Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Întâlnire emoționantă la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț
În zilele de 8 și 9 iulie 2024, a avut loc la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț întâlnirea de 40 de ani a absolvenților promoției 1984.
Evenimentul a reunit colegii și părinții profesori care s-au bucurat de revedere, dar mai ales s-au bucurat de slujirea Sfintei Liturghii, ca mulțumire și slavă adusă Domnului pentru toate darurile primite în acești ani. Nu au fost uitați nici cei plecați la Domnul, părinți profesori, colegi ieromonahi, colegi preoți sau doamne preotese. Pentru toți, s-a săvârșit slujba de pomenire.
Absolvenții s-au bucurat și de prezența colegelor monahii care, la acel timp, și-au desăvârșit studiile împreună cu tinerii seminariști, iar acum sunt în slujiri cu multă responsabilitate: maica Benedicta Tatulici, stareță a Mănăstirii Moldovița, maica Lavrentia Arăpașu, la Mănăstirea Agapia. În mod special au fost amintite maicile Haritina Cârciu de la Mănăstirea Văratec, care nu a ajuns din cauza sănătății precare, și venerabila maică Teofana Scântei, stareța Mănăstirii Vorona, care și-a dorit să fie prezentă, dar, la cei 90 de ani deja împliniți, a fost imposibil.
După săvârșirea sfintelor slujbe, au urmat mult așteptata strigare a catalogului și luările de cuvânt ale părinților profesori. S-a subliniat frumusețea, dar și greutatea acelor ani când, în plină epocă comunistă, era extrem de greu să se țină piept asalturilor ideologice. Însă, pe toți i-a mângâiat aducerea aminte a părinților profesori despre elevii de atunci care, în pofida condițiilor vitrege, erau mereu găsiți după terminarea programului fie rugându-se în paraclis, fie lecturând în bibliotecă, fie învățând în sala de meditații, de unde, părintește și blând, erau îndemnați să meargă la odihnă. „A fost tare greu, dar am avut pe cine forma. Ați avut o maturitate care m-a ajutat foarte mult și pe mine, care atunci eram la începutul activității pedagogice în seminar”, a mărturisit părintele profesor Ioan Mihoc, pe atunci spiritual, iar mai apoi director.
Foarte frumoasă a fost și intervenția venerabilului părinte director Mihai Vizitiu, care, la cei 86 de ani și cu două intervenții chirurgicale consecutive, a dorit să fie prezent măcar și telefonic. Momentul a adus lacrimi de ambele părți, mai ales atunci când, tot telefonic, audiența a cântat părintelui director „La mulți ani!”
Luările de cuvânt ale tuturor colegilor au avut loc la momentul agapei. În tihna unui prânz elegant și echilibrat, s-au depănat amintiri, s-au spus povești și întâmplări. Ne-am bucurat unii de alții: stareți, slujitori în administrații eparhiale sau în diasporă, ctitori de biserici, dar mai ales de suflete. Ne-am plâns și durerile, dar ne-am făcut și planuri. Cel mai important și acceptat de toți, acela de a ne revedea cât mai curând!