În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Lansare de carte la Muzeul Mitropoliei Clujului
Cu prilejul „Serilor culturale” de la Muzeul Mitropoliei Clujului, aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a organizat lansarea volumului „Icoanele Împărătești ale lui Iacov Zugravul de la Tiocu de Jos. Istorie și Restaurare”, apărut recent la Editura Renașterea.
În cadrul evenimentului cultural din 4 iulie, a mai avut loc vernisajul expoziției personale „Aspecte ale restaurării icoanelor lui Iacov Zugravul de la Tiocu de Jos”, a pr. conf. univ. dr. Marin Cotețiu.
La eveniment au participat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, clerici, teologi, oameni de cultură și credincioși clujeni.
Volumul-album „Icoanele Împărătești ale lui Iacov Zugravul de la Tiocu de Jos. Istorie și Restaurare”, apărut anul acesta la Editura Renașterea, îi are ca autori pe pr. conf. univ. dr. Marin Cotețiu, dr. Paul-Ersilian Roșca, lect. univ. dr. Olivia Florena Nemeș și pr. Ioan-Zosin Jula, iar cuvântul-înainte este semnat de istoricul de artă Ana Dumitran.
Lucrarea materializează eforturile de restaurare a două dintre cele mai importante și prețioase icoane din cuprinsul Eparhiei Clujului, acestea fiind pictate în anul 1755 de către Iacov Zugravul. În prezent, icoanele se află în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din Tiocu de Jos. Lucrarea este alcătuită din patru capitole și surprinde din perspectivă tehnico-științifică restaurarea și cercetarea celor două icoane („Deisis” și „Maica Domnului cu Pruncul”), biografia pictorului iconar Iacov din Feisa (Zugravul) și cele mai importante aspecte monografice ale localității și parohiei din Tiocu de Jos, județul Cluj.
În cadrul manifestării au vorbit IPS Părinte Mitropolit Andrei, pr. conf. univ. dr. Ioan Bizău, pr. conf. univ. dr. Marin Cotețiu și lect. univ. dr. Olivia Florena Nemeș, domniile lor fiind cadre universitare la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, dr. Paul-Ersilian Roșca - directorul Muzeului Mitropoliei Clujului, și pr. drd. Ioan-Zosin Jula - parohul comunității din Tiocu de Jos.
Părintele Mitropolit Andrei a vorbit participanţilor la eveniment despre importanța cinstirii icoanelor și despre necesitatea conservării patrimoniului material și spiritual din bisericile ortodoxe. De asemenea, a apreciat noua apariție editorială și i-a felicitat pe toți cei implicați în procesul de restaurare a celor două icoane. „Icoana învăluie și dezvăluie o realitate spirituală”, a spus ierarhul.
Evenimentul a fost completat cu un recital muzical susținut de Grupul coral „Eufonia”, coordonat de către arhid. Cristian Deneș.