Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Întâlnirea absolvenţilor teologi din promoţia 1970-1974 de la Sibiu
Absolvenţii promoţiei 1970-1974 de la Institutul Teologic Ortodox de Grad Universitar din Sibiu, actuala Facultate de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna”, s-au revăzut în cadrul unor manifestări duhovniceşti organizate în perioada 14-16 iunie pentru a marca cei 48 de ani de la absolvire.
Din această promoție au făcut parte absolvenţi care au devenit personalități marcante ale Bisericii Ortodoxe Române: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord.
Absolvenţii s-au revăzut la momente festive, din cinci în cinci ani, iar în ultima vreme, anual. Foștii studenţi, acum preoţi, împreună cu soţiile, s-au întâlnit în Alba Iulia și au urmat un program duhovnicesc şi festiv. Programul duhovnicesc a început la Catedrala „Sfinții Trei Ierarhi” din Aiud, locul de slujire al principalului organizator, preotul Emil Gâlea. Aici s-a săvârşit o slujbă religioasă prin care cei prezenţi au mulțumit lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra lor în cei 48 de ani trecuţi de la absolvire. Apoi s-a oficiat un Parastas în memoria profesorilor și colegilor plecați în veșnicie.
„La sfârșit, unul dintre participanți a rostit un cuvânt, în care i-a evocat pe foștii profesori, numindu-i «Generația de aur a Teologiei sibiene». De asemenea, s-a făcut pomenirea colegilor trecuți la Domnul, adică 66 de slujitori ai Sfintelor Altare, pentru care timpul nu a mai avut răbdare”, ne-a spus pr. Marcel Dobrea, absolvent al acestei promoţii.
Următorul popas a avut loc la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci”-Râpa Robilor din Aiud.
„În mănăstire se oficiază zilnic Sfânta Liturghie și slujba de pomenire pentru martirii neamului românesc. Pelerinii s-au deplasat apoi la Mănăstirea «Mihai Vodă» din Turda, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail și Gavriil. (…) Ieromonahul Efrem Crișan, unul dintre duhovnicii mănăstirii, le-a vorbit celor prezenţi despre istoricul aşezământului, iar maica stareță Andreea Zdrobău le-a mulțumit pentru prezență și le-a oferit pliante. Au fost zile frumoase în care foștii absolvenți au conversat, și-au împărtășit amintirile, s-au rugat și au mulțumit lui Dumnezeu că sunt încă «pe cale» și au realizat că «mai mare minune decât viața nu există»”, ne-a mai spus pr. Marcel Dobrea.
Foștii absolvenți s-au reunit, apoi, la locația inițială din Alba Iulia, unde au participat la masa festivă organizată cu prilejul întâlnirii.



.jpg)
