„Izvorul Tămăduirii ne aduce aminte că harul lui Dumnezeu este vindecător”

Biserica Ortodoxă a sărbătorit, în Vinerea Săptămânii Luminate, Izvorul Tămăduirii. Cu acest prilej, la Catedrala Patriarhală din Bucu­rești a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către un sobor de slujitori, iar la final, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învă­ță­tură în care a explicat semni­fi­­cațiile duhovni­cești și istorice ale acestui praznic. De asemenea,  Preafericirea Sa a săvârșit slujba de sfințire a apei specifică acestei zile.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat, la începutul cuvântului său, că sărbătoarea Izvorului Tămăduirii este închinată Mântuitorului Iisus Hristos și, în special, Maicii Domnului, întrucât, așa cum arată slujba Sfințirii apei, Hristos este Izvorul tămăduirii și Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, fiind în același timp nedespărțit de Maica Sa: „În icoana Izvorului Tămăduirii, Hristos Domnul este înfă­țișat ca prunc, Maica Domnului se roagă, iar El binecuvântează, ceea ce înseamnă că apa devine vindecătoare prin puterea lui Hristos, la cererea Maicii Sale. De asemenea, o mulțime de sfinți au săvârșit minuni de vindecare a bolnavilor prin același har. În mod deosebit, sărbătoarea de astăzi este numită Izvorul Tămăduirii sau, în limba greacă, Izvorul dătător de viață, pentru că ne aduce aminte de sfințirea unei biserici cu acest hram, de lângă Constantinopol. Aceasta se află acum în interiorul orașului Istanbul, în Mănăstirea Balukli”.

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat istoria ridicării acestui lăcaș de închinare bizantin, vorbind despre descoperirea Izvorului Tămăduirii de către împăratul Leon cel Mare, la îndrumarea Maicii Domnului, în secolul al 5-lea. A explicat că împăratul Leon a ridicat în acel loc o biserică ce, mai târziu, a fost în repetate rânduri consolidată sau rezidită, cel mai recent în secolul al 19-lea. „Izvorul, însă, este înconjurat de un paraclis din secolul al 5-lea, iar în acest loc merg și astăzi creștini din toată lumea pentru a lua apă tămăduitoare. În decursul istoriei, o mulțime de persoane s-au vindecat gustând apă din acest izvor, un creștin fiind chiar înviat în urma stropirii cu apa aceasta. Au fost împărați care s-au vindecat de diferite boli, mai ales de rinichi și de astm. Numeroși patriarhi, demnitari imperiali, călugări și oameni simpli au primit vindecare. În sinaxarul sărbătorii de astăzi sunt pomenite zeci de nume ale unor astfel de oameni tămăduiți”, a precizat Preafericirea Sa.

De asemenea, Patriarhul României a arătat că slujba de sfințire a apei din Vinerea Luminată accentuează că vindecarea este o conse­cință a Învierii Domnului: „Cu acest prilej, mai întâi în mănăstiri, apoi și în parohii, fiindcă nu toți au posibilitatea să meargă la Constantinopol, se săvârșește în această zi, după Sfânta Liturghie, Sfințirea mică a apei. În textul slujbei ni se spune că Mântuitorul este Izvorul tămăduirii și Doctorul sufletelor și al trupurilor, însă praznicul se referă îndeosebi la Maica Domnului deoarece ea primește de la Hristos darurile Sale și este cea care a descoperit viitorului împărat Leon cel Mare apa minunată, binecuvântată, și a binevoit ca biserica zidită pe locul izvorului respectiv să fie o binecuvântare pentru credincioșii orto­docși din toate veacurile. Trebuie să amintim faptul că Hristos Domnul, ca Izvor al tămăduirilor, este în mod deosebit cinstit în toată perioada pascală, pentru că Hristos Cel înviat este prezentat în această perioadă ca tămăduitor. Fiecare duminică din această perioadă, de la Paști la Înălțarea Domnului, este o sărbătoare a vindecării de boli sufle­tești sau trupești. În Duminica Tomii, de pildă, vedem că Iisus Hristos îl vindecă pe Toma de credința pu­țină, de îndoială, iar mai târziu, pe femeile mironosițe le vindecă de teamă. Hristos Cel înviat din morți nu este nepăsător sau indiferent față de suferințele oamenilor. El le cu­noaș­te pe toate și este Milostiv. De aceea, Sfântul Maxim Mărturisitorul a zis că Hristos, deși înălțat întru slavă la ceruri, suferă până la sfârșitul veacurilor potrivit sufe­rințelor fiecărui om din lumea aceas­ta. Iubirea Lui milostivă și jert­felnică se vede în faptul că, după Învierea din morți, semnele cuielor au rămas în trupul Său înviat și preaslăvit ca dragoste compătimitoare, vindecătoare și iertătoare. Maica Domnului, care este nedes­păr­țită de El, se bucură de Învierea Fiului său, dar și aduce bucurie celor care cred în Învierea Lui, Îi cer ajutorul și simt iubirea Sa în viața lor. Izvorul Tămăduirii ne aduce aminte că harul lui Dumnezeu este vindecător”.

Conform rânduielii liturgice, după Rugăciunea amvonului, Preafericirea Sa a săvârşit slujba specială de sfinţire a apei, stropindu-i apoi pe credincioșii prezenți cu agheasmă.