Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
IPS Irineu, doi ani de la întronizare
Se împlinesc doi ani de când Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu a fost întronizat în demnitatea de Arhiepiscop al Alba Iuliei, pe 5 iunie, 2011.
Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Irineu s-a născut la data de 2 iulie 1953, în comuna Băseşti, judeţul Maramureş. Şcoala elementară a urmat-o în comuna natală, între anii 1960-1968. Urmează cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca (1968-1973), ale Institutului Teologic din Sibiu (1974-1975), continuându-şi apoi studiile la Institutul Teologic din Bucureşti (1975-1978). La 1 august 1978, la vârsta de 25 de ani, a intrat în obştea Mănăstirii Sinaia, din judeţul Prahova, aşezământ monahal prestigios, cu viaţă duhovnicească neîntreruptă de peste trei sute de ani. La puţin timp, a fost tuns în monahism, de sărbătoarea Sfintei Parascheva (14 octombrie 1978), primind la călugărie numele Irineu. Peste doi ani, la aceeaşi sărbătoare (14 octombrie 1980), a fost hirotonit ieromonah de către Preasfinţitul Roman Ialomiţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Între anii 1981-1984 a urmat cursurile de Doctorat din cadrul Institutului Teologic din Bucureşti, cursuri urmate de o bursă de studii în Statele Unite ale Americii, la Institutul Teologic Prezbiterian din Princeton (1985-1988). În 26 octombrie 1989, a primit rangul de arhimandrit, după care a fost numit Superior al Aşezămintelor ortodoxe româneşti de la Ierusalim şi Iordan şi Reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului. Un an mai târziu, la 30 octombrie 1990, a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
Mulţumire lui Dumnezeu
Această aniversare reprezintă un prilej de bucurie şi de comuniune, de recunoştinţă şi de reînnoire sufletească, de retrospectivă şi, totodată, de perspectivă. Ea face posibilă încununarea sentimentelor preoţilor, ale cinului monahal şi ale credincioşilor Eparhiei Alba Iuliei într-un buchet de trăiri frumoase, care recapitulează şi susţin, în taina ascultării, relaţia de iubire, rugăciune, încredere şi respect clădită în aceşti ani cu ierarhul, inspirând, de asemenea, mai multă şi mai bună conlucrare în activitatea pastorală şi misionară a Bisericii.
Cu această ocazie, membri ai Centrului eparhial aduc mulţumire lui Dumnezeu pentru toate realizările IPS Arhiepiscop Irineu în plan pastoral, administrativ, cultural şi social, dar şi pentru dragostea, binecuvântările, gândurile bune şi curate, rugăciunea şi sfaturile cu care ierarhul îi însoţeşte zi de zi pe credincioşii din judeţele Alba şi Mureş.