În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Întâlnire cu 33 de copii asistaţi social
Biserica Olari din Bucureşti, împreună cu Fundaţia "Zâna Norilor" şi Centrul social educaţional ADORNO au organizat sâmbătă, 21 mai, acţiunea culturală "Zâna Norilor la Olari", cu prilejul sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
Acţiunea dedicată Împăraţilor Ortodoxiei a implicat 33 de copii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2. În cadrul acestui eveniment, cei mici au urmărit câteva filmuleţe şi au avut discuţii cu Andreea Mihaela Stan, iniţiatoarea acestui program, pe teme educative, artistice şi referitoare la viitorul lor. "La început, în primul film, au fost prezentate diverse forme de nori, care reprezentau, de fapt, unele sentimente, ca iubirea, bucuria, calităţi umane, ca frumuseţea, uitarea, răbdarea, sau diverse forme de animale şi de oameni. Al doilea film, numit "Copilul cu baloanele", a prezentat un copilaş care pornea într-o călătorie de iniţiere prin viaţă, dar imediat s-a lovit de singurătate. Pe parcurs, este învăţat ca, pentru rezolvarea problemelor şi înaintarea sa, să contracareze mereu aspectele urâte ale vieţii cu virtuţi şi sentimente frumoase: singurătatea cu prietenia, tristeţea cu bucuria, răutatea cu bunătatea, egoismul cu dăruirea etc. După aceea, toţi copiii au fost motivaţi să vorbească despre ei, să-şi exteriorizeze sentimentele şi, mai ales, să vorbească despre ce doresc să facă ei în viaţă, ajungându-se, prin intermediul dialogului, la concluzia că nimic nu se poate realiza fără muncă, stăruinţă, ajutorul lui Dumnezeu şi răbdare", ne-a declarat părintele Mihai Iordache, parohul Bisericii Olari. La final, copiii au primit diverse daruri utile pentru activităţile lor. Parteneriate de colaborare cu opt instituţii Biserica Olari şi Centrul social educaţional ADORNO desfăşoară acţiuni cu copiii în baza mai multor parteneriate de colaborare încheiate cu mai multe instituţii: Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2, Colegiul Naţional "Mihai Viteazul", Grădiniţa Nr. 271, Asociaţia Culturală Metalchrist, restaurantele Selena Blue, Casa Pache, Lascăr şi La Historia. "Datorită faptului că Biserica Olari din Bucureşti a avut, în trecut, un puternic rol social, filantropic, cultural şi educaţional, ne propunem în prezent reînvierea tradiţiei sale într-un singur crez: misiunea Bisericii înseamnă nu numai să dai, ci să devii în spiritul credinţei, nădejdii şi al dragostei. Centrul social educaţional ADORNO, înfiinţat de Biserica Olari în 2009, prin hotărârea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, este un amplu proiect în curs de execuţie, având ca obiectiv educarea, susţinerea şi promovarea copiilor, elevilor şi studenţilor cu probleme sociale, precum şi a celor cu capacităţi şi talente deosebite, prin programe educaţionale şi culturale în spiritul valorilor creştine româneşti, prin acordarea de meditaţii, consiliere şi ajutoare financiare, logistice şi morale, burse de studiu, organizarea de excursii şi tabere turistice şi culturale, ateliere de olărit, pictură, teatru, muzică, dansuri populare", ne-a mai spus părintele paroh Mihai Iordache.