În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Lăcaşuri de cult târnosite în Transilvania
În Duminica a III-a după Rusalii, când Biserica i-a cinstit pe Sfinţii Părinţi de la Sinodul IV Ecumenic, ierarhii din Transilvania s-au aflat în mijlocul credincioşilor unde au târnosit şi au binecuvântat lucrările realizate la sfintele lăcaşuri de rugăciune.
Biserica zidită în ultimii ani de comunitatea din Şmig, judeţul Sibiu, a fost târnosită duminică, de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Lăcaşul de cult a fost început în 2000, pe locul unei vechi biserici, dărâmate din cauza dimensiunilor mici şi a deteriorărilor ivite. Pentru că vechea biserică nu avea un spaţiu adecvat nevoilor duhovniceşti ale credincioşilor din Şmig, parohul de la acea vreme, Pavel Florian Ţurcaş, împreună cu întreaga comunitate au decis să înalţe o nouă biserică, o adevărată catedrală a localităţii din apropierea oraşului Mediaş. Piatra de temelie pentru Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ şi „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei“ a fost aşezată pe 7 mai 2000, de Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, la acea vreme Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. În 2008, părintele Pavel Florian Ţurcaş şi-a încheiat activitatea începută în 1972, la Şmig, şi i-a lăsat locul tânărului preot Gheorghe Matei. În 2010, la Şmig a venit actualul paroh, Virgil-Adrian Puşcă, iar prin eforturile întregii comunităţi, cu bani şi mâna de lucru a credincioşilor din Şmig, la care s-au adăugat şi unele donaţii, biserica a fost finalizată, împodobită şi pictată în tehnica fresco de pictorii Eugen şi Ioan Mirică.
Comunitatea s-a pregătit îndelung pentru marea sărbătoare din 14 iulie. Fii satului, oaspeţi de seamă, pelerini din alte localităţi, cu toţii au venit la Şmig pentru a lua parte la un eveniment istoric şi la o sărbătoare duhovnicească. Costumele populare specifice zonei Târnavelor au fost îmbrăcate de foarte mulţi dintre credincioşi, iar flăcăii călare, împreună cu primarul comunei Alma, Ioan Manolache, l-au întâmpinat pe IPS Mitropolit Laurenţiu la intrarea în satul Şmig. O trăsură împodobită l-a adus pe ierarh la biserică, unde credincioşii l-au primit cu flori şi cu emoţiile unui eveniment deosebit.
Bunurile vieţii veşnice
Slujba de târnosire a cuprins rânduiala de sfinţirea a bisericii la exterior, prin stropire cu apă sfinţită şi ungere cu Sfântul şi Marele Mir, apoi sfinţirea Sfintei Mese, aşezarea de moaşte, împodobirea Sfântului Pristol şi târnosirea picturii murale şi a icoanelor de pe catapeteasmă. După sfinţire, a urmat Sfânta Liturghie, oficiată pe o scenă amenajată lângă biserică. Din soborul de preoţi au făcut parte protopopul de Mediaş, Ovidiu Găban, protopopul de Făgăraş I, Marcel Dobrea şi mulţi alţi slujitori ai Domnului, din zone învecinate.
Între oficialităţi s-au aflat parlamentari, prefectul Sibiului, Ovidiu Sitterli, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, vice-preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Banciu, cadre militare. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie şi a felicitat Parohia Şmig pentru zidirea bisericii prin eforturi proprii, în vremuri dificile. Mitropolitul Ardealului a evidenţiat sfinţenia lăcaşului de cult şi importanţa acestuia în viaţa comunităţii din Şmig, care are în biserica parohială un izvor de har.
„În această duminică, a treia după Rusalii, Biserica ne atrage atenţia asupra bunurilor lumeşti şi grijilor lumeşti. Avem de împlinit o altă ordine în privinţa alegerii bunurilor. Dacă judecăm omeneşte, dacă cerem de la Dumnezeu bunurile de care avem nevoie la momentul acesta şi nu cerem, mai întâi, bunurile pentru viaţa veşnică, pe acestea din urmă le pierdem şi căpătăm griji suplimentare. Acestea pot duce uneori la o spaimă şi ne întrebăm ce vom mânca şi ce vom bea. Nu înseamnă aceasta că trebuie să abandonăm obligaţia de a ne câştiga traiul zilnic“ , a subliniat Părintele Mitropolit. La finalul slujbei, ierarhul a oferit acte de cinstire Adunării şi Consiliului parohiale, primarului Ioan Manolache şi Consiliului Local Alma, senatorului Viorel Arcaş, deputatului Gheorghe Roman şi altor binefăcători. Pentru eforturile depuse la finalizarea lucrărilor la biserica parohială, dar şi pentru activitatea pastoral-misionară la Şmig, pr. Virgil-Adrian Puşcă a fost hirotesit iconom. Darul parohiei pentru IPS Mitropolit Laurenţiu a fost o icoană a Sfinţilor Petru şi Pavel, pictată în atelierele Mănăstirii Izvorul-Mureşului. Sărbătoarea s-a încheiat la Căminul Cultural din Şmig.
Binecuvântări la Câţcău
Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Câţcău, Protopopiatul Dej. Cu această ocazie, IPS Mitropolit Andrei a binecuvântat pictura şi lucrările ce s-au săvârşit la biserica cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie şi Sfântul Ierarh Nicolae“ şi a sfinţit altarul de vară, nou construit, în faţa locaşului de închinare.
Apoi, IPS Mitropolit Andrei, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie, în prezenţa a mii de credincioşi din localitate, fii ai satului, dar şi din localităţile învecinate. Pornind de la pericopa evanghelică a duminicii, ierarhul a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a făcut referire la cele două păcate care stăpânesc omenirea de astăzi, iubirea de avere şi iubirea de plăcere.
La finalul Sfintei Liturghii, parohul Ioan Mărginean a adus mulţumiri IPS Mitropolit Andrei, tuturor celor care s-au implicat în lucrările săvârşite la locaşul de cult, precum şi sătenilor, cei care formează biserica vie.
În semn de apreciere, din partea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, ierarhul a oferit mai multe distincţii. Parohul Ioan Mărginean a primit „Crucea Arhiepiscopală“ , iar primarului localităţii Câţcău, i-a fost înmânată „Crucea Transilvană“ . De asemenea, au primit diplome de aleasă cinstire, ctitorii şi membrii Consiliului parohial.
Evenimentul de la Câţcău a marcat şi împlinirea a 100 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii parohiale, iar credincioşii au sărbătorit, de asemenea, 665 de ani de datare documentară a localităţii. Cu această ocazie, a fost inaugurat şi noul sediu al primăriei, prin slujba de sfeştanie oficiată de IPS Mitropolit Andrei.
Sfinţire în judeţul Mureş
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Ogra şi ai filiei Lăscud, din Protopopiatul Luduş, judeţul Mureş. Ierarhul a târnosit noua biserică a filiei Lăscud, care îi are ca patroni cereşti pe Sfântul Ioan Botezătorul şi pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir. După slujba de târnosire, IPS Arhiepiscop Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie pe un altar amenajat la intrarea în biserică. La sfârşitul slujbei, ierarhul a hirotesit întru iconom-stavrofor pe părintele pensionar Dumitru Rusu, acordându-i brâul roşu şi crucea pectorală ca răsplată pentru hărnicia şi vrednicia de care a dat dovadă de-a lungul întregii preoţii. În localitatea Lăscud, care datează dinaintea anului 1700, a existat o mănăstire ortodoxă. Noua biserică ortodoxă de aici, cea veche fiind preluată de cultul greco-catolic, s-a ridicat între 2008-2010. În 2010 s-au început lucrările de pictură, în interior, în tehnica tempera grassa de către meşterul Liviu Ianoş, sub coordonarea pictorului Emil Dunăre. Toate lucrările la noua biserică s-au finalizat în 2013, sub îndrumarea parohului Ioan Baciu şi a părintelui pensionar Dumitru Rusu.
De asemenea, duminică, IPS Arhiepiscop Irineu a luat parte la cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Etnografic al Comunităţilor de pe Valea Mureşului, organizat în comuna Răstoliţa, judeţul Mureş. În cadrul acestui festival care promovează valorile autentice româneşti, a fost construit un sat alegoric transilvan, în zona „La Alei“ , la intrarea în comuna Răstoliţa, în care au fost amenajate 13 case tradiţionale ale comunităţilor de pe Valea Mureşului Superior. Cu acest prilej, ierarhul a susţinut o cuvântare, în cadrul festiv, apoi, însoţit de reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, s-a întâlnit cu participanţii la festival şi a vizitat expoziţiile celor 13 comunităţi din care este constituită „Asociaţia Microregiunea Valea Mureşului Superior“ . În standurile acestora, au fost expuse obiecte de artizanat ale meşteşugarilor din zonă, obiecte de uz casnic, ţesături tradiţionale, ceramică, mobilier, unelte şi instrumente muzicale.
Binecuvântări la Moigrad
Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Moigrad, Protopopiatul Zalău. Tot cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat lucrările săvârşite la lăcaşul de cult începând cu anul 2008 sub coordonarea parohului Ciprian Porumb. Cu acest prilej, pentru activitatea pastoral misionară desfăşurată, pr. Ciprian Porumb a fost hirotesit iconom stavrofor. După rostirea cuvântului de învăţătură, toţi cei prezenţi s-au deplasat spre centrul localităţii Moigrad, unde PS Episcop Petroniu a sfinţit un monument închinat eroilor. Moigrad este o localitate atestată documentar la anul 1423 şi a fost ridicată în apropierea vechiului castru roman de la Porolissum, unde s-a descoperit cel mai vechi tezaur de aur din România, datând din perioada neoliticului. Tot aici, la Porolissum, a fost descoperită cea mai veche basilică paleocreştină la nord de Dunăre, fapt subliniat şi de Preasfinţitul Petroniu la începutul cuvântului de învăţătură.
Târnosiri în Hunedoara
Credincioşii din Parohia Haţeg I, păstoriţi de pr. Ioan Mihăiescu, au primit vizita Preasfinţitului Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, căruia i s-au alăturat Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, şi Preasfinţitul Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria. Cei trei ierarhi au ajuns în oraşul hunedorean pentru a oficia slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“ . Biserica a fost construită între anii 1821-1828, în timpul păstoririi preotului Ioan Maximilian, cu sprijinul a doi căpitani sârbi de la Regimentul grăniceresc din Haţeg. De-a lungul timpului, la lăcaşul de cult s-au făcut mai multe lucrări de restaurare. După târnosire şi binecuvântarea picturii interioare, slujba a continuat cu Sfânta Liturghie, la care s-au adus mulţumiri Preamilostivului Dumnezeu pentru toate binefacerile dăruite. Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a tâlcuit pericopa evanghelică a duminicii, îndemnând pe cei prezenţi să se lepede de grijile cele lumeşti şi să îşi îndrepte atenţia către dobândirea mântuirii sufletului şi a vieţii veşnice. La final, PS Episcop Gurie a mulţumit tuturor celor ce s-au implicat pentru bunul mers al lucrărilor de restaurare, oferind Gramate eparhiale celor care s-au implicat în lucrările de restaurare ale sfântului lăcaş.
De asemenea, sâmbătă, 13 iulie, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din satul Folt, filie a Parohiei Boiu din Protopopiatul Orăştie, pentru a târnosi biserica cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului“ şi „Sfântul Mare Mucenic Mina“ . Biserica din Folt a fost construită înainte de anul 1800, iar reparaţiile şi pictura lăcaşului au fost începute în timpul păstoririi vrednicului de pomenire pr. Mircea Iov, trecut la cele veşnice în urmă cu doi ani, şi finalizată de tânărul paroh Călin Balea, ajutat de credincioşii şi autorităţile locale din comuna Rapoltu Mare. După oficierea slujbei de târnosire şi de binecuvântare a picturii, PS Episcop Gurie a oficiat slujba Sfintei Liturghii, mulţumind Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile aduse asupra preotului şi a enoriaşilor din parohie. În cadrul Dumnezeieştii Liturghii au fost rostite ectenii pentru pr. Mircea Iov, fost slujitor al credincioşilor din Folt şi pr. Ioan Sabău, fiu al satului şi slujitor la parohia vecină, Bobâlna, trecuţi la Domnul. La final, pr. Călin Balea a fost răsplătit cu distincţia de sachelar.
Sfinţire în Protopoiatul Luduş
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a târnosit biserica din Parohia Curtuiuşul Mic, Protopopiatul Lăpuş, în urma amplelor lucrări de restaurare ce s-au efectuat în ultimii ani care au constat, la interior, în rezidirea Sfintei Mese, montarea unei catapetesme noi şi pictura nouă. De asemenea, biserica a fost renovată complet, la exterior. PS Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi de diaconi şi apoi a rostit un cuvânt de învăţătură. Cu această ocazie, parohul Constantin Florian a primit rangul de iconom stavrofor, iar ctitorii şi binefacătorii au primit diplome de vrednicie.
PS Iustin Sigheteanul a sfinţit, sâmbătă, 13 iulie, noua capelă mortuară, cu hramul „Sâmbăta lui Lazăr“ din oraşul Cavnic. La sfârşitul slujbei de sfinţire, ierarhul a conferit diplome de vrednicie primarului Alexandru Dragoş şi Consiliului Local al Oraşului Cavnic, în semn de apreciere pentru construirea capelei.