Iubitorul de Dumnezeu părintele Teofil Părăian s-a mutat la cer

Părintele arhimandrit Teofil Părăian, duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, a trecut la cele veşnice în noaptea de miercuri spre joi, 29 octombrie (ora 1:45), la Spitalul Militar din Cluj-Napoca. După o suferinţă de câteva luni, timp în care a fost internat la mai multe spitale din Bucureşti, Deva, Braşov şi Cluj-Napoca, părintele Teofil Părăian s-a mutat din această viaţă la vârsta de 80 de ani, pe care i-a împlinit anul acesta la data de 3 martie.

Înmormântarea părintelui Teofil Părăian va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, la ora 12:00, după oficierea Sfintei Liturghii.

Dar al lui Dumnezeu, om al bucuriei, bătrân frumos, duhovnic odihnitor de oameni, echilibrat, realist, cu zâmbetul mereu pe chip, părintele Teofil Părăian a fost un om împlinit, un om fericit. Nevăzător, dar luminat, om al rugăciunii, părintele Teofil şi-a întemeiat viaţa pe credinţă şi cultură.

Părintele Teofil a fost şi rămâne un reper luminos şi sigur, o persoană care a întrupat concret bucuria şi certitudinea credinţei, un propovăduitor al credinţei lucrătoare prin iubire. A fost un ziditor de suflete şi a renăscut pe mulţi la viaţa duhovnicească în Hristos şi în Biserică prin predicile, conferinţele sau îndrumările sfinţiei sale.

A plecat din această viaţă cu nădejdea că Domnul Hristos îl va primi în împărăţia Sa alături de Maica Domnului şi de toţi sfinţii, pentru că toată viaţa şi-a închinat-o slujirii lui Dumnezeu şi oamenilor.

Prin mutarea la cele veşnice, părintele Teofil ne lasă aici o moştenire impresionantă întrupată în viaţa sa, în cuvintele sfinţiei sale, în cărţile, în înregistrările cu predicile, conferinţele sau interviurile realizate în ultimii 20 de ani în toată ţara.

Un părinte duhovnicesc cu autoritate şi discernământ

Părintele Teofil s-a născut la 3 martie 1929 într-o familie de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului, primind la botez numele de Ioan şi fiind primul dintre cei patru fraţi. S-a născut fără vedere, motiv pentru care urmează cursurile unei şcoli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca, între anii 1935-1940. Îşi continuă cursurile la o şcoală de nevăzători la Timişoara, între anii 1942-1943, iar până în 1948 urmează, tot la Timişoara, cursurile liceale într-un liceu teoretic pentru văzători. În această perioadă îl cunoaşte pe părintele Arsenie Boca de la care deprinde Rugăciunea minţii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul“, rugăciune pe care continuă să o exerseze încă înainte de intra în monahism. Preocuparea pentru viaţa religioasă şi pentru aprofundarea cunoştinţelor teologice îl determină să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu, între anii 1948-1952, iar la 1 aprilie 1953 ia hotărârea de a intra în obştea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. După patru luni este călugărit, în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului şi primeşte numele de Teofil, cuvânt provenit din limba greacă ce se traduce cu „iubitor de Dumnezeu“. La şapte ani de la călugărie, tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, părintele Teofil este hirotonit diacon de către mitropolitul Nicolae Colan, iar la 13 mai 1983, după 23 de ani de diaconie, este hirotonit preot de către mitropolitul Antonie Plămădeală. Tot atunci primeşte şi hirotesirea întru duhovnic. În anul 1986 părintele Teofil este hirotesit protosinghel, iar în anul 1988, arhimandrit. Din anul 1992, părintele a început să răspundă invitaţiilor din ţară şi să participe în aproape toate oraşele importante din România la conferinţe duhovniceşti, de obicei în perioada Postului Mare sau în perioada Postului Crăciunului.

Părintele Teofil Părăian a fost un om al bucuriei, un om care şi-a propus să înmulţească bucuria, şi credem că a reuşit cu prisosinţă. Darul deosebit al părintelui Teofil de a vorbi şi mai ales de a aprofunda cuvintele Scripturii şi în special ale Noului Testament, preocuparea pentru cărţile fundamentale ale spiritualităţii ortodoxe, cum ar fi Patericul şi Filocalia, dar şi pentru textele liturgice cuprinse în cărţile de slujbă, l-au făcut să fie iubit şi în acelaşi timp să fie un părinte duhovnicesc cu autoritate şi discernământ.

(pr. Sabin VODĂ)

„Vreau ce vrea Dumnezeu cu mine!“

Părinte Teofil, sunteţi un om al bucuriei. Ce vă dă temei ca să fiţi aşa de optimist şi tot timpul

bucuros?

Cred că toate lucrurile acestea sunt rezultatul vieţii pe care am trăit-o. Am sesizat anumite lucruri ca fiind importante. Dacă am citit Noul Testament, m-am oprit la afirmaţii care ţin de bucurie, am luat aminte la cuvintele Domnului Hristos care pun în atenţie bucuria, am luat aminte la textele liturgice, m-am oprit în mod special în chestiunile care vizează bucuria şi toate acestea mi-au format un orizont în minte, mi-au pus în atenţie bucuria cu care m-am întâlnit în scrierile respective şi după aceea cred că am avut şi eu un fel de formare spirituală care mi-a pus în atenţie bucuria. De exemplu, gândindu-mă la textele liturgice, faptul că am auzit la slujbă, „facă-se Doamne untdelemnul acesta untdelemn de bucurie, untdelemn de sfinţenie, îmbrăcăminte împărătească, pavăză puternică, izbăvitoare de toată puterea diavolească, pecete nestricată, bucurie a inimii, veselie veşnică“, e deja un câştig pe care altul nu l-a luat în seamă cum l-am luat eu sau cum l-aş fi luat eu. Şi toate astea s-au adăugat cumva la sufletul meu şi eu mai mult m-am trezit în lumea asta lucrător de bucurie, decât m-am format ca lucrător de bucurie. Deci sunt nişte complexe de gând, nişte complexe de simţire, nişte complexe de mângâiere, nişte lucruri pe care eu nu le-am determinat în general, ci mai mult s-a adăugat la ceea ce sunt eu.

Părinte Teofil, nădăjduiţi, cu ajutorul lui Dumnezeu, să vedeţi ceva în lumea cealaltă, în veşnicie?

Dragă, m-am mai gândit eu la treaba asta singur, că dacă eu doresc să văd lumea aceasta şi n-o pot vedea, în veşnicie o să văd lumea care va fi în veşnicie? Şi răspunsul mi-a fost acesta: Dacă Dumnezeu va zice către mine: „Să ştii că eu şi-n veşnicie pe tine tot aşa te las!“, n-aş putea zice altceva, decât: „Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!“.

Adică eu cum sunt, sunt împlinit, nu mai trebuie să am ceva ca să mă împlinesc, sunt mulţumit cu cât este. Ştiu că alţii au mai mult, ştiu că alţii pot mai mult, mă bucur că pot ei şi ce nu pot eu, nu mă deranjează cu nimic pentru că viaţa nu se trăieşte prin comparaţie şi nici nu doresc să am ceva ce nu pot avea. Nu eu am venit pe lumea aceasta cu voinţa mea în situaţia aceasta de ştirbire, de îngrădire; nu eu o să hotărăsc ceea ce urmează în cealaltă vreme a vieţii mele şi în veşnicie. Vreau ce vrea Dumnezeu cu mine!

(extrase din cartea „Întâlniri cu oameni iubitori de Dumnezeu“, în curs de apariţie la Editura Reîntregirea din Alba Iulia, carte ce cuprinde interviuri cu şi despre părintele Teofil Părăian)