În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Înnoire și binecuvântare pentru biserica parohiei prahovene Brătășanca
În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 11 septembrie 2022, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Brătășanca, județul Prahova. Ierarhul a săvârșit slujba de târnosire a bisericii parohiale ocrotite de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe care a trecut, în ultimii doi ani, prin însemnate lucrări de înfrumusețare.
Printre lucrările realizate la biserica parohiei prahovene Brătășanca, în anii 2021 și 2022, se numără: restaurarea picturii murale, ridicarea unei clopotnițe și achiziționarea de noi clopote, placarea cu marmură a proscomidiarului și a Sfintei Mese, precum și confecționarea de noi strane, toate fiind realizate cu sprijinul enoriașilor și al Primăriei comunei Filipeștii de Târg, prin strădania părintelui paroh Ion Daniel Vătășescu și a preotului coslujitor Ioan-Mihail Militaru. La evenimentul de duminică au participat atât membri ai comunității parohiale, cât și reprezentanți ai autorităților locale.
De dimineață, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a târnosit Sfânta Masă a Altarului, după ce a înconjurat biserica împreună cu părinţii slujitori şi a sfinţit-o prin ungere cu Sfântul şi Marele Mir şi prin stropire cu agheasmă. În continuare, credincioșii prezenți în număr mare au luat parte și la Sfânta Liturghie săvârșită de ierarh, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. După citirea pasajului evanghelic duminical (Ioan 3, 13-17), Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat textul lecturat. Referindu-se la înălțarea șarpelui în pustie și la cea a Fiului Omului, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a spus: „Cândva, în pustie, privind la șarpele de aramă pe care Moise a fost sfătuit să îl facă pentru a scăpa toți cei mușcați de șerpi veninoși, oamenii reveneau la viață pentru un timp. Dar cei care privesc către Mântuitorul Hristos și se încred în El au viață veșnică. Diferența dintre viața trecătoare, limitată, oferită de șarpele de aramă, și cea pe care o dobândesc cei care privesc la Cel ce S-a înălțat pe Cruce este enormă. Adevărul jertfei mântuitoare a Domnului îl mărturisim la fiecare Liturghie. Fiecare preot, în taină, în Sfântul Altar, rostește o rugăciune ce mărturisește acest adevăr al tainei răscumpărării prin jertfa Mântuitorului Hristos. Cuvintele pe care Domnul le-a spus lui Nicodim sunt printre cele mai profunde învățături rostite de Acesta, alături de cele adresate unei femei din Samaria și, desigur, ucenicilor lui, mai ales înainte de Sfintele Sale Pătimiri”.
La final, în semn de recunoștință pentru activitatea desfășurată până acum, părintele paroh Ion Daniel Vătășescu și părintele Ioan-Mihail Militaru au primit, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, rangul de iconom. De asemenea, primarului comunei Filipeștii de Târg, Aurelian Manole, i-a fost acordat Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni, alte distincții fiind oferite și celorlalți binefăcători ai lăcașului de rugăciune resfințit.
În încheiere, părintele Grigore Melnic, protopop al Protoieriei Câmpina, a adăugat: „Chiar dacă nu este una dintre cele mai mari parohii ale protoieriei noastre, aici se află oameni deosebit de vrednici, care știu să lucreze pământul cu mult rod și care muncesc în alte locuri cu multă hărnicie și dăruire. Este foarte important că din jertfa lor s-au realizat lucruri minunate la această biserică”.