Între artă şi ştiinţă

De mai multe secole, se încearcă a se da un răspuns corect la întrebarea: "este medicina o ştiinţă?". Anticii, precum Aristotel şi Hipocrate, considerau medicina nu o ştiinţă, ci o artă, în sensul latin al termenului.

Nici astăzi lucrurile nu sunt perfect lămurite, existând argumente pro şi contra. Unii autori susţin că medicina nu ar avea drept scop obţinerea de cunoştinţe generale asupra speciei umane, ci doar îngrijirea omului bolnav. Ori, aici se pune în valoare arta observării şi a examenului clinic. Alţi autori susţin că medicina, chiar dacă nu este o ştiinţă, se bazează pe ştiinţe "adevărate", cum ar fi biologia sau genetica.

În ultimele decenii s-a conturat în domeniul sănătăţii un concept denumit "medicina bazată pe dovezi". Acesta încearcă modernizarea practicii medicale, ca urmare a unui ansamblu de cercetări clinice destinate să răspundă unei probleme medicale precise. În funcţie de rezultatele acestor cercetări, se realizează recomandări medicale, care se pot încadra pe următoarele trei niveluri: A, B şi C.

Nivelul "A" consideră că probele stabilite de studiile clinice sunt convingătoare şi pot sta la baza unei recomandări medicale generalizate.

Nivelul "B" se acordă atunci când probele nu sunt în totalitate convingătoare şi problema necesită o continuare a studiului.

Nivelul "C" este acordat atunci când studiile clinice sunt neconvingătoare şi nu pot servi pentru elaborarea unei recomandări.

Vom exemplifica cu date oferite de medicina preventivă: practicarea unui sport previne apariţia cancerului de sân şi este considerată o probă de nivel "A", în timp ce pentru cancerul de prostată nota acordată este doar "B".

Cu toate aceste note, medicina modernă consideră că cel mai bine este ca terapia să fie construită în funcţie de fiecare pacient, deoarece oamenii nu sunt identici şi au particularităţi biologice care impun un tratament personalizat.

Pe de altă parte, cu toate progresele medicinei, se înregistrează şi unele fenomene mai greu de explicat. De exemplu:

- în anumite cazuri apar regresiuni spontane (e drept, extrem de rar) în unele forme de cancer, cum ar fi neuroblastomul, leucemia, cancerul renal şi melanomul. Dacă pentru primele două forme vindecarea spontană ar putea fi legată de creşterea copilului şi deci de modificări hormonale, în cazul ultimelor două forme se crede că ar fi vorba de o reacţie nesperată a sistemului imunitar. Oricum, procesul de vindecare spontană este de aproximativ două cazuri la 100.000 de pacienţi;

- uneori se pot obţine rezultate neaşteptate şi prin manevre "false". Astfel, în 2002, 180 de persoane care sufereau de artroza genunchiului au fost împărţite în două loturi. Unui lot i s-a aplicat un procedeu chirurgical clasic, iar la celălalt lot s-a simulat doar intervenţia chirurgicală. Rezultatele au arătat o scădere a durerii, identică pentru ambele loturi;

- în 2004, la 40 de pacienţi atinşi de boala Parkinson s-a realizat un studiu asemănător. Jumătate dintre ei au primit o grefă cerebrală cu celule stem, iar la cealaltă jumătate s-a simulat această grefă. În urma intervenţiei chirurgicale şi pacienţii care nu primiseră grefa au dovedit o creştere semnificativă a calităţii vieţii.

În aceste condiţii, nu încetăm a ne întreba: este medicina ştiinţă sau artă?