Crearea Bisericii Ortodoxe Româneşti de la Paris corespunde primei emigraţii politice, consecinţă a revoluţiei eşuate de la 1848, când, pentru câţiva ani, militanţii paşoptişti au căutat azil în ţara unde totuşi această revoluţie fusese victorioasă. Unul dintre refugiaţi, arhimandritul Iosafat Snagoveanu, a pus, în 1853, bazele unei capele ortodoxe româneşti în apropierea Şcolii de Medicină, în Cartierul Latin, pe care o amenajează şi o sfinţeşte la 22 noiembrie în acelaşi an.
Arhim. Iosafat Snagoveanu a fost membru al efemerului guvern revoluţionar valah de la 1848. A ţinut la Paris, în capela înfiinţată de el, mai multe întruniri şi discursuri în care milita pentru unirea Principatelor Române. Într-una dintre aceste cuvântări el spunea că se simte obligat, ca român şi preot în acelaşi timp, să militeze şi să îndemne pe toţi să sprijine unirea celor două principate.
După ce pune bazele capelei de la Paris, arhimandritul Iosafat Snagoveanu va fi şi superiorul acesteia, până la moartea sa, survenită la 3 noiembrie 1872. Din punct de vedere canonic, capela intra, în 1860, sub jurisdicţia Mitropoliei Ungrovlahiei, iar financiar, personalul de cult era întreţinut de statul român. Iosafat Snagoveanu va face cerere către mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei, care va fi aprobată de acesta cu următoarea rezoluţie: "Primit, 27 octombrie 1860, Nr. 3948. Să se facă carte de recunoaştere şi să se dea în primirea prea cuviosului arhimandrit Iosafat, parohul şi epitropul capelii din Paris. † Nifon".
Centru cultural şi social românesc
Capela ortodoxă română de la Paris, aşa cum o imaginase fondatorul ei, urma să aibă mai multe funcţii. Desigur, prima funcţie era asistenţa religioasă a românilor de la Paris şi, în primul rând, a studenţilor români, care însă s-au dezinteresat în mod constant de acest aspect, fiind mai curând atraşi de curentele de stânga care se angajaseră în combaterea feroce a creştinismului. Iosafat Snagoveanu dorea să transforme capela ortodoxă şi într-un centru cultural şi social românesc în care, inevitabil, s-ar fi abordat şi chestiuni politice. Din punct de vedere canonic, Biserica Ortodoxă Română din Paris era subordonată Mitropoliei Ungrovlahiei, din 1925 Patriarhiei Române, care numea, fără consultarea comunităţii române de la Paris, pe superiorul acesteia şi personalul de cult auxiliar (Veniamin Pocitan Ploieşteanul, op. cit., p. 42 ş. urm.).
Unirea Principatelor, sărbătorită la Paris
Primul care a avut demnitatea de superior al bisericii din strada Jean de Beauvais a fost arhimandritul Iosafat Snagoveanu. Acesta era originar de pe Valea Varbilăului, judeţul Prahova, fiind născut la 22 aprilie 1797. A studiat la Şcoala de preoţie de la Episcopia Buzăului, fiind ulterior hirotonit preot de mir pentru Parohia Slănic, ocupând şi funcţia de protopop de Mizil. După ce a rămas văduv, s-a călugărit sub numele de Iosafat şi şi-a continuat studiile la Colegiul Naţional "Sfântul Sava" din Bucureşti, unde va rămâne profesor de religie la încheierea studiilor (Mircea Păcurariu, "Dicţionarul teologilor români", p. 406, col. 2).
În timpul Revoluţiei de la 1848 s-a implicat activ în evenimentele ce au avut loc în Ţara Românească, fapt care l-a determinat, în final, să se refugieze în Transilvania, apoi în Dobrogea, unde va fi hirotesit arhimandrit de către mitropolitul Dionisie al Dristrei, şi în cele din urmă la Paris, unde şi-au găsit locul mulţi dintre revoluţionarii români de la 1848. În capitala Franţei, Iosafat va organiza prima comunitate ortodoxă românească de aici, dar îşi va continua şi activitatea politică, fiind permanent interesat de cele ce se petreceau în ţară.
El se va afla în mijlocul celor ce vor fi sărbătorit la Paris Unirea Principatelor, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al ambelor Principate, în ianuarie 1859. Cu acest prilej va rosti şi o cuvântare, la prima Liturghie săvârşită la Paris, după evenimentele din ţară (Veniamin Pocitan Ploieşteanul, op. cit., p. 110 ş. urm.).
El va conduce comunitatea ortodoxă din Paris până la trecerea sa la cele veşnice, întâmplată la 3 noiembrie 1872, fiind înmormântat în cimitirul Montparnasse, în cripta parohială, acolo unde îşi vor dormi apoi somnul de veci şi episcopul Teofil Ionescu şi părintele Vasile Boldeanu.
Pleiada preoţilor de valoare de la Paris
Demnitatea de superior al bisericii din strada Jean de Beauvais era, se pare, destul de solicitată, dar până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial nu au existat incidente majore, dar cu toate acestea biserica a avut o pleiadă de preoţi superiori de valoare, profesori la facultăţile de teologie sau viitori episcopi în România. Printre aceştia îl putem aminti, pe lângă cei care apar menţionaţi aici, pe arhim. Eugen Laiu, cel care era superiorul bisericii la 26 mai 1936, când patriarhul Miron Cristea a vizitat aşezământul din strada Jean de Beauvais din Paris. În 1939, mitropolitul Visarion Puiu l-a hirotonit episcop-vicar la Cernăuţi. Până în 1947, Eugen Laiu a fost locţiitor de episcop la Buzău, Constanţa şi Craiova, iar din 1949 până în 1951, a fost profesor de studii biblice la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ. Pentru o zi şi o noapte a fost şi stareţ al marii lavre nemţene, iar din 1951 până în 1957, stareţ al Mănăstirii Cocoş din judeţul Tulcea. În anul 1957, Eugen Laiu a revenit la mănăstirea de metanie, Horaiţa, unde a mai trăit încă 10 ani.
.jpg)
