„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
IPS Pimen: „Viaţa creştină este o viaţă de mucenicie“
Duminica trecută, obştea de maici a Mănăstirii „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir“ din Vatra Dornei l-a avut ca oaspete de hram pe Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care a oficiat Sfânta Liturghie în sobor de preoţi şi diaconi. La slujba arhierească au participat şi câţiva bătrâni ai Aşezământului social -Fundaţia Ciocăneşti Bucovina din cadrul aşezării monahale.
Mănăstirea de maici „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir“ din Vatra Dornei şi-a serbat duminică, 26 octombrie, hramul, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Îmbrăcată în straie alese de sărbătoare, aşezarea monahală şi-a aşteptat pelerinii veniţi să participe la Sfânta Liturghie oficiată de IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a vorbit despre ce presupune adevărata vieţuire creştinească: „Viaţa creştină este o viaţă de mucenicie, numită şi mucenicia albă, pentru că un creştin adevărat doreşte din toată inima să trăiască în dragoste faţă de toţi, trecând peste toate greutăţile cu gândul la Dumnezeu. Avem în acest sens la poporul nostru şi un proverb: «Fă bine la om şi aşteaptă-te la rău». De multe ori, cu cât ne rugăm şi cu cât facem mai mult bine, parcă cu atât avem mai multe necazuri. Toate acestea nu sunt însă decât încercări de la Dumnezeu pentru întărirea credinţei noastre, sau, în unele cazuri, ispitire de la cel rău. Viaţa creştină trebuie trăită în duh de jertfă, de răbdare, de credinţă şi de dragoste faţă de toţi, în special faţă de cei lipsiţi“.
Istoricul aşezării monahale
Mănăstirea „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir“ este situată în municipiul Vatra Dornei, pe valea râului Bistriţa. Din izvoarele tradiţiei se istoriceşte că în aceste împrejurimi a existat o vatră de aşezământ sihăstresc, de unde se trage şi numele străzii pe care este situată mănăstirea - strada Chilia, de la numele chiliilor în care s-au ostenit vechii călugări. Odată cu trecerea vremii, Dumnezeu nu a lăsat acoperită urma acestor tradiţii, şi, cu sprijinul domnului primar Tomoioaga Gheorghe din comuna Ciocăneşti, care a decis să deschidă acest sfânt locaş, au început lucrările de construcţie cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, în anul 1997, fiind finalizate în anul 2003. Tot la sfârşitul acestui an, pe data de 7 decembrie, a avut loc slujba de sfinţire, fiind terminată şi pictura bisericii, efectuată de pictorul Viorel Costan din Botoşani. Slujba de târnosire a fost oficiată de vrednicul de pomenire Preasfinţitul Părinte Gherasim Putneanul, însoţit de un sobor de arhierei şi preoţi. La începutul anului 2004, pe data de 10 ianuarie, sub ascultarea Înaltpreasfinţitului Pimen, au fost trimise de la Mănăstirea Dragomirna actuala maică stareţă stavrofora Andreea Rotar, împreună cu un grup de maici, care au încercat să aprindă scânteia monahismului, stinsă pe aceste meleaguri în urmă cu multe veacuri.
33 de bătrâni se bucură de serviciile medicale şi sociale ale mănăstirii
În cadrul Mănăstirii „Sfântul Dimitrie“ - Vatra Dornei funcţionează şi Aşezământul social - Fundaţia Ciocăneşti Bucovina. În dotarea aşezământului sunt 15 camere cu 33 locuri, sala club, băi, grupuri sanitare, cabinet medical, sala de mese, bucătărie şi magazii aferente. Asistaţii sunt persoane de vârsta a treia care se bucură de serviciile medicale şi sociale oferite de către monahii şi angajaţii Fundaţiei. Aici sunt găzduiţi 33 de bolnavi, din care 20 imobilizaţi la pat cu afecţiuni cronice, 2 nevăzători, iar ceilalţi 11 sunt cu pareze, accidente vasculare cerebrale, diabetici, hipertensivi şi cardiaci. Vârstnicii găzduiţi, trataţi şi îngrijiţi în acest azil, se bucură de o asistenţă religioasă deosebită din partea personalului monahal din cadrul mănăstirii. De precizat este faptul că funcţionarea acestui cămin se administrează cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen şi cu ajutorul credincioşilor din municipiul Vatra Dornei.