Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Întrunirea plenară a Comisiei Credință și Constituție
În perioada 17-24 iunie, Patriarhia Română găzduiește întrunirea plenară a Comisiei Credință și Constituție din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor, la Mănăstirea Caraiman, din județul Prahova.
Prima sesiune a avut loc ieri, 18 iunie, în sala de conferințe a Centrului social-pastoral „Sfânta Cruce”, în prezența rev. dr. Olav Fykse Tveit, secretarul general al Consiliului Mondial al Bisericilor. Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel transmis cu prilejul acestui eveniment a fost citit de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal. Lucrările au fost moderate de rev. dr. Susan Durber, care a subliniat importanța Comisiei Credință și Constituție în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor. Arhim. David Petrovici, starețul Mănăstirii Caraiman, le-a prezentat participanților un scurt istoric al așezământului monahal de pe Valea Prahovei.
După adoptarea agendei de lucru, moderatorul a prezentat noua conducere a comisiei, coordonată de rev. dr. Odair Pedroso Mateus. Noii membri ai comisiei au fost aleși în urma celei de-a 10-a Adunări Generale a Consiliului Mondial al Bisericilor de la Busan, Coreea de Sud (2013), și au un mandat de opt ani, în perioada 2014-2022.
Cea de-a doua sesiune plenară a fost deschisă de rev. dr. Olav Fykse Tveit, care a susținut o prelegere intitulată „Pelerinajul pentru Dreptate și Pace al Consiliului Mondial al Bisericilor și misiunea în acest sens a Comisiei Credință și Constituție”. În continuare, secretarul general al CMB a oferit rev. dr. Odair Pedroso Mateus scrisoarea de numire ca director al comisiei. Cea de-a doua sesiune plenară s-a încheiat cu prezentarea noilor membri ai Comisiei Credință și Constituție. Fiind prima reuniune a comisiei în această nouă formulă, prima zi a fost dedicată cunoașterii membrilor.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon a afirmat că prin dialog se descoperă foarte multe aspecte care ar putea fi ziditoare și care ar putea ajuta unității Bisericii, în general, și cooperării de care toți creștinii au nevoie în vremea noastră: „Aici, în cadrul comisiei, sunt reprezentate foarte multe confesiuni creștine și, dincolo de deosebirile doctrinare, există totuși niște elemente comune. Această comisie este cea mai importantă din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor, pentru că aici se dezbat teme teologice unde se încearcă să se identifice ceea ce ne desparte pe noi, creștinii. Trebuie remarcat că întreaga creștinătate este prezentă în această comisie, pentru că Biserica Romano-Catolică are reprezentanți cu drepturi depline. Toți teologii, de diverse nuanțe, sunt prezenți. Este un eveniment important pe plan pan-creștin, care trebuie salutat. Ospitalitatea noastră românească și ortodoxă se manifestă într-un cadru natural deosebit de interesant și de frumos. Noi, ortodocșii, în general, trebuie să primim dialogul ca pe o șansă și, păstrându-ne identitatea noastră totdeauna ortodoxă, trebuie în același timp să ne deschidem pentru dialog cu ceilalți. Când suntem siguri de identitatea și doctrina noastră, nu avem nici un motiv să ne temem când intrăm în dialog cu ceilalți”.
Pentru a treia oară membru al Comisiei Credință și Constituție, pr. prof. dr. Viorel Ioniță a amintit faptul că „cel mai cunoscut document elaborat de comisie a fost adoptat în 1982 la Lima și este cunoscut sub numele de «Botez - Euharistie - Ministeriu (Preoție)», prescurtat BEM. Așa cum a subliniat secretarul general în cuvântarea lui de astăzi, documentul este important nu numai prin textul său, ci prin procesul care l-a acompaniat, atât în faza de elaborare, cât mai ales în faza de receptare“.