În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Întâlnirea preoţilor de caritate din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a întâlnit joi, 17 martie, cu preoții de slujire caritativă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Ierarhul le-a adresat preoților un cuvânt de învățătură, subliniind că prin slujirea lor împlinesc faptele milei trupești, unde se încadrează și îngrijirea bolnavilor, conform cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine” (Matei 25, 34-36).
Au mai luat cuvântul Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, şi alți invitați, precum protopopul de Cluj I, pr. Dan Hognogi, protopopul de Cluj II, pr. Alexandru Constantin Ciui, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, arhim. prof. dr. Teofil Tia.
Pr. dr. Bogdan Chiorean, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, a susținut prelegerea „Repere în pastorația bolnavilor din spitale”, cu referire la modul în care trebuie să fie abordați pacienții, familiile acestora și personalul medical astfel încât rolul preotului în spital să fie unul de dorit, complementar, iar abordarea să fie una holistică. Consilierul eparhial misionar-social Iustin Liciniu Câmpean a făcut câteva anunțuri și a prezentat prevederile protocolului Ministerului Sănătății care reglementează accesul clerului în spitalele COVID și nu numai, precum și condițiile în care poate fi acordată asistența religioasă pacienților internați în spitale. În unităţile medicale din cuprinsul eparhiei sunt încadraţi în prezent 33 de preoţi de slujire caritativă.



.jpg)
