IPS Părinte Mitropolit Teofan: „Recunoștința față de Dumnezeu se arată prin participarea noastră la Dumnezeiasca Liturghie”

Slujitorii Mănăstirii Hlincea, precum și credincioșii din zona municipiului Iași, s-au rugat în Duminica a 29-a după Rusalii împreună cu chiriarhul lor, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie, iar la final l-a hirotesit întru arhimandrit pe părintele Metodie Oprica, starețul așezământului monahal.

În predica rostită după citirea Evangheliei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a afirmat că omul trebuie întotdeauna să aibă recunoștință față de Dumnezeu și față de aproapele său:

„Din cei zece, un fost bolnav și acum vindecat a venit la Domnul Hristos și a mulțumit cu recu­noș­tință pentru faptul că a fost eliberat de boala lui. De aceea, ori de câte ori în Biserică se vorbește despre recunoștință, se amintește despre această minune: o singură persoană din zece a simțit nevoia să se întoarcă și să îi mulțumească binefăcătorului său. Dacă privim cu aten­ție în viața noastră, în viața lumii, în cele descrise în Sfânta Scriptură și în istoria omenirii în general, putem mărturisi că totul este o istorie despre recunoștință sau despre nerecunoștință, despre mulțumire sau despre nemulțumire, viața noastră împărțindu-se în general în două: suntem oameni care mul­țumim pentru binele pe care l-am primit sau suntem oameni care nu mulțumim pentru acest bine. Recu­noștința noastră se îndreaptă spre oamenii pe care Dumnezeu i-a trimis în calea vieții noastre și care ne-au făcut mult bine: părinții care ne-au născut, preotul și nașii care ne-au botezat, dascălii care ne-au educat și oamenii de bine cu care viața noastră s-a intersectat. Con­ș­tiința ne spune, și porunca dumnezeiască de asemenea, să arătăm respectul cuvenit, mulțumirea cuvenită pentru ceea ce am primit de la toate aceste persoane în viață”.

Totodată, ierarhul a subliniat că Sfânta Liturghie reprezintă modul prin care ne putem arăta gândul de mulțumire față de Domnul Hristos:

„Ori de câte ori mergem la biserică, suntem samarineanul din Evan­ghelie care merge la Domnul Hristos și îi mulțumește. Biserica a lăsat ca în fiecare duminică și sărbătoare creștinii să se îndrepte spre biserica parohiei lor sau spre biserica mănăstirii, să Îi mulțu­mească lui Dumnezeu pentru tot ceea ce s-a întâmplat bine, și s-au întâmplat multe lucruri bune în viața fiecăruia. Toate slujbele noastre sunt îmbo­gățite prin cuvintele «Slavă Tatălui, și Fiului, și Sfântului Duh», toate aducând mulțu­mire, îndreptându-se spre acest izvor de re­cunoștință pe care se cuvine să arătăm lui Dumnezeu zi și noapte”.

Având în vedere întreaga lucrare pe care o împlinește la Mănăstirea Hlincea, ca o încununare a tuturor eforturilor depuse de-a lungul anilor, părintele stareț Metodie Oprica a fost hirotesit de către Înaltprea­sfințitul Părinte Mitropolit Teofan întru arhimandrit, ca urmare a aprobării, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a ridicării preacuvioşiei sale la această treaptă de slujire.

A fost spital militar în timpul Războiului ruso-franco-prusac

Mănăstirea Hlincea a fost zidită în penultimul deceniu al secolului al XVI-lea, la aproximativ 3 km sud-vest de Mănăstirea Cetățuia, de către doamna Maria, fiica lui Petru Șchiopul, domn al Moldovei. Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a fost închinată, împreună cu satele din împrejurimi, Mănăstirii Dionisiu din Sfântul Munte Athos, însă din prima jumătate a secolului al XVII-lea, din cauza faptului că mănăstirea athonită nu a mai trimis călugări, totul a rămas în paragină. Lucrările de construcţie s-ar putea fixa, aproximativ, între anii 1586-1587. Hramul „Sf. Gheorghe” a fost atribuit probabil în cinstea victoriei împotriva cazacilor, din 23 noiembrie 1587. În anul 1626, domnitorul martir Miron Barnovschi a întărit așezământul cu un zid de piatră, iar mănăstirea a trecut prin ample lucrări de restaurare - în timpul domniei lui Vasile Lupu. După 1672, mănăstirea a rămas permanent sub ascultarea Mănăstirii Cetățuia. În timpul Războiului ruso-turco-prusac (1788-1792), ca și între anii 1806-1812, mănăstirea a fost transformată în spital militar. În prezent, obștea așezământului numără opt viețuitori.