La Patriarhie au fost lansate documente despre istoria românilor din Balcani

Două volume privind istoria românilor din Balcani şi situaţia lăcaşurilor de cult româneşti din Muntele Athos au fost lansate miercuri, 18 martie 2009, în Sala „Europa Christiana“ a Palatului Patriarhiei Române. Cărţile mărturisesc preocuparea constantă, până în anul 1945, a Statului român pentru soarta fraţilor de la sud de Dunăre, oferind o perspectivă asupra remedierii situaţiei pe care a lăsat-o regimul comunist.

Sala „Europa Christiana“ a Palatului patriarhal a găzduit miercuri, 18 martie 2009, lansarea a două apariţii editoriale de excepţie: „Şcoli şi biserici româneşti din Peninsula Balcanică. Documente (1918-1953)“, apărută la Editura Universităţii din Bucureşti, şi „Schituri şi chilii româneşti la Muntele Athos. Documente (1852-1943)“. Rezultatul unei activităţi de documentare desfăşurată de prof. univ. Adina Berciu-Drăghicescu şi prof. Maria Petre la Arhiva Ministerului Afacerilor Externe şi Arhivele Naţionale, cele două lucrări aduc în spaţiul public un subiect deosebit de important: şcolile şi bisericile româneşti din Balcani, instituţii fundamentale pentru păstrarea identităţii etnice a aromânilor şi megleno-românilor, ramuri sud-dunărene ale poporului român. De asemenea, evidenţiază construirea schiturilor şi a mănăstirilor româneşti, vorbind despre sprijinul financiar pe care Statul român l-a acordat constant, până în anul 1943, lăcaşurilor de cult de la Sfântul Munte.

La acest eveniment au fost prezenţi PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, consilierii patriarhali, pr. Nicolae Dascălu şi pr. Constantin Stoica, cercetători ai arhivelor, istorici, precum şi studenţi de la Facultatea de Istorie.

Datoria de a recupera lăcaşurile de cult unde se vorbea limba română

Seria alocuţiunilor a fost deschisă de secretarul de stat Eugen Tomac, şeful Departamentului „Românii de pretutindeni“ din cadrul Guvernului României, care a expus principalele linii directoare ale politicii privind soarta aromânilor din Balcani. Românii sud-dunăreni, din păcate, nu au beneficiat, în decursul istoriei, de un sprijin constant din partea societăţii româneşti, nici a oamenilor politici din ţară. Doar în momentele de criză ei au intrat în atenţie, la sfârşitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea şi în preajma celui de-al Doilea Război Mondial. „Guvernul României vine astăzi cu o iniţiativă nouă în ceea ce priveşte susţinerea românilor de la sud de Dunăre, care fac parte din naţiunea română, poporul român. Avem obligaţia de a-i trata pe aceşti oameni ca pe oricare dintre cetăţenii României. Departamentul pentru relaţiile cu românii de pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe îşi propune ca, începând din acest an, să continue o parte dintre proiectele pe care le-a derulat în sprijinul comunităţii româneşti din Peninsula Balcanică. Avem datoria să recuperăm ceea ce s-a pierdut în ultimii 60 de ani, instituţii de învăţământ şi lăcaşuri de cult unde se vorbea limba română. Peste 500 de tineri aromâni din Peninsula Balcanică vor beneficia, începând din această vară, de tabere, pentru a avea şansa să cunoască mai bine limba română şi pe fraţii lor de la nord de Dunăre“.

Domnul Eugen Popescu, preşedintele Fundaţiei Naţionale pentru Românii de pretutindeni, a făcut apoi o scurtă prezentare a situaţiei românilor din Balcani. Ramură sudică a poporului român, aromânii sunt prezenţi în Bulgaria, la sud de Sofia, numărând aproximativ 2.500 de persoane în zona Peştera, în Macedonia, numărul lor ridicându-se la circa 2.500 de meglenoromâni, în Albania - 250.000 de aromâni şi în Grecia - 600.000 de români. În toate aceste spaţii, ei nu au şcoli în limba maternă şi nu beneficiază de servicii religioase în dialectele pe care le vorbesc.

„Românii sunt peste tot şi nicăieri…“

Înainte de prezentarea volumelor de către cele două cadre universitare, a luat cuvântul prof. univ. dr. Nicolae Tanaşoca, directorul Institutului de Studii Sud-Est Europene. Românitatea balcanică, ca ramură importantă a poporului român, este prima care apare în istorie, consemnată în surse scrise. Cărţile abordează perioada constituirii statelor şi culturilor naţionale în care românii s-au implicat pentru a salva ce se mai putea salva din ceea ce profesorul Papacostea numea „energiile pierdute ale poporului român“. Statul român, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi terminând cu anul 1943, a dovedit o preocupare politică accentuată pentru păstrarea identităţii româneşti sud-dunărene. „Aromânii au participat intens la viaţa politică, culturală, religioasă a Statului român“, a menţionat profesorul Tanaşoca. „Dacă ne gândim la faptul că mitropolitul Ardealului, Andrei Şaguna, a fost aromân, Emanoil Gojdu, un Mecena al culturii româneşti, de asemenea, la familii întregi de cărturari aromâni - Papacostea, Papahagi, Darvari -, toţi aceştia au acţionat ca buni români pe toate planurile“.

Cărţile lansate la Patriarhie sunt nişte culegeri de documente fără de care nu se poate scrie istoria a ceea ce s-a numit „chestiunea aromânească“. Ele răspund la întrebarea ce s-a întâmplat cu acest grup etnic considerat, pe bună dreptate, componentă a poporului român.

Vorbind despre cel de-al doilea volum care tratează despre lăcaşurile monahale româneşti de la Sfântul Munte, profesorul Nicolae Tanaşoca a arătat că Muntele Athos a fost pentru domnii români una dintre sursele de legitimitate a puterii lor, fiindcă generozitatea acestora i-a făcut cunoscuţi în întreaga lume. „Dacă ne ducem în Athos şi spunem că suntem români, toţi o să ne zică: «Da. Voi sunteţi urmaşii voievozilor care au ctitorit aceste mănăstiri.» Putem deci spune că românii sunt peste tot şi nicăieri. Peste tot, pentru că au făcut danii tuturor, ţinând în spate Athosul, şi nicăieri pentru că nu au nici o mănăstire mare cum au ruşii, sârbii, chiar bulgarii“.

Şcoala şi Biserica, instituţiile-cheie ale românilor din Balcani

În cuvântul adresat celor prezenţi, autoarele celor două cărţi, profesoarele Adina Berciu şi Maria Petre au mărturisit gândul cu care au pornit la întocmirea volumelor, şi anume acela de a pune în circuitul ştiinţific documente necunoscute până acum, pentru a se putea scrie o istorie a românilor din Balcani. „Am muncit la aceste cărţi 10 ani. Şi eu şi Maria Petre facem parte din acea generaţie a Facultăţii de Istorie cărora nu li s-a predat nimic în şcoală despre românii din Balcani. Am avut şansa să lucrez la Arhivele Naţionale şi, deschizându-se Arhivele diplomatice după 1990, am fost trimisă să culeg informaţii despre relaţiile româno-otomane. Aşa am descoperit fondurile Constantinopol, fondul Grecia, Albania şi altele. Văzând că, imediat după Revoluţie, cărţile care apăruseră pe tema românilor din Balcani erau destul de puţin avizate, am decis, împreună cu colega mea, să edităm toate documentele. Şcoala şi Biserica au fost instituţiile-cheie ale românilor din Balcani, pentru că ei au putut rezista numai prin acestea, învăţământ în limba maternă şi Liturghie însoţită de predică în româneşte“.

Profesoara Maria Petre a vorbit despre lucrarea „Schituri şi chilii româneşti de la Muntele Athos“, mărturisind că cine va citi documentele cuprinse în ea va descoperi smerenia şi dăruirea monahilor români de la Muntele Athos. „Lipsurile în care s-au zbătut, faptul că au plecat acolo cu tot sufletul şi cu venitul lor, cumpărând chilii de la greci în condiţii foarte grele, toate acestea sunt impresionante. Dacă ar fi să vorbim doar despre câţiva călugări - arhimandritul Antipa Dinescu de la Schitul Prodromu şi stareţul chiliei Koukouvinou, Teodosie Soroceanu, oameni de înaltă ţinută, mari români, mari patrioţi. Ei au făcut să se cunoască în România documentele care se găseau în mănăstirile greceşti şi donaţiilor făcute de domnitori şi boieri, făcând demersuri pe lângă regele Carol I şi Guvernul ţării pentru obţinerea drepturilor monahilor români din Athos. Toate documentele demonstrează lupta pentru supravieţuire a românilor athoniţi care, în jurul anului 1900, erau în număr de 500“.

La final, PS Episcop Ciprian, delegat al PF Daniel la acest eveniment şi gazda întâlnirii, a subliniat că Biserica Ortodoxă Română este îndreptăţită în grija ei pastoral-misionară faţă de toţi credincioşii ei, cu atât mai mult cu cât ei se află în afara graniţelor ţării, acest lucru fiind solicitat de românii din spaţiile respective.

Totodată, a felicitat pe autoarele celor două volume de cărţi pentru munca depusă şi a îndemnat să se meargă înainte în abordarea cu seriozitate şi înţelepciune a drepturilor românilor de la sud de Dunăre.