Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri IPS Mitropolit Laurenţiu, Doctor Honoris Causa a Universităţii "Aurel Vlaicu" din Arad

IPS Mitropolit Laurenţiu, Doctor Honoris Causa a Universităţii "Aurel Vlaicu" din Arad

Un articol de: Pr. Conf. Dr. Lucian Farcaşiu - 05 Martie 2010

Înalt Preasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului a primit pe 4 martie titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Aula Facultăţii de Teologie. La acest moment solemn au participat părinţii consilieri de la Centrul eparhial din Arad, care l-au însoţit pe Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei , numeroşi preoţi ai Eparhiei Aradului, dar şi din alte Eparhii, precum: Sibiu, Timişoara şi Caransebeş. Sala festivă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă s-a dovedit neîncăpătoare, la manifestare participând şi un număr impresionant de studenţi teologi, elevi ai Seminarului Teologic din Arad, dar şi credincioşi, care au dorit să se împărtăşească de bucuria revederii şi ascultării Părintelui Mitropolit, trăind alături de Înalt Preasfinţia Sa solemnitatea şi emoţia unui astfel de moment.

În Cuvântul de Laudaţio, părintele decan, prof. univ. dr. Ioan Tulcan a arătat faptul că Părintele Mitropolit Laurenţiu continuă o tradiţie teologică bine înrădăcinată la Sibiu, fiind continuatorul unor importante personalităţi a vieţii noastre bisericeşti, Mitropoliţii Ardealului de vie memorie. Părintele Decan arătat de asemenea faptul că „Înalt Preasfinţia Sa continuă în chip fericit disicplina Liturgică, dezvoltată de marii noştri liturgişti: Badea Cireşanu, Petre Vintilescu, Spiridon Cândea şi Ene Branişte, îmbinând-o însă cu importantele valenţe teologice, de o mare valoare şi profunzime revelate de teologul rus din diaspora, Alexander Schmemann”. Părintele Mitropolit Laurenţiu, a fost numit de către Părintele Profesor Ioan Tulcan, într-o sintagmă inspirată „teolog al Sfintelor Taine”. Opera sa teologică însumează peste 20 de volume, precum şi sute de studii şi articole.

IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, într-un cuvânt deosebit cald şi de sensibil a subliniat semnificaţia momentului pentru Biserica locală din părţile Aradului, arătând din această perspectivă faptul că Aradul a păstrat peste vremi legătura sa specială cu Sibiul. Înalt Preasfinţitul Timotei a arătat că Mitropolitul Laurenţiu, ca fost episcop al Caransebeşului este succesor al primului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, care a fost şi el mai înainte episcop al acestei Eparhii. Nu în ultimul rând, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei a evocat contribuţiile Mitropolitului Laurenţiu la formarea preoţilor eparhiei arădene, în cadrul cursurilor de îndrumare preoţească, pe care Înalt Preasfinţia Sa le-a susţinut cu perseverenţă la Arad.

Disertaţia Înalt Preasfinţitului Mitropolit Laurenţiu cu acest prilej a fost intitulată “Pelerini cu Hristos către Înviere, prin Postul Mare”. În conţinutul ei, Înalt Preasfinţia Sa a analizat tematica şi semnificaţia teologică, precum şi mesajul duhovnicesc al fiecăreia dintre cele şase duminici ale Postului Mare şi a celor patru pregătitoare, apreciind că ritmul liturgic al vieţii Bisericii urmăreşte tocmai să ne pună pe noi în evenimentul celebrat, făcându-ne martori ai evenimentelor pe care le descrie. În finalul disertaţiei, Părintele Mitropolit Laurenţiu a adresat mulţumiri tuturor celor ce l-au cinstit în acest mod, apreciind că acest moment înălţător, departe de se constitui într-un prilej de afirmare personală, se constituie într-un real prilej de smerenie, înţelegând că lauda se cuvine a fi a lui Dumnezeu, care lucrează toate în toţi. „Tot ceea ce am făcut şi nădăjduim că voi mai face a fost şi este pentru propăşirea Bisericii lui Hristos”, a încheiat Părintele Laurenţiu Streza cuvântul său.