În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Înnoiri în Arhiepiscopia Bucureştilor
▲ Împliniri şi perspective ale Arhiepiscopiei Bucureştilor la un an de arhipăstorire a PF Părinte Patriarh Daniel ca Arhiepiscop al Bucureştilor şi Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei ▲ Cuvânt rostit ieri la ceremonia care a avut loc la Palatul Patriarhiei de PS Varsanufie Prahoveanul, în numele întregului cler şi al credincioşilor din Arhiepiscopia Bucureştilor ▲
Preafericite Părinte Patriarh,
Înalt Preasfinţiile şi
Preasfinţiile Voastre,
Distinşi şi Onoraţi participanţi,
Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi Consilieri
ai Administraţiei
Patriarhale şi ai Arhiepiscopiei Bucureştilor,
Răspunzând chemării Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi Colegiului Electoral Bisericesc din luna septembrie a anului 2007 adresată Preafericirii Voastre de a sluji Biserica noastră Ortodoxă Română în sfânta şi marea responsabilitate de Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, aţi pornit pe acest drum cu dorinţa sinceră de a împlini „cu timp şi fără timp” misiunea de slujire a lui Dumnezeu şi a oamenilor, având multă nădejde în milostivirea şi ajutorul Preasfintei Treimi.
Astăzi, la împlinirea celui dintâi an de la întronizarea Preafericirii Voastre, ne revine aleasa bucurie ca, în numele întregului cler, al tuturor monahilor şi monahiilor şi al dreptmăritorilor creştini din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor să prezentăm un rezumat al bogatei şi pilduitoarei activităţi a Preafericirii Voastre desfăşurată pe parcursul unui an de zile, care reflectă dinamismul şi dragostea plină de râvnă sfântă a Preafericitului nostru Părinte Patriarh de la momentul întronizării şi până în prezent, activitate concentrată pe câteva direcţii de slujire: pastoral-liturgică, cultural-misionară, social-filantropică, economico-financiară, patrimonial-imobiliară şi juridică.
19 parohii noi
Din activitatea pastoral-liturgică a primului an al Arhipăstoririi Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, desluşim o lucrare pastorală şi liturgică realistă ce are drept scop adâncirea şi îmbogăţirea lucrării misionare în parohii şi mănăstiri, în deplin consens cu cerinţele şi provocările vremurilor pe care le trăim. Entuziasmul creator al Preafericitului nostru Arhipăstor a făcut ca în Arhiepiscopia Bucureştilor, care are sub jurisdicţia sa unităţi bisericeşti constituite într-un număr de 652 de parohii grupate în nouă protopopiate, să fie hirotoniţi, pe seama parohiilor vacante 62 de preoţi şi 25 de diaconi, 55 de preoţi au fost hirotesiţi duhovnici după o examinare prealabilă, iar 54 de preoţi au fost transferaţi la alte parohii, acolo unde nevoile pastoral-misionare au cerut acest lucru. Pentru o dinamică şi eficientă activitate la parohie, doar în acest an au fost înfiinţate 19 parohii şi 51 de noi posturi de preot, iar 43 de parohii din Arhiepiscopia noastră au fost rearondate. Tot cu binecuvântarea Preafericirii Sale au fost organizate cursuri pastorale pentru obţinerea gradelor profesionale şi s-au desfăşurat examene de capacitate preoţească şi de selecţionare pentru Capitală şi oraşe.
S-a pus piatra de temelie pentru 18 biserici
Grija pentru lăcaşurile de cult s-a concretizat prin punerea pietrei de temelie pentru 18 biserici, prin târnosirea a 4 noi lăcaşuri de cult şi sfinţirea sau resfinţirea a încă 8. În acest moment în Arhiepiscopia Bucureştilor sunt în construcţie 198 de biserici. De asemenea, s-a reînnodat tradiţia pelerinajului, organizându-se în oraşele mari din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor „Pelerinajul de Florii”, la care a participat un număr însemnat de preoţi şi credincioşi. În Bucureşti au fost purtate în procesiune moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, de la Catedrala patriarhală, la Paraclisul patriarhal „Sfântul Spiridon”- Nou din Bucureşti, iar cele ale Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, de la Mănăstirea „Sfânta Cuvioasă Parascheva” - Palatul patriarhal, la Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclisul Facultăţii de Teologie „Patriarhul Justinian” din Bucureşti şi la Mănăstirea Radu Vodă.
Pentru dinamizarea activităţii misionar-pastorale şi social-culturale, au fost înfiinţate noi sectoare la nivelul Centrului Eparhial: Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul, Sectorul Monumente şi Construcţii Bisericeşti Sectorul Bunuri Imobile Bisericeşti, Sectorul Agricol şi Silvic, Sectorul Fonduri pentru Activităţi Bisericeşti şi Serviciul de aprovizionare şi desfacere a colportajului.
Ca deziderate ale Părintelui Patriarh Daniel pe tărâm pastoral-misionar sunt şi realizarea programului „Nici un sat fără biserică şi casă parohială”, precum şi transformarea în timp a tuturor filiilor în parohii, aceste preocupări fiind deja în curs de desfăşurare. Trebuie menţionată aici şi propunerea PF Părinte Patriarh privind înfrăţirile dintre parohii, fie din cadrul aceluiaşi protopopiat, fie din protopopiate diferite ale eparhiei noastre, astfel încât parohiile cu posibilităţi materiale şi financiare reduse să-şi poată realiza obiectivele pe care şi le-au propus. Bineînţeles, cei merituoşi şi-au primit şi aprecierile: în ultimul an au fost acordate trei ranguri de iconom, şase ranguri de iconom stavrofor şi 10 diplome de vrednicie.
Grija pentru mănăstiri
O înnoire deosebită se face simţită şi în ceea ce priveşte viaţa monahală în cele 35 de unităţi în care vieţuiesc 787 de monahi şi monahii. Din cele 28 mănăstiri şi şapte schituri din cuprinsul eparhiei noastre, patru sunt înfiinţate şi două reînfiinţate la iniţiativa şi sub directa purtare de grijă a Preafericirii Sale. În toate aceste aşezăminte monahale se desfăşoară o bogată lucrare de zidire sufletească, atât a vieţuitorilor cât şi a închinătorilor. Prin dragostea şi râvna sa pentru viaţa monahală, PF Părinte Patriarh Daniel a rânduit ca, pe lângă îndeletnicirile potrivite cu sfinţenia locului, în mănăstiri să se desfăşoare şi să se intensifice şi alte activităţi, precum: activitatea gospodărească şi economică (prin înfiinţarea de noi ateliere de pictură bisericească, de confecţionare covoare, de broderie şi de restaurare carte veche), activitatea social-pastorală şi filantropic-misionară (prin înfiinţarea Centrului Social- Pastoral „Sfânta Maria” de la Mănăstirea Techirghiol, a Centrului social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman şi a Centrului social-cultural „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica”, care a fost inaugurat în ziua de sâmbătă, 27 septembrie a.c.), grija pentru conservarea, păstrarea şi sporirea patrimoniului bisericesc (prin organizarea muzeelor mănăstireşti potrivit normelor europene de securitate şi conservare), grija pentru recuperarea şi buna chivernisire a averii bisericeşti (prin acţiuni juridice pentru redobândirea bunurilor care au aparţinut mănăstirilor şi parohiilor). La loc de cinste trebuie menţionat şi faptul că s-a pus mare accent pe Sinaxele cu stareţii şi stareţele mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Transformarea Şcolii nr.191 din Bucureşti în liceu ortodox
Printre alte împliniri pe tărâm cultural-misionar amintim: reorganizarea şi revitalizarea activităţii corale prin înfiinţarea a nouă formaţii corale, reorganizarea Conferinţelor pastoral-misionare semestriale, desemnarea a doi reprezentanţi permanenţi ai Sectorului Cultural şi relaţii cu mass-media în calitate de corespondenţi ai Centrului de presă BASILICA, reorganizarea bibliotecilor parohiale, organizarea Simpozionului „Sfântul Vasile cel Mare. Lumina vieţii şi operei sale la 1730 ani de la trecerea la Domnul”.
Referitor la educaţia religioasă creştin-ortodoxă în unităţile de învăţământ preuniversitar din Arhiepiscopia Bucureştilor, prin purtarea de grijă a Preafericirii Sale au avut loc, printre altele, următoarele activităţi deosebite: de ziua hramului Seminarului Teologic Liceal Ortodox Bucureşti a fost inaugurat cel de-al doilea nivel al noii clădiri a seminarului; s-a obţinut aprobarea transformării Şcolii 191 din Bucureşti în Liceul ortodox „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul”, care va funcţiona cu clasele I-XII, începând cu anul şcolar 2009-2010; consfătuirea generală cu profesorii de religie din Arhiepiscopie intitulată Educaţia religioasă: Exigenţe. Probleme. Perspective; cercurile pedagogice semestriale; participări la dezbateri publice; sprijinirea campaniei Patriarhiei Române „Nu vrem liceu fără Dumnezeu”; participarea la examenele de atestare a profesorilor de religie; concursuri şcolare; concerte de muzică religioasă etc.
Pe lângă aceste împliniri, menţionăm şi unele proiecte aflate în curs de realizare: finalizarea lucrările de finisare şi amenajare a Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Bucureşti; elaborarea de noi manuale şcolare; participarea la concursul „Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii”; sprijinirea programului catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” şi a programului „Nu abandona Şcoala”; înfiinţarea a 4 grădiniţe care să funcţioneze sub patronajul Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Noi centre sociale
Pentru o mai bună coordonare a activităţilor social-culturale ale Arhiepiscopiei Bucureştilor au fost înfiinţate noi Centre: Centrul Social-Cultural „Sf. Treime” - Buşteni, Centrul Educaţional şi Social-Pastoral cu sediul în Palatul „Nifon Mitropolitul” şi Centrul Social-Cultural „Iustin Patriarhul” din incinta Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, fiind în curs de înfiinţare încă două Centre: Centrul Social - Cultural „Sf. Grigorie Dascălul” de la Parohia Dichiu şi Centrul Social - Cultural „Sf. Trifon” de la Parohia Cărămidarii de Jos.
Ţinând cont de noile realităţi ce se profilează, în condiţiile în care învăţământul teologic superior trebuie să pregătească specialişti în diverse domenii ale lucrării pastoral-misionare a Bisericii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat o atenţie deosebită Facultăţii de Teologie „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, prin înfiinţarea de noi specializări la masterat (Artă Sacră şi Studii religioase şi educaţie creştină), prin dotarea bibliotecii cu mobilier şi aparatură performantă, prin continuarea lucrărilor de reparare şi consolidare a clădirii facultăţii, prin înfiinţarea Centrului social-misionar „Iustin Patriarhul”, prin înfiinţarea Biroului de catehizare a tineretului ortodox, prin organizarea Concertelor de Muzică religioasă ale ACTOR, a simpozionului Zilele Europei la Bucureşti, a simpozionului naţional: „Hristos împărtăşit copiilor”, iar în plan editorial, prin apariţia ritmică a revistei Studii Teologice şi a Anuarului Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din Bucureşti.
Restaurarea Catedralei patriarhale
Pentru susţinerea activităţilor vieţii bisericeşti din eparhia noastră, un rol important l-a avut Sectorul economico-financiar care, pe lângă activităţile specifice financiare, a coordonat şi lucrările de construcţie şi dotare a noii Fabrici de lumânări „Făclia”.
Prin directa îndrumare a PF Părinte Patriarh Daniel, s-au executat lucrări de consolidare, restaurare, instalaţii şi amenajări la Catedrala patriarhală „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (lucrări de restaurare a picturii interioare, lucrări de execuţie a registrelor iconografice de pe faţada principală şi cele două laterale cu 24 icoane în tehnica mozaic, modernizarea sistemului de acţionare a clopotelor, achiziţionarea a 4 clopote noi, restaurarea iconostasului şi a mobilierului din lemn ornamental, recondiţionarea candelelor şi a candelabrului mare din argint, restaurarea vitraliilor, refacerea instalaţiilor electrice, termice şi de aer condiţionat, a instalaţiilor de transmisie pentru Radio şi TV Trinitas).
Purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru zidirea de noi sfinte altare şi continuarea lucrărilor pentru cele începute s-a concretizat prin punerea pietrei de temelie şi începerea lucrărilor de construcţie la 11 biserici noi, prin continuarea lucrărilor începute la mai multe biserici, case parohiale, clopotniţe, aghiasmatare, lumânărare, cancelarii şi prin restaurări, consolidări şi reparaţii capitale. Amploarea acestei lucrări este ilustrată de cele 475 de puncte de lucru din Arhiepiscopia Bucureştilor, la care se adaugă alte 108 viitoare şantiere avizate şi aprobate. Toate aceste lucrări au fost coordonate de către sectorul nou-înfiinţat, Monumente şi Construcţii Bisericeşti.
Tot sub semnul împlinirilor stă şi activitatea Sectorului Patrimoniu şi Pictură Bisericească în cadrul căruia s-au desfăşurat lucrări de consolidare şi restaurare a picturii Catedralei patriarhale, în suprafaţă de 2176 mp, precum şi executarea icoanelor în mozaic pe faţada exterioară a catedralei. La nivelul Arhiepiscopiei Bucureştilor, sunt în desfăşurare 153 de şantiere de pictură, dintre care 36 şantiere de pictură la noi lăcaşuri de cult. În ultimul an au fost recepţionate 15 lucrări de pictură sau restaurare a picturii. S-au organizat cursuri de pregătire profesională în domeniul patrimoniului cultural, cu programe destinate formării muzeografilor, custozilor de sală, supraveghetorilor şi ghizilor; s-au restaurat trei icoane făcătoare de minuni de la Mănăstirea Ghighiu, Mănăstirea Cernica şi de la parohia „Sfânta Vineri” - Hereasca, s-au confecţionat patru racle din argint şi aur pentru parohiile: „Naşterea Maicii Domnului” - Drumul Taberei (pentru părticele din moaştele Sfântului Mucenic Emilian de la Durostorum), Parohiile „Sfântul Vasile cel Mare” - Răzoare şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva” - Ploieşti (pentru veşmintele Sfintei Cuvioase Parascheva) şi Parohiei Odăi - Jilava (pentru moaştele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon).
Album dedicat comorilor de artă patrimoniale din colecţiile şi muzeele Arhiepiscopiei Bucureştilor
Se află în curs de realizare un Album de artă dedicat comorilor de artă patrimoniale din colecţiile şi muzeele Arhiepiscopiei Bucureştilor, precum şi unele pliante, cataloage şi albume care să cuprindă date despre monumentele de artă religioasă (biserici, mănăstiri, colecţii). Se doreşte organizarea şi funcţionarea mai eficientă a arhivei Centrului Eparhial, în conformitate cu prevederile legale, elaborarea unei metodologii interne care să informeze şi să faciliteze accesarea de fonduri europene pentru reabilitarea, conservarea şi restaurarea monumentelor de artă bisericească, recuperarea obiectelor de patrimoniu ale Bisericii confiscate de regimul comunist, aflate în prezent în custodia diferitelor instituţii ale Statului, confecţionarea a opt racle pentru sfinte moaşte ce vor fi depuse la unele parohii şi mănăstiri din Arhiepiscopia noastră, restaurarea a 10 icoane făcătoare de minuni.
În acest prim an de Arhipăstorire a Părintelui nostru Patriarh Daniel, tot ca prioritate a fost şi grija sa faţă de păstrarea, administrarea şi gestionarea patrimoniului bisericesc, înfiinţându-se în acest sens Sectorul Bunuri Imobile Bisericeşti, pentru o mai bună gestionare a bunurilor aparţinând parohiilor, mănăstirilor şi schiturilor şi a tuturor unităţilor bisericeşti, inclusiv a fundaţiilor ce aparţin Bisericii. Prin verificarea modului de administrare a bunurilor imobile bisericeşti, prin întocmirea şi buna păstrare a actelor de proprietate ale acestora, prin realizarea măsurătorilor cadastrale pentru un număr de 12 unităţi de cult în vederea intabulării în Cartea Funciară a proprietăţilor acestora, prin acordarea asistenţei juridice privind modul de administrare a bunurilor imobile, precum şi prin implementarea dispoziţiilor noului Statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, în mod special prin respectarea dispoziţiilor art. 48 şi art. 51 din Statut la toate unităţile de cult din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor, nou-înfiinţatul sector şi-a dovedit utilitatea şi eficienţa.
Referitor la apărarea intereselor juridice ale Arhiepiscopiei Bucureştilor şi ale tuturor unităţilor de cult din subordine, s-au făcut demersuri către Comisia specială de retrocedare, în vederea retrocedării bunurilor aparţinând Bisericii. Au fost soluţionate pozitiv 6 cereri de retrocedare în natură, însumând 5.644 mp, iar în 8 cazuri s-au acordat despăgubiri însumând 9.520 mp şi se va insista asupra obţinerii titlurilor de proprietate pentru mănăstirile din subordinea Centrului Eparhial, precum şi aupra obţinerii a cât mai multor titluri de proprietate pentru parohiile care nu deţin acte care să ateste dreptul lor de proprietate.
Preafericirea Voastră,
În lumina lucrărilor şi împlinirilor Preafericirii Voastre, aducem şi noi prinosul recunoştinţei şi al dragostei noastre, rugând pe Bunul Dumnezeu să dăruiască Arhipăstorului nostru sănătate deplină, ani mulţi de slujire şi dăruire jertfelnică, spre slava Preasfintei Treimi şi spre mântuirea noastră.
Apariţii editoriale la Editura nou-înfiinţată, „Cuvântul Vieţii”
Prin îndrumarea Preafericirii Sale, activitatea cultural-misionară a Arhiepiscopiei Bucureştilor a cunoscut împliniri de seamă începând cu cele editoriale, prin înfiinţarea Editurii „Cuvântul Vieţii” a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei în cadrul căreia au fost iniţiate colecţiile: Lumina credinţei (pentru lucrări cu caracter misionar apologetic), Bucuria credinţei (pentru lucrări cu caracter catehetic), Vieţi de Sfinţi (pentru lucrări cu caracter aghiografic), Vita Aeterna (pentru lucrări cu caracter istorico-documentar şi de prezentare) şi Păstorul cel Bun (pentru lucrări cu caracter pastoral duhovnicesc). Proiectul editorial s-a concretizat, deja, prin publicarea unor lucrări, între care amintim: cinci apariţii ritmice ale revistei Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei Glasul Bisericii ( 7-9; 10; 11-12/2007; 1-3; 4-6/2008), Almanahul Bisericesc pe anul 2008, Calendarul Creştin Ortodox 2008 (foaie şi agendă), Itinerarii spirituale (autor Arhim. Timotei Aioanei), Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti - Argumente pentru canonizare, Tropar, Condac şi Sinaxar; Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul - Argumente pentru canonizare, Tropar, Condac şi Sinaxar. S-a acordat o atenţie deosebită editării şi publicării de lucrări dedicate evenimentelor duhovniceşti importante, între care amintim monografiile despre Cinstirea Moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur şi Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Ghighiu.
În curs de apariţie la Editura „Cuvântul Vieţii” sunt următoarele lucrări: Carte de rugăciuni (policromie); Albumul de artă - Colina Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (ansamblul arhitectural de pe Dealul Patriarhiei: Catedrala patriarhală, Reşedinţa patriarhală şi Palatul Patriarhiei); volumul de cateheze Familia creştină; Sfinţii Români ocrotitori ai Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei; „Cânta-voi Domnului” - Activitatea corală în cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor; Ierarhi cărturari pe scaunul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei; Sfântul Dionisie Exiguul, domnitorii şi ierarhii Ţării Româneşti - ctitoriile şi mormintele lor; Almanahul Bisericesc - 2009; Calendarul bisericesc pe anul 2009; Semnificaţia clopotului în viaţa Bisericii; Monografii ale bisericilor şi mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor, precum şi Istoricul bisericilor şi mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor.
21 de programe social-filantropice
Grija faţă de lucrarea social-filantropică a fost una dintre principalele activităţi ale Preafericirii Sale, susţinută cu multă jertfelnicie, astfel încât putem spune că în anul care s-a scurs, în Arhiepiscopia Bucureştilor s-a intensificat această activitate prin derularea a 21 de noi programe, prin înfiinţarea şi amenajarea de noi centre sociale, cămine, cabinete şi aşezăminte sociale, prin campanii şi programe de informare pe diverse teme: Violenţa în familie, Reeducarea şi resocializarea deţinuţilor, Prevenirea consumului de alcool şi droguri, Educaţie medicală, Abandon şcolar şi Integrarea persoanelor refugiate. De ajutoarele financiare oferite în acest sens au beneficiat 269 de persoane, cazuri sociale.
Sub îndrumarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel s-a iniţiat şi realizat Programul de sprijinire a sinistraţilor din Moldova, valoarea colectată ridicându-se la suma de 650.000 de lei.
Între importantele realizări în lucrarea social-filantropică mai amintim şi încheierea unor parteneriate şi acorduri de colaborare cu instituţii ale statului: Ministerul Muncii, Familiei şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Sănătăţii - în vederea prevenţiei bolii şi a transmiterii unui mesaj unitar din partea statului şi a Bisericii în acest sens, Fundaţia Internaţională pentru copil şi familie - program ce urmăreşte reducerea efectelor negative asupra copiilor rămaşi acasă, Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti - în programul de asistenţă în caz de urgenţă, Direcţia Sanitar-Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor - în scopul obţinerii avizelor de funcţionare a cantinelor sociale, Organizaţia pentru Refugiaţi şi Migranţi - în cadrul programelor „Împreună prin Ortodoxie” şi „Cercul de comunicare multiculturală”.