În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
„Întâlnire în Lumina Învierii“
Aniversarea la Patriarhia Română a zece ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România (7-9 mai 1999-2009)
Cu prilejul împlinirii a zece ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România (7-9 mai 1999), Patriarhia Română, Preşedinţia României şi Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti organizează o serie de manifestări aniversare. În acest context, astăzi, Patriarhia Română va organiza, la Palatul Patriarhiei, între orele 10:00-13:00, manifestarea cu tema „Întâlnire în Lumina Învierii“, dedicată aniversării a zece ani de la prima vizită a unui episcop al Romei într-o ţară majoritar ortodoxă. Vor participa domnul Traian Băsescu, preşedintele României, Excelenţa Sa Arhiepiscopul Dominique François Joseph Mamberti, delegatul Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea, ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ai Bisericii Catolice din România, înalte autorităţi de stat centrale şi locale, foşti demnitari români, personalităţi ale vieţii academice, culturale şi alţi invitaţi. În debutul manifestării va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie „Bucuria Întâlnirii“, organizată în Sala „Europa Christiana“, care include imagini cu cele mai importante şi semnificative momente din timpul vizitei Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti. Conferinţă despre credinţa creştină şi cultura europeană azi În continuare, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul“ va avea loc conferinţa cu tema „Credinţa creştină şi cultura europeană azi. Moştenire comună, provocări actuale şi perspective de cooperare“. „Conferinţa va începe cu proiectarea filmului documentar «Papa în România», realizat de postul de televiziune TRINITAS al Patriarhiei Române, în colaborare cu Televiziunea Română. Apoi, vor fi prezentate mesajele Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea, domnului Traian Băsescu, preşedintele României, Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Ioan Robu, din partea Bisericii Catolice din România, şi Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România (importanţă, semnificaţii, urmări, perspective etc.) va fi evaluată de către prof. dr. Andrei Riccardi, titularul disciplinei Istoria contemporană de la Universitatea Roma Tre, şi Înalt Preasfinţitul Mitropolit dr. Nifon Mihăiţă, Arhiepiscopul Târgoviştei“, ne-a declarat pr. Constantin Stoica, consilier patriarhal pentru relaţiile cu presa. La finalul conferinţei va avea loc lansarea volumului „Convivere“ (Despre civilizaţia convieţuirii) al prof. dr. Andrei Riccardi, fondatorul Comunităţii SantâEgidio, apărut la Editura Humanitas. Manifestarea se va încheia cu ceremonia de dezvelire a plăcii aniversare din Sala „Conventus“ a Palatului Patriarhiei, acolo unde a avut loc întâlnirea Papei Ioan Paul al II-lea cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Evenimentul va fi transmis în direct de posturile de radio şi televiziune TRINITAS ale Patriarhiei Române. Site dedicat vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti (ARCB) a lansat ieri, 7 mai 2009, site-ul www.papainromania.ro, dedicat aniversării a 10 ani de la istorica vizită a Papei Ioan Paul al II-lea în România. Realizat de Centrul de Comunicaţii Sociale al ARCB, site-ul este unicul în spaţiul web dedicat vizitei Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti, din mai 1999, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti. Site-ul www.papainromania.ro este împărţit în două mari secţiuni: „1999“ - despre vizita de acum zece ani a Suveranului Pontif în ţara noastră şi „2009“ - dedicată manifestărilor aniversare organizate în luna mai 2009 în întreaga ţară. În secţiunea „1999“ vizitatorii site-ului sunt întâmpinaţi chiar de mesajul (format audio) în limba română al Papei Ioan Paul al II-lea, prin care, la 5 mai 1999, la audienţa generală din Vatican, îşi anunţa vizita în România. În categoria „discursuri“ sunt disponibile toate cuvântările din 7, 8 şi 9 mai 1999, ale Papei Ioan Paul al II-lea, ale Patriarhului Teoctist, ale preşedintelui de atunci Emil Constantinescu, precum şi declaraţia comună semnată, la 8 mai 1999, de Papa Ioan Paul al II-lea şi Patriarhul Teoctist, prin care cereau încetarea războiului din fosta Iugoslavie. Secţiunea „1999“ mai cuprinde o amplă galerie fotografică, o scurtă biografie a lui Ioan Paul al II-lea şi date despre călătoriile în străinătate întreprinse de Suveranul Pontif de-a lungul pontificatului său. „Pe 7, 8 şi 9 mai 1999 Papa era la Bucureşti. Capitala şi locuitorii ei au fost «altfel» pentru câteva zile. Şi, de aceea, aniversăm aceşti 10 ani ca să reintrăm în spiritul şi lumina acelui timp privilegiat care l-a făcut pe Ioan Paul al II-lea să ne spună: «O vizită de neuitat, Românie. Am trecut aici pragul speranţei»“. Acestea sunt cuvintele cu care IPS Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit al Arhiepiscopiei Catolice de Bucureşti, îi întâmpină pe vizitatori în secţiunea „2009“. În această secţiune, pe toată durata lunii mai 2009, vor fi reflectate, prin ştiri, galerii foto şi video, diferitele manifestări organizate în întreaga ţară în această lună, cu ocazia aniversării a 10 ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în ţara noastră. Tot aici vor fi publicate materiale inedite: interviuri cu diferite personalităţi, testimoniale etc.