Laudă de seară adusă Cuviosului Ioan Iacob de la Neamţ în Capitală

Biserica Ortodoxă Română îl pomenește anual, la data de 5 august, pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, care s-a nevoit în pustiul Hozevei din Ţara Sfântă la mijlocul secolului trecut. În cinstea sa, la Paraclisul Catedralei Naționale a fost săvârșită în ajun, la ceas de seară, slujba Vecerniei unită cu Litia de un sobor de preoți și diaconi.

Credincioșii prezenți s-au rugat și au mulțumit acestui sfânt, unul dintre cei mai cunoscuţi nevoitori din rândul fiilor neamului românesc, având bucuria de a primi binecuvântarea sa, prin cinstitele sale moaște. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a fost adusă, de la Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale, racla ce conține un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț şi epitrahilul pe care acesta l-a purtat în timpul vieţii. Racla a fost așezată spre închinare într-un loc special amenajat din apropierea Altarului de vară al sfântului lăcaş, iar credincioșii bucureșteni i-au adus cinstire nevoitorului pe tot parcursul sfintei slujbe.

La slujba Vecerniei unită cu Litia s-a rugat un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte: părintele arhimandrit Paisie Teodorescu, vicar patriarhal; părintele arhimandrit Dionisie Constantin, consilier patriarhal; părintele Ioan Dragomir, consilier patriarhal, precum și alți slujitori.

La final, părintele arhimandrit Dionisie Constantin a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat viața exemplară a Cuviosului român numit şi „Hozevitul”, după numele pustiei în care s-a nevoit în a doua parte a vieţii sale: „Pe acest sfânt, numit de către Părintele Patriarh «român sfânt în Țara Sfântă», cu care a binecuvântat Dumnezeu atât Patriarhia Română, cât și Patriarhia Ierusalimului, viața sa aleasă, nevoința de mulți ani, smerenia sa și mai ales aflarea sfintelor lui moaște l-au făcut vrednic să fie trecut în ceata sfinților. (...) Dumnezeu îi alege și îi preamărește pe cei smeriți, blânzi, care se roagă neîncetat și au inima curată, plină de dorul după Dumnezeu și după Împărăția Cerurilor. Din viața acestui sfânt român învățăm toți multe lucruri folositoare vieții noastre duhovnicești, precum râvna pentru rugăciune, pentru post, pentru tăcere și pentru toată fapta bună”.