-i primească trupul lui sfânt, de aceea cerul s-a deschis şi, într-o flacără de foc, s-a înălţat Ilie pe malul râului Iordan. Ca ajutor şi mângâiere, ucenicul său, Elisei, a primit mantia sa, dar şi darul profetic ce stăpânise şi lucrase în viaţa marelui proroc. Despărţirea lor a fost tumultuoasă, unul se înălţa, celălalt striga după mângâiere „Părinte, părinte, carul lui Israel şi călăreţii lui“ (IV Regi 2, 12).

Ceea ce ne obligă să medităm la această mare sărbătoare din timpul verii este faptul că, dintre toţi prorocii şi drepţii Vechiului Testament, doar Ilie este cinstit în mod deosebit, fiind numit, alături de Ioan Botezătorul, „înger în trup, temelia prorocilor, al doilea înaintemergător al lui Hristos, vindecătorul bolilor“.

Ilie prorocul a fost un înger în trup pe pământ, viaţa lui a fost atât de sfântă, încât dorinţa după Dumnezeu era temeiul şi sensul vieţii lui. Prin post, rugăciune, răbdare şi biruinţa multor încercări prin care a trecut, el a biruit legile fizice trupeşti, prefăcându-le în dar de sfinţenie, devenind o flacără care arde spre luminarea şi trezirea la credinţă a tuturor celor din întunericul deznădejdii şi al necredinţei. El nu este primul dintre proroci, nici cel mai mare, precum Ioan Botezătorul, ci baza, temelia tuturor prorocilor.

Misiunea prorocilor a fost aceea de a vesti voia lui Dumnezeu oamenilor, de a-i avertiza şi de a-i abate de la căile lor rele. Prin ei, Dumnezeu a vorbit cu oamenii: „Dumnezeu odinioară a grăit prin proroci“ (Evrei 1, 1), va arăta Sfântul Apostol Pavel. Dumnezeu prin ei le-a transmis planurile ce le are cu oamenii, cu popoarele, cu ţările. Ei au prevestit venirea în lume a Mântuitorului Iisus Hristos, împărăţia Sa veşnică, dar şi avertismentele prin care omenirea este anunţată de urmările necredinţei şi ale neascultării ei.

Sfeşnicul de măslin care aduce omenirii mesajul de păstrare a credinţei

Ilie este temeiul prorocilor deoarece el luptă pentru apărarea dreptei credinţe, având ca obiect legătura directă şi personală cu Dumnezeul cel viu şi adevărat. Această învăţătură au lepădat-o fiii lui Israel, negând pe Cel ce este adevăr, dreptate şi iubire, în locul lor adoptând crima, asuprirea, nedreptatea şi fărădelegea.

Însufleţit de dragostea pentru Dumnezeu, Ilie nu se teme, ci înfruntă direct pe rege, acuzându-l că nenorocirile foametei şi secetei sunt rezultatul necredinţei şi părăsirii de Dumnezeu, prin uciderea celor drepţi, a profeţilor, prin păcatul idolatriei, de aceea el, Ilie, printr-o minune, a coborât focul din cer şi i-a demonstrat regelui cine este adevăratul Dumnezeu.

Biserica ne mai învaţă că, în timpul istoric, Ilie va fi al doilea înaintemergător care va profeţi venirea a doua a Domnului, aşa cum a profeţit-o pe cea dintâi Ioan Botezătorul. Aşa cum prima dată a demonstrat că Dumnezeul lui Israel este adevăratul Dumnezeu, înlăturând impostura şi minciuna idolatră, înainte de a doua venire pe pământ a Mântuitorului Iisus Hristos, Ilie va reveni şi va lupta contra lui Antihrist, dovedind că Iisus Hristos Mântuitorul este Dumnezeu, una cu Tatăl în fiinţă, şi precum au fost ruşinaţi regele Ahab şi prorocii mincinoşi atunci, tot aşa vor fi ruşinaţi, la a doua venire a Mântuitorului, cei care nu au primit cuvântul Acestuia şi nu au crezut în El.

Ilie este sfeşnicul de măslin care aduce omenirii mesajul de păstrare a credinţei şi de îndelungă răbdare. Prin jertfa sa consumată pe muntele Carmel, el înfruntă şi acuză omenirea din toate timpurile şi epocile istorice, care-şi fabrică ideologii, patimi ce degradează omul, mai ales când acesta neagă şi nu-şi recunoaşte sensul vieţii lui, când părăseşte pe adevăratul Dumnezeu, făcându-şi din egoism avere, bani şi pofte stricătoare de suflet, proclamându-se pe sine stăpân, omul devenind propria lege. Acest abis al decăderii l-a atins omenirea în timpul Imperiului Roman, când, din cauza păgânătăţii, şi-a divinizat propriile căderi şi patimi.

Ca şi altădată, în zilele noastre se simte şi trăim cu toţii durerea înstrăinării şi depărtării cerului de pământ. Totul este o alergare fără odihnă după câştig, fără muncă, profit fără osteneală şi tendinţa mereu prezentă de a ne amăgi unul pe celălalt. Omenirea este mânată şi bântuită de văpaia propriului foc aprins din căutarea spre cele trecătoare şi înşelătoare, căci ceea ce ne ucide pe toţi sunt păcatele noastre bazate pe multa lăcomie, agonisire de averi, vrăjmăşie. Idolii de ieri cu care s-au distrus credinţa, bunul-simţ, buna-cuviinţă, înfrânarea şi răbdarea ne ucid pe noi astăzi.

Ne socotim în mod fals nemuritori, ne lipsim de Împărăţia cerurilor, ca şi cum am trăi fără să părăsim această lume, căutând să alungăm din sufletul nostru Biserica şi sfinţii lui Dumnezeu. Astăzi, pământul, cel ce ne hrăneşte pe toţi, este aproape distrus, otrăvurile aruncate pe el din pricina comodităţii şi lenei noastre au distrus apa, devenind mormântul unei vieţi ce se îndreaptă spre întuneric şi ireparabilă distrugere. Omenirea nu mai are nici o şansă decât să plece genunchii precum Ilie, prorocul cel sfânt, pe muntele Carmelului, şi acolo să ceară ca Dumnezeu, prin sfinţii Săi, să ne călăuzească pe calea vieţii şi a binecuvântării.

Să părăsim calea răului şi să urcăm pe muntele Taborului

Dezorientarea omului de astăzi, propria sa normă de acţiune, asemenea dreptului la viaţă şi moarte asupra altora cu tendinţa de impunere, căutarea fericirii în instincte prin acumulare de iresponsabilitate şi necăutarea spre cele cereşti netrecătoare şi veşnice, ignorarea adevărului printr-o stare de confuzie amplificată printr-o deşănţată campanie împotriva Bisericii şi a sfinţilor lui Dumnezeu, toate acestea arată clar că mergem grăbiţi pe calea idolatriei moderne înşelătoare şi stricătoare de suflet.

Sfântul Proroc Ilie, îngerul în trup, lauda Bisericii şi temeiul prorocilor, ne cheamă să ne schimbăm viaţa, lepădând necredinţa, vrăjmăşia, patimile neroditoare şi distrugătoare, să apărăm viaţa noastră şi a copiilor născuţi şi nenăscuţi, aşa cum el a înviat din morţi pe fiul văduvei din cetatea Sarepta Sidonului (IV Regi 17, 11-24).

Să părăsim calea răului, şi ostenindu-ne, să urcăm pe muntele Taborului, acolo, când, în momentul Schimbării la Faţă a Domnului (Matei 17, 1-12), Sfântul Proroc Ilie s-a arătat iarăşi, încredinţându-ne că din ceruri se roagă pentru toţi care-l cinstesc şi-i urmează cu credinţă şi răbdare. El ne învaţă că pentru a primi trebuie să cerem, pentru a ne izbăvi de rău şi a lupta cu el trebuie să răbdăm, iar prin rugăciune să dobândim ajutorul, mila şi binecuvântarea lui Dumnezeu.

Cel ce prin foc şi apă a curăţit nedreptatea să aprindă focul credinţei în sufletele noastre, să roureze inimile cu adierea vântului verii ce ne cheamă spre lumina lină a Sfintei Slave şi împreună să câştigăm viaţa cea veşnică şi fără sfârşit în împărăţia lui Dumnezeu. Amin!